17.4 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialCopil roman salvat de primul cosmonaut german

Copil roman salvat de primul cosmonaut german

O fetita de 1 an din comuna bacauana Agas a fost transportata ieri catre un spital din München la bordul unui avion usor pilotat de primul cosmonaut vest-german, Ulf Merbold.

Fetita a fost diagnosticata cu o maladie rara si are nevoie de o operatie care nu poate fi realizata in Romania. Mica pacienta sufera inca de la nastere de un defect major la inima si a fost deja operata cand avea doar doua luni. Specialistii de la Clinica de Cardiologie Infantila si Strategie contra Defectelor Congenitale din cadrul Centrului German pentru Inima din München intrevad acum sanse pentru salvarea vietii micutei Silvia Corbu. Doctorii vor incerca sa o opereze dupa un set intreg de investigatii la München, evaluate la circa 38.000 de euro. "Tratamentul medical din München este suportat prin donatii generoase din partea unor oameni de afaceri, dar si de la un numar mare de prieteni si cunostinte care s-au mobilizat pentru a o ajuta pe micuta Silvia. Transportul aerian s-a dovedit a fi extrem de dificil deoarece liniile aeriene comerciale cu care s-a discutat au refuzat transportul micutei. Bruno Gantenbrink, fost campion mondial si multiplu campion european la planorism, si astronautul dr. Ulf Merbold, presedinte de onoare al Asociatiei Aviatie fara Frontiere, au fost de acord sa realizeze zborul care sa le duca pe micuta Silvia si pe mama sa la München", a spus Lenuta Manole, matusa fetitei.

Silvia s-a nascut cu o grava malformatie a inimii si, la doua luni, a fost operata la Institutul de Cardiologie si Transplant din Targu Mures. In decembrie 2007, fetita a fost supusa la investigatii medicale detaliate, moment in care s-a constatat ca situatia devenise critica.
Pentru salvarea micutei Silvia si-au unit fortele o multime de sponsori. Tratamentul medical din München este suportat prin donatii generoase din partea Round Table Germania, Fundatiei ziarului Bild, Fundatiei Marianne Strauss, Fundatiei Meise si catorva donatori din Romania.
Avionul pilotat de cosmonautul german a aterizat ieri dimineata pe Aeroportul International Bacau si a luat-o pe micuta Silvia impreuna cu mama sa. Ulf Merbold, care a fost primul cosmonaut vest-german (a zburat in spatiu in 1992), a declarat ca avionul este dotat cu tot ce este necesar pentru a o transporta in siguranta pe fetita. De altfel, aeronava este folosita in mod frecvent de Asociatia Aviatie fara Frontiere pentru zboruri umanitare. Cat despre viitorul fetitei, se vor sti mai multe abia dupa ce se va afla rezultatul analizelor.

» Tratament doar la cateva clinici
Dupa verdictul medicilor, rudele micutei si-au reunit fortele si au inceput sa caute o sansa de a salva viata fetitei. Intr-o prima faza, au fost trimise documentele medicale la mai multe clinici din Italia, Germania, Israel si Republica Moldova. "Am primit raspuns de la un medic cardiolog din Chisinau ca fetita poate fi salvata, dar ca tratamentul pentru rezistentele pulmonare se face doar in cateva clinici din lume. Am contactat clinica din München si ni s-a raspuns ca se poate rezolva acest caz, ca este riscant", a spus Lenuta Manole.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă