Nu fac parte din categoria celor tentati a se alatura unei societati elaborate dupa preceptele anarhistilor germani, in rationamentul carora factorul silnic merge mana in mana cu notiunea de spirit liber. Acestia constituie, de ani de zile, avanpostul protestelor antiglobalizare care vizeaza marile reuniuni – de la Davos pana la Seattle – ale liderilor occidentali. Ne-ar fi surprins, indubitabil, placut daca in trecut si-ar fi indreptat, macar ocazional, atentia asupra situatiei din variile enclave estice sau, mai recent, daca ar fi vociferat in sprijinul Tibetului – regiune cu o societate autoregulatoare si un stat limitat existente inca dinaintea invaziei comunistilor chinezi, in 1950.
In chestiunea incidentelor survenite ca urmare a prezentei catorva nemti si a altor tineri straini in capitala Romaniei insa marturisesc ca ma pozitionez de partea lor: este dreptul lor sa protesteze impotriva unui summit NATO – in special avand in vedere ca un principiu definitoriu al Aliantei este tocmai libertatea de exprimare. Din acest motiv, masurile autoritatilor romane de a le interzice accesul in tara, de a-i retine pentru interogari sau transporta in catuse la politie in pofida absentei unor contraventii sau infractiuni savarsite a facut nota puternic discordanta cu principiile fundamentale ale Tratatului Atlanticului de Nord. Interventiile au demonstrat ca autoritatile de la Bucuresti sunt inca departe de un comportament si rationament normal, tolerant, afisat fata de acele proteste care nu le convin. Se prea poate ca atitudinea lor sa fi fost dictata, intr-o oarecare masura, de teama sucombarii in fata unor eventuale tulburari potentate de malcontentii din strainatate – amintirile legate de ultima mineriada, din 1999, cand Bucurestiul era la un pas de a cadea in mainile fortelor anarhiste autohtone, vor fi fost, desigur, inca vii in mintile multor responsabili. De altfel, nu cu foarte mult timp in urma – anume anul trecut – jandarmii romani demonstrau ca misiunea de mentinere a pacii in Kosovo nu este una tocmai lipsita de dificultati pentru ei, contingentul respectiv fiind atunci retras grabnic dupa ce doi protestatari albanezi fusesera impuscati mortal de militari romani.
Prezenta controversatilor campioni ai contraculturii in capitala Romaniei poate determina, fireste, si contrareactii – de sustinere a Aliantei – din partea romanilor. Dar, asa cum se prezinta situatia, este limpede ca autoritatile de la Bucuresti sunt decise sa recurga la masuri draconice pentru a tine cetatenii cat mai departe de armata de musafiri NATO. Centrul Bucurestiului, de regula lasat prada intregii splendori a mizeriei sale, a fost transformat peste noapte intr-o veritabila gradina cu flori – in cea mai buna traditie a fatadelor potemkiniene. Daca un membru al vreunei delegatii straine a avut insa curiozitatea sa se deplaseze dincolo de perimetrul central, atunci va fi intalnit, din Berceni si pana in Chitila, preponderent oameni resemnati, carora aderarea tarii la NATO si UE, selectele doua cluburi ale Occidentului democratic, nu le-a modificat nicicum viata in (mai) bine. Occidentalizarea survenita pe plaiurile mioritice ramane una cat se poate de superficiala, nefinalizandu-se, deocamdata, printr-un stat de drept in care VIP-urile politice si/sau economice ar raspunde in fata legii precum omul de rand. si nici birocratia nu si-a schimbat metehnele – pana la serviciile publice puse cu adevarat in slujba cetateanului mai este cale lunga. Daca angajamentul Romaniei fata de Occident nu ar fi fost dictat, in ultimii 15 ani, de diversele interese ale elitei, entuziasmul bucurestenilor fata de acest summit gazduit de orasul lor se putea lesne dovedi unul mai substantial.
In ultima instanta, n-ar fi stricat nici reprezentantilor NATO sa mai aplece urechea la doleantele si punctele de vedere ale libertarilor, ca doar globalizarea are, indiscutabil, si o serie de binecunoscute efecte negative. Mari actori nondemocratici si-au facut, de-acum, intrarea pe scena economica mondiala, semnaland clar ca nu intentioneaza sa joace dupa regulile general valabile. Rusia doreste sa devina monopolist in sectorul energetic, iar capitalismul de stat a luat, de ani buni, locul debandadei corupte specifice oligarhilor perioadei anilor ’90. Comportamentul imperial al Kremlinului capata avant cu fiecare noua cucerire facuta pe pietele internationale – aspect care a luat prin surprindere tagma ideologilor globalizarii. In perioada anilor ’80, cand Thatcher si Reagan lansau revolutia privatizarii, nici unul dintre teoreticieni nu luase in calcul posibilitatea aparitiei unui stat-actor provenit din afara sferei occidentale, determinat a modifica regulile jocului dupa pofta propriei agende, ce-i drept capitaliste, dar distinct autoritare.
Lui Lenin i se atribuie, printre altele, afirmatia potrivit careia capitalistii ajung spanzurati chiar cu funia pe care ei insisi au vandut-o. Poate ca nu ar fi stricat defel ca niste voci anarhice sa perturbe nitel suficienta generala ce pluteste, zilele acestea, peste summitul de la Bucuresti.
