Targul Bucurestilor, initial vatra unui sat, incepe sa se dezvolte treptat in jurul drumului care venea dinspre Targoviste si se ducea catre Dunare, pe malul stang al Dambovitei, inca din secolul al XIII-lea. Astfel, se putea observa "pana tarziu in secolul al XVIII-lea, cum malul drept are asezari rare, sau izolate, la departari mari unele de altele, pe cand malul stang isi strange casele in jurul rascrucei si in ochiurile retelei neregulate dar continue care lega drumurile radiare".
In consecinta, "nu poate ramane indoiala ca locul de plecare al asezarii civile Bucuresti trebuie pus intre biserica Sf.Gheorghe Vechi si biserica Curtea Veche". 1
Radu Olteanu are opinii similare, cu cele ale geografului Vintila Mihailescu, publicate in 1925. Asezarea unui sat al Bucurestilor, pentru secolele X-XV, a avut o intindere aproximativa cuprinsa intre actualele repere: Piata de Flori-Calea Mosilor-Strada sepcari si Blanari-fostul Palat al Postelor. Satul era situat "pe un loc relativ ridicat", fiind marginit "la miazazi de cursul Dambovitei, spre apus, pe actuala strada Ilfov, venea spre aceeasi apa un alt brat al riului; la rasarit, nu departe curgea dinspre nord si se varsa in Dambovita afluentul sau, Bucurestioara; in partea de nord aceasta asezare se marginea cu o latura si mlastinoasa a lacului Dura Negutatorul (Cismigiu), cu "baltacul" de la nordul Hanului cu Tei, pana spre ulita Coltei de mai tarziu, precum si cu o parte a baltii pe care o forma Bucurestioara, in zona viitorului Targ al Cucului". 2
Autoritatea domneasca a ales satul din centrul Bucurestilor deoarece "se afla pe traseul sau la incrucisarea unor drumuri comerciale". Aceasta realitate a atras atentia "negustorilor straini care tranzitau marfuri, dar si a domniei care isi fixeaza resedinta aici" ulterior. 3
Care erau aceste drumuri care se incrucisau in apropierea satului care a format mai tarziu targul Bucurestilor? Cele mai vechi drumuri care treceau prin Bucuresti sunt: Drumul Targovistei (cu secolul al XVI-lea) devenit Bulevardul Coltei azi Ferdinand, Drumul Dambovitei, spre Dunare, devenit Calea Vacarestilor; Drumul Craiovei sau al Mehedintilor (secolul al XVI-lea) care facea legatura cu Oltenia, astazi Calea Rahovei; Drumul Pitestilor devenit apoi Podul de Pamant azi Calea Plevnei, Drumul Mogosoaiei devenit al Ploestilor si lega Bucurestiul cu valea Prahovei (ambele pentru secolul al XVII-lea), astazi Calea Victoriei, Drumul ce ducea la Sarbi (secolul al XVI-lea) si avea legatura cu Dunarea, la Giurgiu, azi soseaua Giurgiului, si Drumul Vergului mergand spre Silistra (secolul al XVII-lea), devenit apoi soseaua Vergului. Toate "aceste drumuri s-au incrucisat pe apa Dambovitei si au creiat raspantia folosita pentru intemeierea Targului Bucurestilor". 4
Un factor important in legarea targului medieval al Bucurestilor a fost si "nevoia legaturii cu turcii si cu peninsula Balcanica", care "a impus stabilirea unui popas in regiunea de mijloc a sesului Munteniei". Acest fenomen a aparut inca din veacul al XIV-lea. In centrul acestei regiuni, "satul Bucuresti – un sat ca oricare, – s-a prefacut in Targ. Schimbarea s-a facut in secolele XV-XVI si de atunci Bucurestii au ramas, singurul targ din Campia Munteniei, fara sa fie in legatura cu campia ca factor economic hotaritor". 5
Dupa 1400 putem discuta despre "dezvoltarea satului de langa Cetatea Dambovitei, sat care serveste de popas negustorilor de peste munti si celor de peste Dunare. Cu 1450 aflam deja o asezare stabila secondata de un targ periodic, al Mosilor, separat de targul permanent, exclusiv negustoresc, pe care-l reprezinta tanara asezare. Astfel, la 1550, Targul Bucurestilor "era cel mai sudic targ al tarii si incepe sa fie cautat de negustorii orientali". Pentru 1400-1550, boierii stapaneau "mahalalele centrale si mosiile din imprejurimi". 6
In acest nucleu central al orasului se vor grupa cele mai renumite hanuri, fie domnesti, manastiresti sau ale vreunui negustor mai avut.
Volumul Comert si loisir in vechiul Bucuresti al Lelioarei Zamani povesteste legatura aproape insesizabila dintre comert si loisir. Hanurile au fost atat adevarate factorii comerciale sau manufacturiere cat si spatii ale consumului si recreerii. Aici au fost primele cafenele, barbierii, carciumi, locuri de taifas dar si cele dintai ateliere de giuvaericale, islicuri, ceaprazarii, blanarii, cojocarii etc. Hanurile au fost puncte de desfacere en gros si en detail, atat pentru produsele lcoale cat si pentru cele aduse din Balcani si Orient sau Europa centrala.
