Nu inteleg, din framantarea patronatelor din industria alimentara, care ar fi mecanismul care, aplicat in relatia lor cu supermarketurile, va duce la scaderea preturilor alimentelor cu 5-10%. Nu inteleg asta, deoarece unul dintre motivele furiei producatorilor este chiar sufocarea micilor magazine de cartier de catre supermarketuri, prin practicarea unui pret mai mic. Consiliul Competitiei nu a declansat insa nici o investigatie deoarece stie ca orice mecanism de control al preturilor ai aplica acesta este necompetitional. Deci patronii industriei alimentare sustin ca ar dori sa ieftineasca alimentele, dar sunt stanjeniti de marile retele de supermarketuri, care fac legea.
Din pozitia de consumator, nu pot decat sa constat ca este mult mai rentabil sa cumperi carne, legume, fructe si in general mai toate produsele alimentare de la "hipermarket", cata vreme magazinele si pietele de cartier sunt mai scumpe. Marile retele comerciale au avut de buna seama un rol important in temperarea inflatiei, lucru admis si de guvernatorul Mugur Isarescu. Reteta "vinde mult si ieftin", de inspiratie americana, este simpla si se extinde asupra intregii piete a consumului. Imi amintesc furia magazinelor de mobila cand a aparut un competitor pus pe afaceri masive si pe castiguri mari cu preturi mici. Consumatorii sunt, in ultima instanta, "vinovati" de falimentul buticului alimentar de cartier, deoarece l-au ocolit cu buna stiinta, de dragul marilor magazine ieftine.
Nimeni n-a reusit sa impiedice asta, nici in Europa, nici aiurea.
Totusi, dincolo de simpatia pentru negustorul care vinde mai ieftin, in scandalul dintre patronii industriei alimentare si marile retele de magazine apar aspecte care, daca sunt reale, tin de practicile din Chicago-ul dominat de mafia lui Al Capone. Conditionarea primirii unui produs in magazin de o "taxa de raft" pare mai degraba o tehnica mafiota, prin care nu consumatorul castiga, ci producatorul dispus sa scoata mai multi bani pentru un loc mai bun pe raft. Cine face, in definitiv, selectia? Nu clientul, ci negociatorul marelui magazin. Imi dau seama acum, dupa ce am aflat dedesubturile afacerilor marilor magazine, ca degeaba imi roteam eu ochii dupa o anumita marca de iaurturi care-mi place si nu o gaseam. Pesemne producatorii n-au dat taxa de raft si, ca atare, iaurturile nu se vand in magazin. si asta nu e corect fata de mine, consumator. Cum nu mi se pare corecta nici pretentia de a cere producatorului agricol sa-ti acopere pierderile in caz ca nu se vand produsele. E riscul marelui magazin, nu al fermierului. Asa imi explic de ce zac zile in sir aceleasi legume ofilite, fara ca preturile sa se reduca, desi e limpede ca nici un fraier nu le va mai plati "de proaspete". Poate ca nu e corect nici ca producatorului sa i se ceara o taxa de deschidere de magazin. Toate aceste chestiuni nu sunt corecte si, probabil, ar trebui reglate de autoritati.
Totusi, sesizez in scandal mai degraba o batalie intre micii negustori si supermarketuri decat o lupta deschisa a producatorului agricol cu magnatul comercial. De ce? Pur si simplu pentru ca, infierbantati de succesul mediatic, actorii principali, adica industriasii, cer ca supermarketurile sa inchida duminica – si asta, chipurile, pentru ca asa ar fi in Europa. Mai mult, si-ar dori ca marile magazine ieftine sa fie scoase din orase si amplasate undeva la margine, pentru ca mie (consumatorul) sa-mi fie greu sa ajung acolo. De ce? Ca sa cumpar mai scump. Ei bine, aceste doua ultime conditii ma pun pe ganduri si ma fac sa cred ca nu e vorba de ieftinire in scandalul asta, ci imi aminteste de inceputurile capitalismului romanesc, atunci cand era el salbatic si cand noii imbogatiti erau taman buticarii, de la care cumparai scump si unde erai servit prost. Cred ca nu asistam decat la un scandal in familie, a negustorilor – impartita, e drept, in caste, in functie de vigoarea financiara.
