Trei directori din cadrul companiei Posta Romana, printre care si directorul general, au fost pusi sub acuzare de procurorii DNA. Alaturi de fostii ministri Tudor Chiuariu si Zsolt Nagy, in dosar este cercetat si un judecator care a oferit pe tava un teren Postei Romane.
Procurorii anticoruptie l-au pus sub invinuire pe Dan Mihai Toader, directorul general al Companiei Nationale Posta Romana, in dosarul in care sunt cercetati Tudor Chiuariu si Zsolt Nagy. Toader a precizat ca a fost acuzat de abuz in serviciu, alaturi de alti doi directori din cadrul companiei, plus "un anume judecator Cuzuc". Conform unor surse judiciare, ar fi vorba de Gheorghe Cuzuc, magistratul care a inregistrat in cartea funciara terenul trecut din proprietatea publica in proprietatea privata a statului, mai precis complexul situat pe Calea Victoriei nr. 133-135. "In prezent Gheorghe Cuzuc nu mai este magistrat. Prin Hotararea 72/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), s-a constatat demisia domnului judecator. A plecat din magistratura prin demisie", ne-a declarat Cecilia Morariu, purtatorul de cuvant al Consiliului.
Conform declaratiei de avere a sotiei sale, in acest moment fostul judecator este angajatul firmei SC Stewart Romania SRL, de unde "ridica" lunar aproape 100 de milioane lei vechi.
In septembrie anul trecut, seful DNA, Daniel Morar, a cerut acordul Comisiei speciale de la Cotroceni pentru inceperea urmaririi penale fata de fostii ministri Tudor Chiuariu si Zsolt Nagy. Cei doi erau acuzati de abuz in serviciu contra intereselor publice avand ca urmare obtinerea unui avantaj patrimonial pentru altul. Cu alte cuvinte, imobilul de pe Calea Victoriei, definit ca proprietate publica a statului, a fost constituit de catre Posta Romana ca aport la capitalul social al firmei private Imopost SA. Procurorii mai verifica si emiterea unei alte hotarari de Guvern din 2007, respectiv a notelor de fundamentare emise de ministerele Comunicatiilor si Justitiei.