Comentariul premierului Calin Popescu Tariceanu la raportul Comisiei Europene pe Justitie este, in felul lui, un eveniment. A nu-l inregistra ca atare ar insemna o grea pierdere pentru oricine se intereseaza de specificul prestatiei politice la varf in tara noastra. Spune prim-ministrul in exercitiu al Romaniei, dand dreptate, in principiu, criticilor expertilor europeni, dar totodata dand… si din umeri: "… Din pacate, Guvernul nu are resorturile necesare sa actioneze pentru rezolvarea problemelor semnalate in raport". Chestiunea este de o mare gravitate si, daca Tariceanu vorbeste serios, se cuvine sa vedem de ce cabinetul lui este ca paralizat in chestiunea data.
Un guvern nu are "resorturile necesare" in mai multe situatii posibile: cand se afla, de pilda, in exil, cand este sechestrat, asediat sau arestat. Asemenea situatii-limita nu par insa caracteristice Guvernului Tariceanu bis, ai carui ministri sunt si vocali, si destul de liberi in miscari. Atat de liberi incat nici macar seful lor direct, dl Tariceanu insusi, nu le poate domoli cateodata impetuozitatea (cum s-a petrecut in stiutul caz in care ministrul de Externe devenise un partizan entuziast al deportarilor in desertul egiptean).
Resorturile cu pricina pot lipsi si atunci cand un guvern s-a instalat la carma tarii ca rezultat al unei rasturnari revolutionare a puterii dinainte si cand, tocmai ca urmare a acestui fapt, el nu se poate bizui nici un pic pe complexul aparat de dinainte al statului, socotit fidel regimului rasturnat. Intr-o asemenea situatie a parut sa se afle primul guvern Roman, indata dupa 21 decembrie 1989, dar din miscarile sale ulterioare – acum indeajuns de cunoscute – s-a putut remarca o excelenta acomodare cu "vechile structuri", o deplina conservare a aparatului birocratic de stat, o incredere totala in armata si o precautie plina de gingasie in raporturile cu vechea Securitate. Acesta a si fost unul dintre motivele pentru care, pret de mai multi ani, nimeni nu ar fi putut spune cu exactitate daca demolarea ceausismului a fost o revolutie, o simpla lovitura de stat sau o tranzitie sangeroasa spre perestroika (fara prea mult glastnost).
Ar mai fi, desigur, si posibilitatea ca in Romania sa fie o dictatura personala ce transforma guvernul intr-o simpla echipa de marionete, actul guvernarii efective migrand catre dictator si eventuala sa camarila, si lasandu-le premierului si ministrilor sai doar consolarea unui joc aproximativ de scena, eventual cu playback. In pofida atator avertismente referitoare la presupusele tendinte dictatoriale basesciene, ma uit insa in jur si nu constat in nici un fel ca am trai intr-o ambianta dictatoriala. Primul semn ca lucrurile stau asa este tocmai faptul ca Tariceanu mai conduce guvernul. Sa fi fost altminteri, e de crezut ca Traian Basescu s-ar fi dispensat de colaborarea domniei sale inainte de multe alte initiative politice.
Dar "Guvernul nu are parghii pentru accelerarea procesului de operationalizare" a Agentiei Nationale de Integritate, mai aflam din declaratia prim-ministrului, crucindu-ne. "Noi am facut tot ceea ce a fost nevoie pentru ca ANI sa poata deveni operativa: am asigurat dotarile si spatiul necesar, fondurile necesare (…)". Nu se poate nega, fireste, asa ceva. Ba mai mult: dupa ce spatiul, fondurile si dotarile au fost puse la dispozitia ANI, s-a inlaturat ministra prea zeloasa a Justitiei, Monica Macovei, s-a fortat scoaterea PD de la guvernare si a fost grabnic suspendat presedintele, pesemne fiindca exista riscul ca, facand ANI sa functioneze, sa se deterioreze cladirea si mobilierul si sa se cheltuiasca banii alocati.
Dl Tariceanu ne crede, desigur, natarai, ceea ce nu vom ezita sa demonstram ca suntem daca o vom inghiti si pe asta. Maestrul Executivului adauga, solomonic, ca "…in ceea ce priveste lupta impotriva coruptiei la nivel inalt, solutionarea acestei probleme este de resortul Justitiei, iar Justitia este independenta". E atat de independenta incat n-au trecut decat cativa ani de cand procurorul Panait se sinucidea aruncandu-se de la etaj, de cand procurorul Lele era prigonit fiindca dezvaluia afaceri oradene necurate, de cand Mugur Ciuvica era arestat fiindca terfelise onoarea lui Bombonel pe net… Justitia e atat de independenta incat nici acum nu face Dreptate, ci doar dreptati, ici si colo, dupa puteri, nevoi, bunul plac si prilejuri.
Aria domnului Tariceanu despre raportul Comisiei Europene referitor la Justitie e falsa rau. Neavand salata si rosii stricate, nu pot decat sa-i amintesc ca, in urma cu un secol, Romania a fost condusa o vreme de premierul D.A. Sturdza, ajuns la stadiul dementei senile. Dar nici chiar el, in acele imprejurari, nu a pretins ca guvernul n-ar avea mijloacele sa-si duca la indeplinire unul dintre principalele rosturi pentru care a fost numit: impartirea dreptatii in interiorul tarii, pilonul unei politici cu adevarat democrate. De ce ar face premierul Tariceanu exact pe dos? z
Ovidiu Pecican este profesor la Universitatea Babes-Bolyai
