Cel mai serios esec al Summitului NATO a fost, fara indoiala, refuzul de a acorda MAP Ucrainei si Georgiei. A fost un esec pentru presedintele Bush si pentru liderii de la Kiev si Tbilisi, Iuscenko si Saakasvili, care s-au intors acasa pe pozitii slabite si cu mandatul reformator zdruncinat. A fost un esec si pentru diplomatia romaneasca. Eforturile pre-summit ale diplomatiei noastre de a convinge aliatii europeni sa nu blocheze demersul nu au avut nici un rezultat. Dar, cel mai grav dintre toate, a fost un esec pentru Europa. Stiu ca la nivel oficial argumentul invocat de Germania si Franta a fost ca, pe de o parte, cele doua state nu sunt pregatite sa adere la Alianta, iar, pe de alta, Alianta nu este pregatita sa-i primeasca pentru ca ar insemna sa importe instabilitate.
Dar este un argument fals si usor de demontat. In primul rand, rolul MAP este tocmai sa ofere o foaie de parcurs pentru realizarea unor reforme importante astfel incat, la capatul drumului, statele angajate in proces sa fie pregatite de aderare. In al doilea rand, sa respingi faptul ca perspectiva aderarii la NATO reprezinta un stimul extrem de puternic pentru reformare inseamna sa fii de acord cu teza lui Putin ca "NATO nu este un democratizator", or, mi se pare suprarealist sa faci apel la competenta in materie de democratie si democratizare a presedintelui rus. Al doilea argument, cel mai putin mediatizat, a fost formulat de premierul francez Francois Fillon, care a respins aderarea Ucrainei si Georgiei "pentru ca nu este un raspuns corect la balanta puterii in Europa si intre Europa si Rusia si dorim sa avem un dialog pe acest subiect cu Rusia". Acelasi Fillon, in deplin acord cu ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, a vorbit despre nevoia de a tine seama de interesele Rusiei. Or, a reinvia doctrina balantei puterii risca sa dea inapoi Europa cu cel putin 30 de ani pana in perioada pre-Reagan, cand toata lumea din Occident sustinea nevoia echilibrului de forte si politica de appeasement. A-i recunoaste Rusiei zone de influenta legitime pe teritoriul european intra in contradictie cu idealul NATO privind o Europa unita, libera si pasnica si cu principiul potrivit caruia orice tara democratica ce doreste sa devina membra poate cere acest lucru si ca nimeni din exterior nu are drept de veto. In consecinta, revenirea la politica zonelor de influenta este un mare esec pentru NATO si pentru Europa. Europa nu va deveni mai stabila prin consacrarea balantei puterii intre Statele Unite si Rusia asa cum isi imagineaza Parisul si Berlinul. Probabil, influenta franco-germana va creste pe continent sub privirile binevoitoare ale Kremlinului, dar asta va vulnerabiliza tarile din Est.
Unde ne lasa pe noi aceasta schimbare de conceptie strategica? Ne lasa intr-o situatie fragila. A recunoaste interesele Rusiei in Ucraina inseamna ca Romania va ramane pentru mult timp granita de est a Europei. Asta inseamna tensiuni inerente cu Rusia si, de acum, foarte probabil cu Ucraina. Ramanem si cu un ghimpe in coasta numit Republica Moldova. Nu e nici o surpriza ca Voronin a decis sa deschida dialogul cu Smirnov, pentru ca este foarte posibil ca in loc sa vedem o revenire a Transnistriei sub autoritatea Chisinaului, sa ne trezim, in schimb, cu o "transnistrizare" a Moldovei. Scriam saptamana trecuta ca, daca Putin vine la Bucuresti, atunci va veni pe pozitii de forta. A venit, a lovit, a plecat. Inclusiv invitatia adresata presedintelui Basescu de a vizita Moscova n-a fost altceva decat o lovitura de forta imbracata in manusa de catifea a unei deschideri, asa ca, nici o bucurie. O buna indicatie a slabirii pozitiei noastre la est o constituie si insistenta cu care PSD cere in ultima vreme schimbarea strategiei de securitate a Romaniei astfel incat sa se tina seama de ofensiva rusa. Singura veste cu adevarat buna pe care am primit-o saptamana trecuta a fost consolidarea parteneriatului cu Statele Unite, unul care trebuie intarit – si aici ii dau dreptate premierului Tariceanu – printr-o prezenta industriala mai consistenta a Americii in Romania.
