CNSAS a fost (re)legitimat – ce ironie a sortii! – tocmai prin modul in care i s-a pregatit sfarsitul. Din 2000, Consiliul se tot lupta sa scape din stransoarea partidocratiei determinate a intra in posesia si controlul informatiilor cuprinse in dosarele fostei Securitati – care se dovedesc, precum se vede, vitale pentru obtinerea unei serii de avantaje politice. Cum din 2004 incoace dezideratul era din ce in ce mai greu realizabil, iar ulterior CNSAS nu s-a sfiit sa dezgroape pana si impresionantul arbore genealogic al lui Dan Voiculescu, de acum eternizat sub denominarea de Felix, concluzia la indemana era una simpla: CNSAS trebuia sa dispara.
Groparul cel mai nimerit s-a dovedit a fi Curtea Constitutionala – unica autoritate de jurisdictie constitutionala a tarii, pozitionata, ca atare, in fruntea unui sistem judiciar presupus independent. De ani buni, prioritatea absoluta a UE consta, mai ales in cazul Romaniei, in sprijinul constant acordat crearii unei justitii degrevate de orice fel de control si/sau influente politice. Dar piramida ierarhiei judiciare autohtone, structurile ei menite a garanta independenta Justitiei au fost si raman dominate de personaje care graviteaza pe orbita PSD. Cum social-democratii au reusit sa burduseasca intregul sistem judiciar cu loialistii lor, Bruxelles-ul trebuia sa fi realizat de mult ca orice schimbare initiata in acest domeniu nu putea fi decat una de fatada sau, cel mult, minimala. Actualmente, orice demers impotriva coruptiei la nivel inalt este condamnat din start a se sfarsi in derizoriu, dat fiind ca judecatorii cauta cat se poate de fatis varii justificari pentru eterna returnare a dosarelor spre refacerea urmaririi penale a unor indivizi cu care se afla, de fapt, in cardasie.
Perceptia si aprecierile UE legate de comportamentul elitei politice de la Bucuresti par uneori neverosimile, alteori sentimentaliste. Eurocratilor nu le-a trecut prin cap nici o clipa ca in Romania vechile structuri erau perfect capabile a mima de zor instaurarea practicilor democratice, dar si a actiona, pe ascuns, pentru ca parghiile controlului sa ramana perpetuu in mainile lor. Deregularea a constituit o veritabila arma secreta lansata in cadrul acestei strategii – occidentalii naivi nu aveau decat sa creada in fantasmagoria statului decis sa renunte la controlarea sferei economice a tarii in vederea regenerarii si normalizarii sectorului-cheie. Ca atare, s-a dat unda verde privatizarilor, dar in conditiile in care acestea asigurau suprematia pesedistilor si a aliatilor lor in cadrul noii "democratii originale" si al unui capitalism la fel de "original". Astfel, a luat fiinta o intreaga economie speculanta, dominata de parveniti, milionari de mucava etc., primiti cu bratele deschise in randurile noii fratii, mai mult sau mai putin oculte, a intereselor economico-politice. Diversele agentii regulatoare, de genul Consiliului Concurentei, nu par defel entitati puternice, independente, ci niste rotite umilitor de anodine, aflate la indemana retelelor de influenta, oricand dispuse la gesturi vindicative in cazul unor decizii inopinate care le-ar putea ingradi libertatea de actiune.
Acelasi joc de-a deregularea s-a practicat si in domeniul judiciar. Actualul razboi pe justitie – de departe cel mai feroce purtat pe aceasta tema in perioada postdecembrista – a izbucnit, in buna masura, ca urmare a eforturilor si perseverentei Monicai Macovei dedicate promovarii unui pluralism veridic in sistemul judiciar. Acesta este si motivul pentru care personaje ca Lidia Barbulescu – provenita parca direct dintr-o utopica pelicula horror comunista – sunt la mare cautare, fiind garanti ai faptului ca Justitia va ramane, in mare parte, un domeniu al puterii private. Pentru a da Cezarului ce-i al Cezarului, o putem asigura pe presedinta CSM ca dorinta ei de a face Justitia pres in fata oligarhiei este perfect vizibila pentru toata lumea, stradaniile ei fiind neindoielnic apreciate de potentatii zilei. Spre deosebire de Barbulescu, Renate Weber a tinut sa isi exprime surprinderea fata de decizia CCR, avertizand totodata ca restul lumii nu prea va da dovada de intelegere in cazul desfiintarii CNSAS. Cat timp a fost insa presedinta fundatiei Soros, domnia sa contribuia apreciabil la sabotarea eforturilor menite a optimiza sistemul judiciar – aparent din motive de intense veleitati. Iar acum, cand PNL nu prea mai poate oferi cine stie ce garantii referitoare la o viitoare cariera, doamna Weber pare brusc tentata a reanaliza si optiunile oferite de sfera civica.
Dupa vizita sa efectuata in octombrie anul trecut la Bucuresti, presedintele Bundestag-ului German, Norbert Lammert, se declara extrem de dezamagit de "slabiciunea societatii civile romanesti", in cadrul careia nu a putut identifica "nici vointa si nici capacitatea de a schimba lucrurile in bine". Al doilea om din statul german va fi inteles ca realitatea romaneasca consta, de fapt, dintr-un stat nimicit de oligarhia transpartinica, care a reusit sa ridice pe cenusa structurilor statale imense domenii ale puterii private. Recentul raport despre sistemul judiciar din Romania nu reflecta defel ca CE ar fi inteles, finalmente, efectele unui partener prodot asupra intregii UE si nici dimensiunea cacealmalei practicate de actualul guvern laolalta cu intreaga sa retea de superbogatasi.
Tom Gallagher este profesor la Universitatea Bradford din Marea Britanie
