2.4 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăSpecialAl treilea membru al familiei Maghiar, implicat in scandalul diplomelor false

Al treilea membru al familiei Maghiar, implicat in scandalul diplomelor false

PASIVITATE

» Mingea e in terenul ministerului
"Romania libera" a semnalat in mai multe randuri posibilele fraude comise la Universitatea Oradea, aspectele sesizate fiind confirmate de controalele autoritatilor – existenta diplomelor false in specializari inexistente, acordul interuniversitar, fara avizul ministerului, cu o universitate neacreditata in UE si inregistrarea a 57.213 studenti fictivi in cinci ani, fapt ce a permis deturnarea a 754 miliarde de lei vechi de la bugetul de stat, intre anii 2000 si 2005. In ciuda scandalului creat pe acest subiect, Ministerul Educatiei si Cercetarii nu a luat nici o atitudine in acest caz, cum, de altfel, nu a facut-o nici in ceea ce-l priveste pe Teodor Traian Maghiar, care are in continuare functia de sef de catedra in cadrul facultatii.

Cercetarile in cazul diplomelor false eliberate de Facultatea de Medicina din cadrul Universitatii Oradea unor cetateni italieni au scos la iveala faptul ca si Adrian, al treilea membru al familiei Maghiar, ar putea fi implicat in operatiunile ilegale. Vestea ca ar exista sesizari la DNA care il leaga de posibilele infractiuni comise de tatal si fratele sau – fosti rectori ai universitatii – nu l-a deranjat pe Adrian Maghiar. El a candidat de unul singur si a castigat fotoliul de decan al Facultatii de Medicina la sfarsitul lunii februarie.

Teodor Maghiar – care a condus Universitatea Oradea in calitate de rector intre anii 1991-2004 – si fiul acestuia, Teodor Traian Maghiar – ce a preluat functia tatalui in perioada 2004-2007 –, sunt cercetati penal de DNA sub acuzatiile de inselaciune cu consecinte deosebit de grave si fals, prejudiciul adus bugetului de stat ridicandu-se la suma de 25 milioane de euro. Potrivit anchetatorilor, Teodor si Traian Maghiar au raportat date false privind numarul de studenti, universitatea obtinand in acest fel alocatii bugetare necuvenite. Mai mult, ei au eliberat 26 de diplome false unor cetateni straini pentru specializari care nu s-au predat niciodata in Romania, precum naturopatie, chiropractica ori osteopatie.
Surse din cadrul DNA spun ca ar exista mai multe sesizari care reclama ca si mezinul familiei, Adrian Maghiar, ar fi semnat, la randul lui, diplome false in favoarea italienilor. Procurorii DNA detin diplome semnate in 2003 de Teodor Maghiar (tatal) ca rector si de Teodor Traian Maghiar (fiul) ca decan (era prodecan la acea data). In 2004 strategia semnaturilor s-a schimbat, Teodor Traian semnand la rubrica "Rector", dupa alegerea in acea functie. Semnatura de la rubrica "Decan" (facsimil) seamana leit, se sustine in sesizarile de la DNA, cu cea a lui Adrian Maghiar, prodecan pe atunci al facultatii. Mai grav este ca diplomele eliberate in 2004 au antetul Ministerului Educatiei Nationale, minister care nu mai exista din 2001, cand a fost redenumit Ministerul Educatiei si Cercetarii. Mentionam ca diplomele false eliberate in 2003 aveau antetul corect – Ministerul Educatiei si Cercetarii.

Adrian Maghiar a fost ales la data de 27 februarie decan al Facultatii de Medicina si Farmacie din cadrul universitatii oradene, cu o larga majoritate. El a candidat singur pentru aceasta functie, deoarece contracandidatul sau, Mircea Ifrim, deputat PRM si fost decan al facultatii, s-a retras pe motiv ca altfel ar gira candidatura lui Adrian Maghiar, "cercetat penal de DNA".
Adrian Maghiar sustine ca nu a semnat diplomele din 2004. "Le-am declarat acelasi lucru si procurorilor, ancheta e in curs. Se face, din ce stiu, analiza grafologica". El spune ca nu a avut curiozitatea sa-l intrebe pe fratele sau, care a semnat la rubrica "Rector", cine anume i-ar fi falsificat semnatura. "Nu sunt certat cu Traian Teodor, pur si simplu nu l-am intrebat", ne-a declarat Maghiar.

Cele mai citite

Elon Musk elogiază dronele și-i numește „idioți” pe producătorii de avioane pilotate

Elon Musk a criticat dur programul de avioane de luptă F-35 al Pentagonului, numindu-i „idioți” pe producătorii care încă dezvoltă avioane pilotate, în ciuda...

Hezbollah a lovit cu drone câteva „ţinte militare sensibile” la Tel Aviv

Hezbollahul libanez a declarat că a lansat marţi seară drone asupra "unor ţinte militare sensibile" la Tel Aviv, după atacuri israeliene mortale la Beirut...

SUA a reușit să convingă Israelul și Hezbollah să implementeze o încetare a focului timp de 60 de zile

Israelul și Hezbollah urmează să implementeze miercuri o încetare a focului timp de 60 de zile, ca parte a unui acord propus de Statele...
Ultima oră
Pe aceeași temă