19.6 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialTargu-Mures, platou de filmare

Targu-Mures, platou de filmare

Katapult Film Budapesta vrea sa filmeze la Targu-Mures cateva scene dintr-un lungmetraj
Firma cere Primariei sa faciliteze recreerea atmosferei de Revelion si sa modifice tot aspectul zonei
In rolurile principale ar urma sa joace Gheorghe Dinica, Oana Pellea si Andi Vasluianu

Biroul de productie al Katapult Film Budapesta solicita sprijinul Primariei Targu-Mures in vederea turnarii, in centrul municipiului, a unor scene dintr-un lung metraj care ii are in rolurile principale pe Gheorghe Dinica, Oana Pellea, Andi Vasluianu, Orsolya Torok-Illyes si Luca Hajdu.
Filmarile ar urma sa aiba loc in intervalul 28 martie – 4 aprilie, iar producatorii vor sa recreeze atmosfera Revelionului in centrul Targu-Muresului. De aceea, studioul de film de la Budapesta cere autoritatilor locale sa readuca in oras luminile de sarbatori. "Pentru scena de Revelion din Piata Trandafirilor dorim sa ridicam un brad urias de aproximativ 12 m, vizavi de Hotel Concordia. Am avea rugamintea ca pe durata filmarilor bradul mai mic plantat recent sa fie mutat. Totodata dorim sa folosim luminile de decor de sarbatori, pentru care cerem si sprijinul SC Electrica SA sa monteze, sa puna in functiune si la terminarea lucrarilor sa demonteze luminile. Dorim ca toate lampile din Piata Trandafirilor sa fie aprinse, becurile care nu functioneaza, schimbate", se arata in scrisoarea trimisa Primariei Targu-Mures de Mihaly Laszlo, reprezentantul studioului in Romania.
Prin aceeasi scrisoare, casa de filme mai solicita Primariei Targu-Mures sa ii puna la dispozitie doua masini de pompieri, aproximativ 40 de tarabe si vanzatori cu surse de lumini proprii. Alte solicitari se refera la inchiderea centrului  orasului pe durata filmarilor, iluminarea restaurantelor si a magazinelor si mobilizarea a nu mai putin de 350 de figuranti si 10-20 de jandarmi.
"Va rugam sa estimati suma pentru serviciile acordate", se incheie scrisoarea adresata administratiei locale de la Targu-Mures de cei de la Katapult Film LTD Budapesta.
Purtatorul de cuvant al Primariei Targu-Mures, Emil Marius Pascan, spune ca o asemenea mobilizare presupune costuri de ordinul zecilor de mii de lei.
"Este o solicitare supusa analizei si vom raspunde in functie de posibilitatile reale care sunt, avand in vedere ca solicitarile sunt extrem de delicate", a declarat Pascan.  Potrivit lui, joi, la ora 10.00, este convocata o sedinta pentru stabilirea unui raspuns pentru casa de filme.

Cele mai citite

Băncile taie dobânzile la credite, dar și la depozite. Creditele ipotecare devin mai accesibile

Clienții băncilor sunt sfătuiți să compare ofertele disponibile pe piață, înainte de a lua o decizie privind creditele sau economiile lor Mai multe bănci din...

Sophia Loren, actrița considerată o legendă a cinematografiei mondiale, împlinește 90 de ani

Actrița legendară Sophia Loren va celebra vineri seară, la Roma, împlinirea vârstei de 90 de ani, într-o petrecere privată organizată într-un hotel de lux...

Ludovic Orbul sau ratatul de serviciu

Tu te lauzi că Ludovicul înainte ți s-a pus?… Ce-l mâna pe el în luptă, ce-a voit acel exclus? Cam așa ar suna acum versurile...
Ultima oră
Pe aceeași temă