Masurile adoptate recent de Banca Nationala dau expresie debusolarii care a cuprins autoritatile din Romania in fata framantarilor unei economii ce oricum nu le mai asculta, dar pe care, chiar mai rau, au ajuns sa n-o mai cunoasca si inteleaga. Debusolare pentru ca diagnoza economica este gresita si, ca atare, nici terapia nu putea fi cea corespunzatoare! Debusolare poate, inca si mai mult, pentru ca era treaba unui cardiolog si a intervenit un ortoped. Sau invers, ceea ce este la fel de rau! si n-a intervenit cel care trebuia nu pentru ca lipsea, ci pentru ca nu-l interesa pacientul, necum sa mai si raspunda pentru acesta!
Economia din Romania nu sufera nici de o prea mare inflatie, care ar trebui inabusita, nici de prea multa creditare, care ar trebui strangulata, si cu atat mai putin de o moneda nationala subevaluata, care ar trebui deci impinsa de la spate sa se aprecieze. Or, ce urmaresc masurile luate de Banca Nationala?! Exact aceste obiective: sa limiteze inflatia, sa restranga creditul, sa reaprecieze leul. Asa a fost diagnoza – prea mare inflatie, prea multe credite, un leu prea jos – , asa au fost formulate si terapiile!
Numai ca buba este in alta parte. Ea se afla in dezechilibrele profunde ale economiei – dintre productie si consum, dintre exporturi si importuri –, in dezarticularea grava a acesteia, pusa in evidenta de subdezvoltarea sectorului real al economiei in opozitie cu dezvoltarea dinamica a unor sectoare precum imobiliarul, financiarul si retailul, care n-au astfel fundamente pe care sa se aseze. Pentru corectarea acestor dezechilibre si dezarticulari, masurile de genul celor adoptate de Banca Nationala constituie frectie la picior de lemn. si, vrand sa corecteze semnele exterioare ale acestor dezechilibre si dezarticulari, asemenea masuri pot face mai mult rau decat bine.
Din pacate, in perioada postdecembrista nu a fost corectata treptat mostenirea comunista a lipsei de eficienta si competitivitate. Romania nu ocupa acum un loc realmente mai bun in Europa la aceste capitole. In schimb, Romania a ajuns aproape campioana in Europa in materie de dezechilibre si dezarticulari ale economiei. Ani de zile dezechilibrele si dezarticularile s-au acumulat prin caderi ale economiei, indeosebi prin demolari in sectorul real al acesteia. Din nefericire, dezechilibrele si dezarti-cularile au continuat si chiar s-au adancit in anii 2000 de crestere economica. Atat doar ca au facut-o in conditii de crestere si nu de cadere economica. Pur si simplu pentru ca, nefiind endogena, ci indusa aproape exclusiv de investitiile straine, cresterea economica din ultimii ani a fost (si este) una bazata in mod disproportionat pe import, ceea ce constituie prin sine, dincolo de anumite limite (care s-au depasit de mult), o dezarticulare si o dezechilibrare periculoase. Culmea este – desi paradoxul este doar aparent – ca Romania, si acum intr-o perioada de crestere a economiei, cand beneficiaza de banii capsunarilor, de investitii straine si fonduri europene, are absolut acelasi tip de probleme ca pe vremea cand era confruntata cu caderi ale economiei si nu avea de administrat decat penurii.
Boala economiei din Romania a fost si a ramas aceeasi: dezechilibrul masiv dintre productie si consum, dintre exporturi si importuri. Cresterea economica si investitiile straine din ultimii ani au adancit, si nu estompat acest dezechilibru. Nu stim de ce nu se recunoaste ca tot ceea ce a aratat bine in tabloul macroeconomic in ultimii ani – de la cresterea economica in sine pana la scaderea inflatiei si artificiala apreciere a leului – s-a realizat pe seama si cu pretul adancirii deficitului extern. si, culmea – dar, repetam, paradoxul este doar aparent –, si acum, intr-o perioada de crestere, trebuie sa se intervina, ca si in perioada de cadere a economiei, pentru aceeasi restrangere a cererii interne, singura modalitate de a descuraja consumul si importurile, in masura in care apartenenta la Uniunea Europeana interzice stimularea exporturilor si restrictionarea directa a importurilor si in masura in care nici investitiile straine si nici cresterea economica in general n-au reusit sa impinga solid in sus productia interna. Or, o comprimare a cererii interne este treaba Guvernului, nu a Bancii Nationale si nu poate fi obtinuta decat printr-o majorare a impozitelor principale, indiferent daca acest lucru place sau nu!
Daca Banca Nationala este lasata sa incerce cu expediente sa inlocuiasca ceea ce ar trebui sa faca Guvernul, lucrurile pot iesi si mai rau. Incercarea de restrangere a creditarii prin fortarea maririi dobanzilor si provizionarea accentuata a imprumuturilor in valuta – in speranta ca astfel va fi descurajat consumul – poate fi spulberata de bancile comerciale, toate straine, care vor gasi modalitati de a continua creditarea in propriul interes. Cat despre impactul asupra leului, totul devine chiar caraghios. Marirea dobanzilor va spori din nou periculos diferentialul de dobanzi din Romania fata de pietele internationale, stimuland intrarile de capital speculativ! Leul va fi, artificial si pasager, impins din nou in sus. Abia ce-si gasise un curs apropiat de cel de echilibru, care permitea o reducere a tensiunilor din economie si o influenta normala asupra schimburilor externe: fara o competitivizare neconcurentiala a exporturilor, dar si fara absurda stimulare a importurilor! si astfel o luam de la capat cu furtul propriei caciuli, cu rate de inflatie si rate de schimb pe care economia nu le poate duce si ale caror consecinte sunt aruncate nesabuit in carca deficitului extern.
