Dan Barna a considerat Congresul Extraordinar al PSD ca fiind un eveniment desfășurat în prezența ”fantomei lui Dragnea”, opinând faptul că hoția e în firea partidului, în ciuda tuturor anunțurilor privind reforma formațiunii.
”PSD vorbește întruna de azi dimineață despre politică modernă și responsabilitate. Foarte frumos, dar mi-e greu să înțeleg cum se împacă asta cu oamenii pe care PSD îi scoate în prim-plan. Premierul care a dat ordonanța 13 e garantul responsabilității? Primarul care a dus Bucureștiul în pragul dezastrului are vreo cădere în a vorbi despre viitor?
Toți ceilalți membri ai conducerii PSD care i-au fost soldați lui Liviu Dragnea îndrăznesc să vorbească despre reforme? Un spectacol trist și ridicol. Românii știu că, în esență, doar hoția e în firea PSD și asta nu o să se schimbe indiferent de ce ar spune liderii săi”, a scris Barna pe Facebook.
La Congresul Extraordinar al PSD, Marcel Ciolacu și-a înfrânt contracandidatul la mare distanță, Eugen Teodorovici nefiind, de altfel, nici măcar prezent la lucrările Congresului. În urma votului secret, cu buletine, Marcel Ciolacu a fost desemnat preşedinte al PSD cu 1.310 voturi acordate pentru moţiunea susţinută de acesta. Eugen Teodorovici a primit 91 de voturi. Totodată, au fost înregistrate 49 de voturi nule.