Adrian Nastase a reaparut, de curand, dupa o mai lunga si indubitabil nedorita perioada de izolatie. Cu o confienta de sine aparent refacuta integral, Nastase este in plin proces de lansare a unei campanii cat se poate de profesioniste in vederea seducerii electoratului – de la care asteapta atat iertarea pacatelor sale, cat si alegerea sa pe post de tribun. Au reaparut, ca atare, si unele din insusirile care repugnasera, de-a lungul anilor, destulor romani – tonul interviurilor sale continua sa fie autocompatimitor, patosul bravadei persista prin constante referiri la propria verticalitate si/sau generozitate. Ambii factori atesta ca intervievatul este, de fapt, inca departe de a fi depasit trauma recentului sau trecut.
Zilele trecute, Nastase a optat pentru un atac dur la adresa UE – belicozitate in mare parte nejustificata, dat fiind ca in 2004 Bruxelles-ul nu facuse nici un secret din faptul ca il dorea invingator in alegeri. Inaltii responsabili ai UE erau, in acea vreme, preocupati preponderent de ideea incheierii negocierilor de aderare, drept care interesul lor fata de monitorizarea atenta a derularii campaniei si/sau a respectarii legislatiei electorale autohtone a fost unul foarte redus.
Dupa esecul din 2004, Nastase parea a nu fi constientizat, initial, cata putere pierduse. In cautare de solutii, a sunat mai intai la Comisia Europeana, ca apoi sa-i expedieze epistole vicepresedintelui ei, Franco Frattini. Dar raspunsurile fie se lasau asteptate, fie erau oferite doar sporadic. Inedita situatie va fi reprezentat, neindoielnic, un afront pentru un om cu o alta viziune asupra ierarhiei naturale a politicii – pana la urma, membrii Comisiei si Delegatiei erau doar niste functionari, iar in Romania rolul functionarilor se rezuma, precum bine stim, la executarea, fara cracneli, a ordinelor trasate de politicieni. De fapt, pe parcursul anului 2004 Nastase a fost constant bine primit de eurocrati – desigur, fara deferente inutile si, uneori, cu o tenta de iritare datorata sirului interminabil de vizite efectuate ba de fostul premier, ba de ministrii sai la Bruxelles pentru a intona acelasi refren despre meritele reformelor pe care PSD tocmai le implementa… cu mare intarziere.
Egoul sau zdruncinat, pozitiile politice pierdute una cate una, riscul de a fi privat, eventual, pana si de libertate generau, la un moment dat, chiar o anumita comprehensiune a supararii si timorarii omului. O data cu lansarea blogului sau – in vara anului trecut – a renascut insa si confienta. Pe blogul intitulat "Ministru, Prim Ministru… si Blogger" Nastase incearca sa se prezinte drept om al succeselor, posesor al tuturor acelor calitati indispensabile unui sef de stat – si care, aparent, i-ar lipsi cu desavarsire actualului locatar de la Cotroceni. Titularul blogului intra regulat in dialog cu cei care i se adreseaza, replicile fiind de regula scurte, dar amabile. Isi asuma rolul liderului de opinie in variile dezbateri despre viitor… fie ca este vorba de cel al Stangii, fie de cel al Europei, dar si al sistemului judiciar, caruia ii sunt dedicate – fara sfiala – ample si savante prezentari.
Pare, de-acum, perfect in largul sau atunci cand se adreseaza unui auditoriu numeros – studenti, masteranzi etc. –, compus, prin urmare, preponderent din oameni in cautarea unui mentor care sa le poata facilita pasul esential catre lansarea unei cariere de succes. Scrie epistole intregi despre "Basescu si coruptia", dar gaseste timp si pentru povestea simpaticului maidanez Ralf care a reusit sa supravietuiasca, in 2001, intr-un Bucuresti aflat sub regimul "primarului Traian Basescu". Pentru edificarea bloggerilor asupra conduitei sale ireprosabile, inclusiv in viata particulara, Nastase posteaza numeroase fotografii de familie. Dintre ele, una m-a pus in mod deosebit pe ganduri: este vorba de o imagine care il prezinta, alaturi de familie, in fata unei iesle de Craciun aflate in proximitatea unui brad bogat impodobit, fundalul constand din pereti garnisiti cu tablouri si tapiserii fastuoase.
Cu douazeci de ani in urma, pentru destui romani Craciunul constituia, din nefericire, doar un noneveniment. Stau si ma-ntreb daca Adrian Nastase va fi sesizat, atunci, dureroasa sa absenta sau daca regreta mai degraba spartanismul apartamentului la care il condamnau acele vremuri?! Cum-necum, prezentul este altul – iar cel al lui Nastase consta dintr-o incredibila telenovela virtuala: a devenit un veritabil J.R. Ewing al zilelor noastre, un personaj care refuza sa renunte sau sa dispara in pofida faptelor comise. Astfel, prinde contur un scenariu care intrece pana si imaginatia autorilor Dallas-ului. Spectatorului curios nu-i ramane decat sa se intrebe cum se va incheia punerea in scena – cu Adrian Nastase la Cotroceni?
Tom Gallagher este profesor la Universitatea Bradford din Marea Britanie
