Numele de „Art Nouveau” provine de la cel al unui magazin din Paris, Maison de l’Art Nouveau, unde se expuneau şi vindeau obiecte de artă realizate în noul stil. Între arhitecţii care au marcat acest stil se numără Hector Guimard, Victor Horta, Henry Van de Velde, Antoni Gaudi, aceştia realizând clădiri emblematice atât arhitectural cât şi decorativ, iar între artişti, în special Gustav Klimt. Casa din Barcelona în stil Secession care a aparţinut Francescăi Morera şi a fost realizată de arhitectul Montaner în anul 1902 este deseori dată ca exemplu cel mai elocvent de casă ce reprezintă stilul nou. Punctele de maxim în evoluţia stilului au fost reprezentate de expoziţiile de la Paris (1900) şi Torino (1902). Fierul şi bucăţile mari de sticlă în forme neregulate sunt materialele cel mai des folosite pentru ornamente şi decoraţii.
Casa Lleo Moreira din Barcelona, foto Wikipedia
Art Nouveau poate fi recunoscut datorită liniilor sale curbe, ondulate, de tipul parabolei sau hiperbolei. Toate formele folosite anterior în alte stiluri sunt reconcepute şi redesenate în unele noi ce utilizează stilizat motive existente în natură şi extinzând domeniul natural la orice inspirat de viață, de la ierburi marine la muguri florali și de la formele nevertebratelor, a insectelor în special, la curbele ce se regăsesc în feline și păsări răpitoare. Elemente abstracte, cum sunt texturile de tip „flacără” sau „scoică” au fost modernizate şi folosite în locul ornamentelor de tip istoric. Deasemenea, arhitecţii au apelat la izvoare noi de inspiraţie (arhitectura populară şi artizanatul local), la materiale noi (fierul forjat, vitraliile, ceramica smălţuită şi colorată).
Designul de mobilier din perioada Art Nouveau este strâns legat de arhitectura clădirilor pe care arhitecții le-au proiectat deseori pentru mobilier, covoare, corpuri de iluminat, chei pentru uși și alte detalii decorative. Mobilierul este rafinat și scump cu un finisaj fin, de obicei lustruit sau lăcuit iar desenele foarte complexe, cu forme curbate în timp ce, pentru designul decoraţiunilor, lămpilor, vazelor, etc., Lalique şi Galle sunt cele mai representative exemple.
În România
Pe fondul reformelor din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859 – 1866) şi al suflului înnoitor adus de Carol I (1866 – 1914), viaţa locuitorilor se îmbunătăţeşte şi în ţară dar cu precădere în Bucureşti se stabilesc din ce în ce mai mulţi arhitecţi, constructori-antreprenori, meşteri şi negustori străini. Iniţial, aceşti antreprenori cehi, nemţi, dar în special italieni au adus modelele stilistice din ţările lor. În anii ’70 şi ’80 ajung deasemenea în capitală mulţi furnizori străini de materii prime, mobilier sau utilităţi, atât de necesare modernizării caselor şi construcţiilor.
Casă Calea Călăraşi
Pe măsură ce protipendada călătoreşte sau are acces la surse de inspiraţie din Occident precum şi şi datorită antreprizelor străine ajunse în căutare de lucru pe meleagurile noastre, construirea sau decorarea caselor devine din ce în ce mai elaborată, în pas cu stilurile marilor capitale europene, sunt adoptate stiluri occidentale, la modă în acea perioadă sau elemente de arhitectură occidentală sunt mixate cu arhitectura locală, de inspiraţie orientală.
Cărtureşti Lipscani, interior
Astfel apar, alături de alte elemente aparţinând unor stiluri ca neoclasic, eclectic sau neo-renescentist sau maur şi elemente ale stilului Art Nouveau care îşi găsesc exprimarea în special prin noul stil arhitectural iniţiat de Ion Mincu, stilul neo-românesc. “La sfârşit de secol XIX, stilul architectural neo-românesc şi Art Nouveau au aceleaşi premise şi fundamente şi dau naştere în Bucureşti unei arhitecturi originale, vibrante, plină de culoare. Se poate vorbi despre un specific regional Art Nouveau cu influenţe orientale.
