Guvernul a promis că până la 14 septembrie, ziua începerii anului școlar 2020 – 2021 va asigura 250.000 tablete pentru elevii ce vor fi obligați să rămână acasă pentru învățământ la distanță în acele localități unde numărul mare de cazuri de Covid-19 nu va permite organizarea cursurilor în interiorul unităților de învățământ.
„Nu vom putea achiziționa toate cele 250.000 de tablete. Achiziția este în acest moment la ONAC. Aici a existat foarte multă, după părerea mea, obtuzitate şi prea, cum să spun, o rigoare excesivă în derularea procedurii, a durat prea mult. O să achiziţionăm, până la urmă, 70-80.000.”, a spus premierul duminică seara la B1 TV, preluat de News.ro.
Ludovic Orban ia în considerare să schimbe conducerea ONAC (Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate), șeful instituției fiind în funcție la momentul în care PNL a preluat Guvernarea.
„O vom schimba (n.red. conducerea ONAC), o vom schimba. Acuma eu nu am vrut să umblu la baza de achiziţii, că ieşea imediat scandal. Preşedintele ONAC este preşedintele pe care l-am găsit în funcţie. Trebuie un motiv ca să iei o astfel de decizie.”, a precizat Ludovic Orban.
Guvernul a anunțat încă de acum două săptămâni că are pregătite resursele bugetare pentru achiziția de echipamente necesare desfășurării școlii în regim online, doar pentru tablete fiind pusă la dispoziție suma de 100 milioane euro, fonduri suficiente pentru cumpărarea a jumătate de milion de tablete pentru elevi.