Revenirea lui Adrian Nastase va fi provocat, indubitabil, socuri telurice de o magnitudine inca necunoscuta la Bruxelles. Darzenia preocuparii sale pentru ca beneficiile procesului de aderare a Romaniei la UE sa incapa preponderent pe mainile unor interese private ii uluise si ii ingrijorase pe eurocrati. Günter Verheugen, pe atunci comisar pentru Extindere, a fost primul care solicita deschis, in 2004, deferirea "pestilor mari" Justitiei romane. Succesorii lui Verheugen au fost si mai categorici, iar Nastase, invins in alegeri si, ca atare, ramas fara putere, s-a trezit rapid complet ignorat: fie ca nu-i mai raspundea nimeni la telefon, fie ca epistolele expediate Bruxelles-ului, in care Traian Basescu era comparat cu Benito Mussolini, ramaneau neglijate.
Gravele acuze de ordin penal aduse lui Nastase au contat insa prea putin, in conditiile in care acesta inca dispunea de o serie de aliati politici cu functii importante detinute in cadrul noii puteri de la Bucuresti. Un raport intern al UE indica, in martie 2006, ca "o parte considerabila a Parlamentului Romaniei (indiferent de culoarea politica si apartenenta de partid a parlamentarilor) depune toate eforturile posibile pentru a bloca inregistrarea vreunui progres in combaterea coruptiei". Anterior, parlamentarii votasera in numar covarsitor impotriva perchezitionarii caselor lui Nastase din strada Zambaccian. Se poate lesne aprecia ca, in utopicul caz in care liberalii, udemeristii si ceilalti de tagma lor ar fi avut drept de vot la alegerile de vineri pentru sefia Consiliului National al PSD, victoria lui Nastase devenea si mai zdrobitoare. Votantii lui Nastase au perceput, indiscutabil, supravietuirea acestuia drept un nesperat semn de bun augur in vederea augmentarii propriilor sanse de supravietuire – si, desigur, in pofida abuzurilor comise.
Dar revenirea lui Nastase nu se datoreaza doar mainii salvatoare intinse de sistemul corupt, dar distinct functional, ci si calitatii de luptator a personajului in cauza. Blogul sau este un amplu manifest pentru rezistenta, un obiect de studiu relevant pentru oricine ar fi interesat in analizarea modului de actiune a unui politician aflat, vreme buna, la ananghie. Nastase a debutat prin identificarea publicului-tinta si alcatuirea unui "fan-club" propriu – sustinatorii fiind in mare masura oameni relativ tineri, dornici a emula comportamentul parazitar al prototipurilor mai varstnice, asa cum poate fi remarcat, laolalta cu avantajele rezultate dintr-o asemenea conduita, prin universitati, birouri de avocatura, poate – uneori – chiar si acasa. Multi dintre ei prefera sa reuseasca in viata cu usurinta, prin cariere bazate pe sforarii, servilitate fata de "sefu’" si/sau rapturi din banul public. De fapt, o buna parte a acestei categorii de romani a preferat sa ramana in tara, in timp ce oamenii de inalta tinuta morala si profesionala incepeau sa emigreze din "Nastase-land".
Reintoarcerea in forta a "Arogantului" clarifica o serie de aspecte, permitand urmatoarele concluzii: PSD este si va ramane un partid aflat pe mana bosilor de extractie comunista, preocupati intre timp, respectiv din 2000 incoace, atat de acapararea unei parti notabile a activitatilor economice ale statului, cat si de promovarea unui capitalism profund iregular. In aceste conditii, nu trebuie sa mire pe nimeni ca tovarasii l-au ales pe cel mai autoritar dintre bosi pentru reinventarea PSD-ului de odinioara. Revenirea lui Nastase constituie, in plus, un semnal clar dat agentiilor regulatoare promovate de UE in vederea limpezirii apelor economice extrem de tulburi ca, de fapt, este cazul sa bata subit in retragere, eventual chiar definitiv. Iata ca amenintarea directa a unui interes major al PSD si PNL, anume prioritatea absoluta in materie de selectie a celor mai profitabile afaceri, a condus la un raspuns pe masura, reactia fiind aidoma celei a mafiei siciliene atunci cand apar tentative de spargere a monopolului ei asupra activitatii economice a vreunei urbe nefericite.
Se va trezi, oare, societatea civila macar acum din lunga ei stupoare, oferind, in fine, cetatenilor mult dorita platforma necesara preintampinarii triumfului acestui scenariu nefast, care prinde pe zi ce trece contururi mai distincte? Cat despre presedinte si PD-L – domniile lor ce mai asteapta? Daca unica oferta a celui mai mare partid din Romania va continua sa rezide in azilul acordat tututor vagabonzilor politici, dar nicidecum in viziuni clare, relevante asupra viitorului, atunci are putine sanse sa faca fata formidabilei noi echipe PSD-PNL. Visul lui Dinu Patriciu despre fuziunea aripilor de stanga si de centru ale oligarhiei pare a deveni curand realitate. Iar daca presedintele-"jucator" si partidul acestuia nu-si imbunatatesc ultrarapid jocul, noua fratie socialist-liberala are sanse reale sa fie perceputa de destui oameni drept optiune electorala viabila. De-acum, Nastase poate intra – dupa bunul exemplu din 1999 al lui Gabriel Bivolaru – in tribunal insotit de o ceata intreaga de colegi proveniti din toate partidele politice, urmand ca la plecare sa ia la cunostinta ca are o grija, respectiv un dosar, in minus. Astfel, tara pare, cel putin deocamdata, (re)inscrisa pe drumul care ar transforma-o inca o data in "Nastase-land".
Tom Gallagher este profesor la Universitatea Bradford din Marea Britanie
