Dupa trei zile consecutive, festivalul "muzicii electronice si al artelor vizuale conexe" a luat sfarsit duminica noapte. Prima seara de la Rokolectiv a fost si cea mai reusita – datorita sound-ului agresiv furnizat de Underground Resistance si DAT Politics. Inceputul a fost destul de tern, nici An du Bast, nici Pantha du Prince nereusind sa incalzeasca publicul; sonoritatile diafane ale acestuia din urma s-ar fi potrivit mai bine la inchiderea festivalului, ca after hours. In plus, furnicutele stilizate ca aliens ale artistului vizual Vali Kinkisan nu au fost nici ele foarte inspirate. Concertul DAT Politics a inceput destul de tarziu, dupa 12.30. Dupa 10 minute de spectacol, lumea s-a dumirit ce se intampla si si-a depasit blazarea. Chiar daca instrumentatia era electronica, sound-ul suna 100% punk.
Francezii de la DAT Politics au reusit asta prin faptul ca, in cadrul acestui spectacol, au evitat piesele prea experimentale (de muzica concreta), cu om la computer, in favoarea spectacolului live si a pieselor cu structura clasica, facute din voce si melodie. Cu cat mai putina mediere instrumentala, cu atat mai mult haos primar si deci mai mult punk. Ca atare, computerul a fost utilizat minimal, trupa folosind – pe post de chitare – sintetizatoare de mana, pentru a spori efectul de improvizatie si prestatie live. In felul acesta, o trupa electro experimentala a izbutit sa construiasca altceva, in zona punk a inceputurilor. Nu intamplator piesa cantata la bis a fost "Ça plane pour moi" a celor de la Plastic Bertrand, cea mai cunoscuta piesa punk franceza din anii ’80. Underground Resistance si-au inceput show-ul cu un public deja incalzit, receptiv la sonoritati mai dure.
Componentii trupei sunt de culoare, iar formatia si-a inceput evolutia in 1989, fiind socotiti unii dintre veteranii muzicii electro americane. Contaminarea cu hip-hop aduce cu sine un mesaj politic si social pregnant, mai putin stil si mai mult continut; pe undeva pare normal ca partea de visuals sa fie mai naiva si mai kitsch – imagini cu nave stelare, indieni, karateka, clone razboinice etc. Una peste alta, o seara reusita, in care publicul urban si-a depasit inhibitiile. Trebuie mentionate cele doua bile negre – chelnerii care nu au avut, de la inceputul serii, rest pentru bere (9 lei "fiola" de 0,33 l) si performanta street-artistului spaniol Suso33, al carui graffiti executat la intrarea in sala a umplut clubul cu miros de aurolac. A doua zi a fost mai roz, inceputul fiind facut de Tom Wilson, englezul stabilit in Bucuresti. A fost seara norvegienilor: Mungolian Jet Set, Electrofant si Björn Torske venind cu toti din exotica tara nordica.
Glume sofisticate, funky, jazzy, lumea a aplaudat indelung prestatia fiecaruia. Ultima seara s-a desfasurat la MNAC, la parter. Bila alba a fost politica umana de preturi de la barul improvizat (0,33 l de bere la 4,5 si 5,5 lei; din pacate, cea de 4,5 lei s-a terminat dupa o ora…), iar bila neagra – interdictia de a fuma, cuplata cu controlul militar de la intrare, fiecare iesire la tigara devenind un calvar al statului la coada, ca la vama. Seara de duminica a fost, partial, a rock-ului – chiar daca, in ultima clipa, Mira Calix si-a anulat pe motive de sanatate concertul. Inceputul a fost si de data asta calau, cu o formatie romaneasca, Sillyconductor, care face minimal electro "de mana", pe scurt un fel de Safri Duo cu pretentii si cu instrumente "naturiste", care nu polueaza nici macar din greseala. Publicul a fost ultrarelaxat, ridicandu-se de jos abia la al doilea spectacol, cand englezoaica de la Planingtorock i-a invitat, pe un ton energic, sa se ridice.
Deci Planingtorock: inceput dezamagitor, cu chitare in forta si voce lirica de Janis Joplin; din fericire, dupa 10 minute de balteala sixties, sound-ul a devenit mai angoasant, mai freak, mai interesant – insa asta a lasat destul de indiferent publicul de la MNAC. De un succes mai mare (n-am inteles de ce) s-a bucurat Khan of Finland, o formatie mediocra si cu o atitudine provocatoare in linia Rolling Stones; solistul, un tip cu gesturi feminine, lascive, trecut de 40, amintea de Mick Jagger. A reincalzi reteta Stones nu e cea mai buna strategie… Seara s-a incheiat cu Jean-Jacques Perrey (79 de ani), unul dintre pionierii muzicii electro, ale carui experimente muzicale incep din 1941. Multe piese melodioase, cu iz de café-concert, dar care, redate pe instrumentatie protoelectronica, ajung sa sune foarte, foarte bizar.