Tot ele au fost punctul de pornire al marilor hoteluri de mai tarziu, fie ca acestea din urma au fost ridicate pe locul hanurilor, fie aceste cladiri medievale au fost modernizate si transformate treptat, atat ca arhitectura cat si ca ambient si utilitate. Lelioara Zamani surprinde foarte delicatul fenomen al transformarilor comerciale, de la apropierea candida si familiara a Orientului balcanic la robustetea si rigurozitatea Occidentului, prin filtrul foarte sensibil al loisirului.
Note
1. Vintila Mihailescu, Vlasia si Mostistea. Evolutia geografica a doua regiuni din Campia Romana, Buletinul Societatii Regale Romane de Geografie, tom XLIII, 1924, Bucuresti, 1925, p. 149.
Potrivit autorului, "pentru ca sa aiba cetatea numele de Bucuresti si nu numai de Dambovita (cum s-a numit la inceput, n.m.,) cum este mentionata cateodata langa, trebuie sa fi fost neaparat un sat: Bucuresti".
2. Radu Olteanu, Bucurestii in date si intamplari, Paideia, Bucuresti, 2002, p. 11. "(…) nucleul de formare a orasului: secolele XV-XVI era intre: biserica Razvan de la nord-est, biserica Coltea la nord (ca limita maxima spre nord), Posta Centrala si Biserica Sf. Dumitru la vest, Dambovita la sud, strada Patria si Sf. Ioan cel Nou la sud-est, biserica Sf. Gheorghe Vechi la est. Aceasta a fost o arie nepopulata, dar a devenit asezare stabila, permanenta catre mijlocul secolului al-XV-lea". (stefan Olteanu, Geneza orasului Bucuresti in lumina cercetarilor recente, vol.II, M.I.M., 1965, p. 26)
Potrivit lui Panait I.Panait, "satul si apoi targul Bucurestilor nu putea avea decat planul impus pe de o parte de albia Dambovitei iar pe de alta de Bucurestioara. (…)In secolul XV-XVI exista tendinta de extindere a asezarii spre nord, timp in care biserica Razvan si terenul (Coltei) marcau limite. Cetatuia Bucurestilor nu a inlaturat si se pare ca nici nu a polarizat in imediata ei apropiere locuinte de targoveti. Deplasarea vetrei Bucurestilor, se va petrece in secolul al XV-lea, fiind determinata de modificarile intervenite prin prezenta curtii voievodale aici". (Panait I.Panait, Evolutia perimetrului Curtii Vechi, M.I.M., 1967, pp. 82-83).
3. stefan Olteanu, Geneza orasului Bucuresti in lumina cercetarilor recente, M.I.M., vol. II, Bucuresti, 1965, p. 20.
"(…) Primul aspect consta in organizarea temporara a schimbului de produse in cadrul unei asezari satesti aservita sau nu unui stapan feudal, care prezenta cele mai bune conditii, mai cu seama geografice, pentru toti participantii la schimb. In acest caz era preferata asezarea cu o pozitie cat mai centrala fata de complexul de sate din regiune fiind pe traseul sau la incrucisarea unor drumuri comerciale. In aceasta etapa cresterea numarului mestesugarilor in vederea zilei de targ de regula tinuta saptamanal. Pentru pastrarea produselor destinate schimbului se construiesc incaperi potrivite: dugheni, pivnite, pravalii, hambare, etc. Asezarea atrage atentia negustorilor straini ce tranziteaza marfuri, dar de multe ori si a domniei care isi fixeaza resedinta aici, fapt care contribuie la dezvoltarea asezarii".
4. Vintila Mihailescu, Bucurestii din punct de vedere antropogeografic si etnografic, Buletinul Societatii Regale de Geografie, 1915, Bucuresti, pp. 161-162.
5. Ibidem, pp. 160-161.
6. Vintila Mihailescu, Vlasia si Mostistea…, op.cit., p. 144.
"(…) Mosiile din jurul Bucurestilor pana in Mostistea, Arges, Dunare si Prahova erau ale boierilor curteni: Cretulesti, Cantacuzini, Brancoveni, Vacaresti, Dudesti, Herasti, Ghiculesti, etc, ale domnitorului si manastirilor inchinate. Brancovenii si manastirile stapaneau cea mai mare parte a Mostistei. Boerii Herasti, Vacaresti, Dudesti, Glogoveni etc, aveau mosii pe Dambovita si in campul Calnaului. (…) Intre 1790-1830, boierii, manastirile si domnitorul, erau mari proprietari in jurul capitalei, si au atras, prin scutiri si privilegii, pe fugarii care cautau loc de asezare, care erau siliti din cauza ingustarii pasunii, a se lega de pamant si a se fixa in sate". (Ibidem, p. 106 si 132).
