1.1 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăSpecialAngajatii care folosesc prea mult Internetul in folos personal sunt concediati

Angajatii care folosesc prea mult Internetul in folos personal sunt concediati

Peste 50% dintre companiile americane isi concediaza angajatii care folosesc prea mult Internetul si e-mailul in folos personal. In acest sens, firmele recurg la diferite metode de monitorizare a calculatoarelor utilizate de salariati, care merg pana la urmarirea continutului mesajelor.

Potrivit unui studiu realizat de ama si ePolicy in 2007, ale carui rezultate au fost publicate la sfarsitul saptamanii trecute, 64% dintre manageri i-au concediat pe cei care nu au respectat politica interioara a companiei fata de comunicarea electronica, iar 62%, pentru ca mail-urile angajatilor contineau un limbaj neadecvat. De asemenea, peste un sfert din sefii intervievati au precizat ca au luat masuri impotriva angajatilor care foloseau mail-ul in mod excesiv, iar 22% au spus ca cei concediati nu au respectat regulile de confidentialitate stabilite.
Companiile au motivat ca vor sa ia aceste masuri drastice in primul rand  din cauza unor temeri legale, o data ce 24% dintre firme s-au trezit citate la curtea de judecata si 15% dintre ele chiar au ajuns la procese care au fost deschise in baza mail-urilor trimise de catre proprii angajati.

Realizatorii studiului au constatat ca firmele sunt din ce in ce mai ingrijorate de utilizarea nepotrivita a Internetului la locul de munca, iar 66% dintre cele care au participat la cercetare au spus ca s-au decis sa recurga la monitorizarea conexiunilor la Internet. Astfel, 65% dintre acestea folosesc un soft prin care blocheaza accesul la site-uri neadecvate, iar 18% dintre companii au ajuns pana acolo incat sa blocheze URL-urile pentru a preveni vizitarea unor bloguri externe.
Pentru aceasta companiile folosesc metode diferite de monitorizare a calculatoarelor, 45% dintre ele urmarrind chiar si continutul, apasarea tastelor si timpul petrecut la tastatura. Alte 43% dintre firme pastreaza si revizuiesc fisierele, 12% monitorizeaza bloguri pentru a urmari informatiile despre companie, iar 10% monitorizeaza site-urile sociale.
Insa cei care au facut studiul au mai aflat si ca majoritatea companiilor isi anunta angajatii ca sunt monitorizati, desi acest lucru nu este obligatoriu. "Cu toate acestea, cei mai multi dintre angajatii care primesc inca din prima zi de munca regulile privind utilizarea acestor instrumente la birou nu le citesc", a aratat Manny Avramidis, senior vice president pentru resurse umane la AMA. "Astfel ca, pentru a nu ajunge in situatii neplacute, angajatorii ar trebui sa faca mai mult decat sa transmita doar niste reguli scrise. Ei ar trebui sa se preocupe cum sa isi educe angajatii cu privire la asteptarile companiei si sa le ofere cursuri de baza anuale." z
BONUS
» si telefoanele sunt ascultate

In afara problemelor intampinate cu angajatii indragostiti de e-mail si navigare pe Internet, 6% din angajatori si-au concediat angajatii si pentru folosirea in scop personal a telefoanelor de birou. In plus, 45% dintre ei monitorizeaza timpul petrecut si numerele apelate si alti 16% au recunoscut ca inregisteaza convorbirile, iar 9% ca monitorizeaza mesajele vocale ale angajatilor. Totusi, majoritatea angajatorilor isi avertizeaza angajatii ca sunt monitorizati – 84% in cazul utilizarii telefoanelor si 73% a mesajelor vocale.
Deocamdata, dintre angajatorii care folosesc tehnologii GPS, numai 8% folosesc GPS-ul pentru a urmari cum utilizeaza angajatii lor autovehiculele companiei.

Cele mai citite

După S.O.S., încă un partid își declară susținerea pentru Călin Georgescu

Preşedintele AUR, candidatul formaţiunii în alegerile prezidenţiale, a afirmat, luni, că România are ”şansa” unui guvern şi a unui preşedinte suveranist. ”România s-a trezit!...

După S.O.S., încă un partid își declară susținerea pentru Călin Georgescu

Preşedintele AUR, candidatul formaţiunii în alegerile prezidenţiale, a afirmat, luni, că România are ”şansa” unui guvern şi a unui preşedinte suveranist. ”România s-a trezit!...

Un celebru realizator de podcast american a intrat în conflict cu Vladimir Kliciko

Joe Rogan, celebru realizator de podcast american, "răspândeşte propaganda rusă" cu privire la războiul din Ucraina, a acuzat fostul campion mondial de box la...
Ultima oră
Pe aceeași temă