Doua case din localitatea bacauana Lilieci par a fi bantuite de fantome. Locuitorii celor doua imobile se plang ca, de cateva zile, aud voci amenintatoare, iar obiectele din casa se misca singure, geamurile se sparg din senin.
De duminica noaptea, melentina bocancea, de 78 de ani, si fratele sau, Mircea Hadambu, de 68 de ani, nu-si mai gasesc odihna si linistea. "Am, adormit si deodata am auzit o voce: «Eu sunt Satana, am venit sa te omor», apoi au inceput sa se sparga geamurile, unul cate unul. Se auzea ca un huruit. Am iesit si am vazut ca cele doua biciclete, care erau rezemate, au inceput sa plece singure, una cate una. Mi-am facut cruce. Asa ceva n-am mai pomenit", povesteste Mircea Hadambu. El spune ca este credincios, merge la biserica, n-a facut rau nimanui si nu stie cine l-a blestemat. Curios fapt este ca acelasi lucru se intampla, tot de duminica, intr-o alta casa, destul de apropiata, in care locuieste sora lui, Melentina Bocancea, de 78 de ani. "Casa-i veche, din ‘48, da’ pana duminica n-a fost nimic. Au inceput sa se miste lucrurile prin casa, geamurile sa cada si o voce care spunea «Am sa va omor pe toti, n-aveti scapare», si cate si mai cate. Se schimba. Cand era un barbat, cand o femeie", spune si batrana. Ca sa-i tina de urat, in casa batranei au venit si nepoatele sale, care au asistat si ele la scenele de groaza. "Acum zece minute au zburat o ceasca si un lemn. Iar a zis ca ne omoara. Am dat cu aghiazma, am chemat preotul, da’ tot nimic. Am aprins si lumanari, da’ stafia le stinge imediat", adauga Adina Carst, nepoata batranei. Chiar si politistii din sat au asistat la aceste scene. "Zburau sticlele, de nu stiai de ce sa te mai feresti", spune unul dintre politisti. Ca in cele doua case se intampla lucruri necurate au aflat si vecinii, care sunt si ei ingroziti la gandul ca se vor trezi cu stafiile peste ei. Oamenii spun ca tot raul a inceput dupa ce preotul din comuna a sfintit casa lui Bocancea si l-a maniat pe demon. Deocamdata, politistii cerceteaza cele doua cazuri drept distrugere, deoarece din nici o casa nu a disparut nimic de valoare. Locuintele arata insa ca dupa bombardament.