Alimentatia sanatoasa inseamna mentinerea unui echilibru intre aportul de energie (alimente) si consumul ei (efortul fizic).
Conform prof. dr. Mariana Graur, presedintele Societatii de Nutritie din Romania, piramida alimentara reprezinta exprimarea grafica a recomandarilor nutritionale, a cantitatilor si tipurilor de alimente ce trebuie sa fie consumate pentru pastrarea sanatatii. "Piramida nutritionala ofera posibilitatea alegerii alimentelor din fiecare grupa. Cel mai mic numar de portii consumat zilnic din fiecare etaj asigura totalitatea caloriilor si micronutrimentelor", a subliniat prof. dr. Mariana Graur. "Temelia" piramidei este reprezentata de exercitiul fizic zilnic si de controlul greutatii corporale, urmand consumul de apa (intre 1 si 2,5 litri pe zi). La baza sta principala sursa de energie pentru organism, si anume cerealele integrale, dar si uleiurile vegetale (de masline, floarea-soarelui, porumb, soia etc.) Urmeaza nivelul urmator in care se regasesc legumele si zarzavaturile. "Etajul" legumelor este impartit cu fructele (de 1-3 ori pe zi). Spre varful piramidei gasim produsele lactate sau suplimente de calciu (1-2 ori pe zi), plus carnea alba (peste, pui), oua. In varful piramidei se regasesc carnea rosie si untul, dar si orezul alb, painea alba, cartofii, pastele, dulciurile (putin si rar). Alimentele plasate la baza piramidei pot fi consumate in cantitati mai mari decat cele situate spre varful piramidei, sustin nutritionistii.