Nu stiu daca George W. Bush si Vladimir Putin si-au dat efectiv intalnire pentru inceputul lunii martie in fosta vila a lui Ceausescu de la Neptun, ca sa puna bazele unei sanatoase conduite de coabitare pasnica, pentru cativa ani buni de aici incolo. Dar ar trebui s-o faca. Nici nu-i sigur (din cate s-au auzit, dupa ultima lor conversatie la distanta) ca ei ar dori sa mai calmeze putin jocul acum, cand spiritele sunt din nou incinse, iar Rusia si noul NATO isi fac iar gesturi provocatoare pe deasupra palisadelor. Speranta mea le atribuie insa aceasta intelepciune. si, de asemenea, cele mai bune intentii. Neptun, dupa Ialta si dupa Malta; o noua delimitare, pe buna intelegere, a sferelor de influenta, probabil si o cooperare concreta, pentru ca marile puteri sa-si concentreze atentia spre urgentele reale ale planetei (demografie, ecologie, climat, epuizarea resurselor, degringolada primejdioasa a economiilor…). Ar fi formidabil! Ar intra in buna rezonanta atatea simboluri. si s-ar crea o promisiune cu ecou international puternic, ar fi potolita ardoarea belicoasa a noilor generatii de lideri care au trecut cam prea usor si repede de la spadele de lemn ale copilariei la cele cu laser. stirea este intr-adevar un scop de presa. Ea trezeste sperante si nebune, si umile, printre putinii pacifisti de pe aceasta planeta, care inca nu au fost exterminati de strategi, experti, fabricanti si negustori de arme. Sau de zeflemeaua comuna a resemnatilor. Speram ca are dreptate Fukuyama cand ne anunta sfarsitul istoriei (in sensul bazic, nu ca o extrapolare hegeliana), vedeam cum incep sa fie trase la fiare vechi atatea submarine atomice, atatea avioane de vanatoare, atatea obuze, cu sau fara incarcatura nucleara. Eroare! Au inceput sa se fabrice altele noi, si mai sofisticate, si mai costisitoare, si mai distrugatoare. E de inteles ca o noua putere emergenta, cum este noua China, se duce in Africa sa scurme si mai adanc dupa minereurile si hidrocarburile de care are nevoie in lacoma ei dezvoltare economica. Dar de ce acest salt urias, de peste 15 procente, in ultimul buget afectat apararii, venind dupa cel precedent, care deja urcase ca sageata? Cumulul respectiv pe ultimii ani reprezinta zeci de miliarde. stiu ca si la confucianisti are trecere dictonul latin care indeamna sa te pregatesti de razboi daca vrei pace. Dar unde este dusmanul teribil? Este uigurul folcloric din provinciile nord-estice, este tibetanul metafizician, este capitalistul timorat din Taiwan? Ca de-ar fi Rusia, cea si iubita, si detestata, s-ar reveni la o imposibilitate deja clasica. Se stie ca orice putere nucleara care ataca o alta putere nucleara risca efectiv sa dispara o data cu ea. E singura mostenire filosofica a razboiului rece. A inteles-o si Hrusciov, care si-a inecat necazul dand cu pantoful in pupitru, la ONU, dupa ce a priceput ca nu poate apasa pe butonul atomic. Noile "scuturi", noile sisteme defensive dezvoltate de marile puteri au aerul sa ne spuna ca, din moment ce puterea de atac este suprasaturata, se cer noi eforturi pentru aparare. si revenim la mecanismul tipic al cursei inarmarilor, care pregateste, cu un mic decalaj, totodata si viitoarele arme de atac ce vor strapunge noile scuturi. Ni s-a spus ca cercetarile si tehnologiile militare au influentat pozitiv viata civila, prin aplicarile colaterale pe care le-au degajat. Frumoasa resemnare! Deci tehnologiile care ne-au usurat viata au fost abia niste resturi de planuri ramase prin cosurile de gunoi ale industriilor de armament din cateva tari. Dar, daca se afectau aceleasi fonduri direct pentru utilizarea unor noi resurse de energie sau in medicina, in programele de invatamant, in corectarea efectelor de clima? Geostrategii ne spun, invariabil, ca nu se poate. Istoria pare sa se fi obisnuit cu aceasta axioma. Cand se va decide inteligenta umana sa se comporte la inaltimea propriei sale exceptii? Probabil ca sideralii care ne cerceteaza din vaporoasele lor farfurii vor fi ajuns de multa vreme la concluzia ca fiinta umana terestra e partial atinsa de un cretinism euforic. Altfel cum sa inteleaga ei ca mareata logica umana nu si-a gasit inca antidotul care sa o lecuiasca de impulsiunile autodistrugerii colective?
Dinu Flamand este scriitor si ziarist stabilit la Paris