Rezoluţia a fost semnată şi de vicepreşedinţii regionali, ministrul apărării naţionale, Mihai Fifor, şi ministrul pentru românii de pretutindeni, Natalia Intotero, prezenţi la Timişoara, informează România Actualităţi.
Mihai Fifor a precizat: Nu putem să asistăm pasiv la modul în care se încearcă discreditarea premierului României, într-un moment ca acesta şi, desigur, PSD trebuie să dovedească solidaritate şi unitate şi să ofere o replică extrem de coerentă şi de riguroasă şi de susţinută la tentativa aceasta de a destabiliza din nou guvernarea României şi de a destabiliza pe această cale, această ţară.
Şi preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat ieri, la Timişoara, că premierul Viorica Dăncilă se bucură de toată susţinerea sa şi a formaţiunii pe care o conduce.
Liderul PNL Ludovic Orban a depus în nume personal o plângere penală împotriva premierului Viorica Dăncilă şi a liderului PSD, Liviu Dragnea.
În document, Ludovic Orban o acuză pe Viorica Dăncilă de înaltă trădare, iar pe Liviu Dragnea de divulgare a unor informaţii secrete de stat.
Preşedintele liberal a precizat că aceste fapte sunt legate de pregătirea, adoptarea, aducerea la cunoştinţă a opiniei publice şi tot ce s-a întâmplat după adoptarea de către Guvern a memorandumului privind mutarea Ambasadei României de la Tel Avi la Ierusalim. Plângerea a ajuns la DIICOT.