Caracteristice sunt frizele pictate cu frunze şi flori ca în arta brâncovenească, medalioanele şi butonii din ceramică smălţuită şi colorată, arcadele în formă de acoladă, cartuşele şi reliefurile decorative” (Cristina Iosif, Unknown Bucharest).
Pentru uşa de la intrare a caselor în stil neoromânesc s-a apelat deseori la soluţia cu fier forjat decorată cu elemente aparţinând stilului Art Nouveau. În general, însă, astfel de elemente de arhitectură nu sunt uşor de identificat pentru un ochi de nespecialist. Îi suntem datori Cristinei Iosif pentru “descoperirea” de case în stilul Art Nouveau în Bucureşti şi a altor bijuterii arhitectonice mai puţin sau deloc cunoscute precum şi lui Valentin Mandache care a realizat tururi ghidate “Case de epocă” şi pe tema stilului Art Nouveau, identificând nu numai clădiri aparţinând stilului (un excelent exemplu, proiectul de renovare a unei clădiri la Chişinău, str. Puşkin), ci şi elemente – ornamente, accesorii, etc.
Astfel de elemente se pot regăsi la poartă, uşa de la intrare, clanţe, placa ornamentală a broaştei, feronerie balcon, ferestre, scări, balustrada scărilor, inscripţii pe faţade, decoraţii ale ferestrelor, coloanele, etc. Din păcate, aşa cum remarca şi Valentin Mandache, apelarea la soluţiile de ventilare cu aparate de aer condiţionat şi înlocuirea ferestrelor originare cu tâmplărie din lemn cu cele de tip termopan la casele vechi au făcut să dispară multe dintre aceste elemente deosebite care dădeau valoare caselor.
Casa istoricului Ionescu Gion (1889), arh. Ion Socolescu, foto: bucurestiinoisivechi
În Bucureşti, printre cele mai frecvente exemple de clădiri în stil sau cu elemente ale stilului Art Nouveau se numără Casa Lahovary (Ion Mincu), Casa istoricului Ionescu Gion de lângă biserica Lucaci (Ion Socolescu), Şcoala Centrală (Ion Mincu), Mânăstirea Stavropoleos (galeria incintei) (Ion Mincu) precum şi alte case din diferite zone şi cartiere centrale (Calea Călăraşi, zona Moşilor Vechi, Strada Eminescu, etc.), biserici (Amzei, Boteanu, Biserica Rusă), etc.
Incinta Bisericii Stavropoleos
Un exemplu clasic
Casa Lahovari a fost realizată de Ion Mincu în anul 1886, la solicitarea generalului Iacob Lahovary, fiind considerată prima construcție semnificativă ridicată în stil neoromânesc şi prin care arhitectul şi-a formulat un stil architectural care se va regăsi în majoritatea proiectelor sale ulterioare.
foto: Marius Cruceru
Casa, monument de arhitectură, prezintă şi elemente distincte de Art Nouveau. Fațada este realizată asimetric şi este decorată cu elemente ale arhitecturii populare: ceramică colorată și smălțuită, coloane din lemn asemănătoare coloanelor clasice, arce în acoladă frântă. Elementul central al casei e susținut de aripile laterale ale fațadei care prezintă câte două ferestre. Ceea ce oferă o atmosferă rustică, specifică caselor populare românești din secolul al XV-lea, este pridvorul amplasat deasupra falsei intrării în pivnița casei, dar și o serie de alte elemente cum ar fi: butoni proeminenți și smălțuiți, friza realizată din teracotă roșie-verzuie, streașina lată și ridicată. În interior plafonul este reliazat din stuc care imită lemnul. Pentru construirea casei s-au folosit cărămida, tencuială cu mortar de var, ceramică smalțuită colorată, lemn, tablă, iar ca tehnici s-a folosit zidăria portantă, planșeele, șarpantă din lemn și stâlpi din lemn.
