5.2 C
București
joi, 2 ianuarie 2025

In Memoriam

Se implinesc sapte ani de cand profesorul Ion Dumitriu-Snagov ne-a parasit. Om de o deosebita valoare in studiile istoriei Romaniei, cercetator neobosit in bibliotecile Romei si ale Parisului, in fondurile de manuscrise latinesti vechi si stravechi, el ne-a lasat o opera uriasa, un adevarat izvor pentru studiile de istorie veche mai cu seama dinaintea intemeierii principatelor romane. In Biblioteca Apostolica Vaticana de la Roma si in Archivio Segreto Vaticano savantul roman a descoperit numeroase manuscrise si tiparituri vechi privind istoria noastra si istoria crestinismului romanesc. El a studiat  de asemenea documente din biblioteca de la Congregatia De Propaganda Fidae de la Roma, din manastirea benedictinilor de la Basilica San Girolamo, de la Pontificia Accademia Ecclesiastica, acolo pe unde in urma cu peste doua sute de ani, trecusera alti romani, care s-au dovedit la randul lor a fi mari istorici ai Romaniei, printre care un loc de frunte il ocupa Gheorghe sincai si Petre Maior. Profesorul Ion Dumitriu-Snagov ne-a lasat o impresionanta opera tiparita, lucrari de mare valoare dintre care mentionez Romanii in arhivele Romei (secolul XVIII), in doua editii succesive, mai multe volume din seria Le Saint Siège et la Roumanie moderne, tiparite in Italia la Pontificia Universitas Gregoriana, a organizat in Romania Sarbatoarea bimileniului crestin in 1999, ne-a lasat o splendida opera cu facsimile asupra manuscrisului Codex latinus parisinus, manuscris contemporan cu epoca lui Mircea-cel-Batran, pe care l-a studiat in Biblioteca Nationala de la Paris, l-a tradus, si i-a dat o interpretare corecta. Din documentele istorice din bibliotecile Romei privind Romania a organizat o mare expozitie Monumenta Romaniae Vaticana cu facsimile in culori si un catalog impresionant. Expozitia, initiata la Roma chiar in Salonul Sixtin al Bibliotecii Vaticanului a fost organizata cu sprijinul Arhiepiscopiei romano – catolice de Bucuresti, prin bunavointa Excelentei Sale Arhiepiscop dr. Ioan Robu. Dupa prezentarea expozitiei in original unui public generos din toate colturile lumii, Monumenta Romaniae Vaticana a poposit la Bucuresti la Muzeul de Istorie Cotroceni, urmand apoi un itinerariu in principalele orase din Romania. Inaugurarea acestei prestigioase expozitii pe continentul american, in Iulie 2001, la Montréal, a reprezentat o manifestare culturala de varf cu ocazia congresului Academiei Romano-Americane, apreciata in mod deosebit de istoricii canadieni. Om de inalt prestigiu moral si intelectual, Ion Dumitriu-Snagov a fost o victima cruda a regimului comunist din Romania, care l-a intemnitat politic taindu-i peste zece ani din studiile sale.

 

Dr. Paul Dancescu, Montréal – Canada

Cele mai citite

Sindicatele amenință cu proteste din cauza înghețării salariilor în sectorul public

În ciuda majorărilor salariale de 24% din 2024, sindicaliștii sunt nemulțumiți de lipsa unui avans al veniturilor și avertizează asupra riscurilor financiare. Sindicatele din sectorul...

Ministrul Energiei: Avem o datorie morală să fim alături de fraţii noştri de peste Prut

România sprijină energetic Republica Moldova, în contextul sistării gazului rusesc Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a detaliat, într-o postare, modul în care România ajută Republica Moldova,...

Pierderi record de locuri de muncă pe piața pieselor auto din Europa: peste 30.000 de concedieri în 2024

Pierderile de locuri de muncă în rândul producătorilor europeni de piese auto s-au dublat în 2024, ajungând la peste 30.000, potrivit unui raport realizat...
Ultima oră
Pe aceeași temă