Partidele pradatoare au, de-acum, motive suficiente de teama fata de ineluctabilul verdict al electoratului, drept care tergiversarea alegerilor va fi parut, initial, multora solutia cea mai viabila: in timpul rezervat in mod normal clasicelor activitati parlamentare, onorabilii alesi au preferat sa se preocupe cu precadere de augmentarea averilor lor, blocand, in plus, orice modalitate de ingradire a propriilor interese meschine. Ca oamenii au sesizat intocmai valoarea si conduita parlamentarilor o releva pleiada sondajelor de opinie realizate in ultimii ani, in care popularitatea Legislativului este una constant lamentabila.
Dar iata ca pe scena politica romaneasca au aparut semnale in sens contrar: in loc sa tina cu dintii de putere pana in ultima clipa, sacrificand, in acest scop, membrii cei mai compromisi ai formatiunilor lor, PNL si PSD par a fi optat, ambele, pentru strategii antitetice – socialistii l-au uns pe Adrian Nastase drept al doilea om in partid, in timp ce liberalii au lansat varianta anticipatelor, devenita, brusc, o idee totusi demna de luat in considerare.
Ce ne spune aceasta dubla intorsatura de 180 de grade? Pe de o parte, ca liberalii au crezut pana recent ca vor putea recurge la traditionala mita electorala pentru a ademeni o parte cat mai considerabila a electoratului, iar acum – in conditiile actualei economii deficitare – stratagema se dovedeste inutilizabila. Pe de alta parte, liberalii vor fi sesizat – ca restul lumii – maladia care a cuprins, de ceva vreme, tabara principalului lor rival, PD-L. Partidul in cauza pare preocupat preponderent de chestiuni obtuze, nesemnaland defel ca ar intentiona sa ofere electoratului un manifest viabil, menit sa le demonstreze cetatenilor motivele pentru care un vot acordat pedelistilor ar fi mai recomandabil decat unul dat PNL sau PSD. Scandalul izbucnit de curand in jurul unuia dintre "greii" Bucurestiului, Razvan Murgeanu, a evidentiat, pe de o parte, un viceprimar complet lipsit de etica, iar pe de alta faptul ca in PD-L autorul unui gest incalificabil nu risca nicidecum sanctiuni pe masura. Astfel de conduite – si valva mediatica aferenta – erodeaza insa capitalul lui Traian Basescu acumulat prin sustinerea ferma a activitatii Comisiei Tismaneanu in vederea elaborarii raportului necesar actului de condamnare a comunismului, deoarece atesta ca si in partidul prezidential inca mai este loc, cel putin in unele cazuri, pentru metode securiste.
Imaginea cu totul neimpresionanta prezentata de PD-L ofera PNL indreptatite motive de speranta. Recent, au aparut unele speculatii "pasaresti" potrivit carora presedintele ar lua in calcul posibilitatea demisiei inaintea parlamentarelor pentru a-si putea conduce partidul in batalia electorala – fiind limpede ca pana si eventualitatea unui asemenea demers le da fiori reci oponentilor lui Basescu. Drept care incearca discreditarea sa prin trimiteri la Vladimir Putin si preconizatul schimb de functii al acestuia – demonstrandu-si, in ultima instanta, doar propria incultura politica: in conditiile statului autoritar rus al zilelor noastre, Putin ar pastra, fara probleme, controlul absolut al puterii chiar si daca ar pofti sa fie ales simplu primar al unui orasel obscur din Urali. Iar Cotroceniul l-a inzestrat pe Basescu cu o putere mult redusa fata de cea de care a dispus Putin sau, anterior, Eltin in momentul accederii la Kremlin. In plus, o buna parte din puterea conferita presedintelui Romaniei a fost, intre timp, anihilata de oligarhia care si-a demonstrat, astfel, influenta ingrijorator de mare exercitata asupra justitiei si mass-media tarii.
Basescu ar avea de luptat din greu pentru a convinge electoratul ca partidul sau merita cu adevarat mult dorita majoritate absoluta – avand de surmontat atat seria carentelor propriei formatiuni, cat si avantajele detinute de adversarii sai in materie de putere financiara si control mediatic. Fitecum, reintoarcerea sa pe scena electorala ar baga, indubitabil, frica lui Dumnezeu in toti oponentii politici, dat fiind ca, deocamdata, ramane luptatorul cel mai abil prezentat in seria campaniilor desfasurate in perioada postdecembrista a Romaniei.
Asadar, mentiunea anticipatelor a constituit, din nou, "mult zgomot pentru nimic", ea urmarind, de fapt, cu totul alte scopuri. Intre timp, partidocratia pare a fi renuntat la idee la fel de subit precum a lansat-o – evident ca membrii ei nu au putut cadea de acord nici in aceasta chestiune. In plus, vetoul presedintelui era cat se poate de predictibil. Drept care se poate conchide ca partidele continua sa ofere strict verbozitati – chiar si atunci cand este limpede ca atentia electoratului va fi captata doar de acel partid care enunta o oferta concreta privind viitorul oamenilor. Pana si locomotiva electorala Basescu are sanse reduse de a mai convinge alegatorii sa urce in trenul PD-L, atat timp cat "Mersul trenurilor" nu cuprinde nici traseul detaliat al acestuia si nici mentiuni despre serviciile oferite la bord.
Tom Gallagher este profesor la Universitatea Bradford din Marea Britanie
