Cititorilor care s-ar deda la lectura intelectual-controversata a romanului Masurarea lumii, de Daniel Kehlmann (publicat de Editura Humanitas, in traducerea Corinei Bernic) nu le-ar strica sa stie cate ceva despre secolele al optsprezecelea si al nouasprezecelea in Germania! Intrucat, altfel, romanul este dificil de ingurgitat si digerat, fiind el o panorama, in trecere sau aprofundata, a impactului geniilor nemtesti Alexander si Wilhelm von Humboldt & Carl Friedrich Gauss – asupra mintilor omenesti! Pentru cine cunoaste fascinanta intalnire si plimbare vieneza dintre Freud si Jung, intalnirea la Berlin dintre naturalistul Alexander von Humboldt (fratele nu mai putin celebrului filozof Wilhelm von Humboldt) si matematicianul Gauss trebuie sa fi sunat inrudit si… avant la lettre! Acesta este motivul pentru care romanul Masurarea lumii se cuvine a fi priceput ca fiind alcatuit din doua bildungsromane.
Von Humboldt este un copil precoce, iluminat si invidiat fratricidal chiar de ruda sa mai mare. Dar este un geniu confuz, nelimpezit, polimorf, curios pana la fascinatie si hipnoza de detaliile stiintifice ale vietii. Un geniu care experimenteaza pe el insusi, atunci cand nu are incotro si ravneste sa fie autentic pana in maduva oaselor. El intreprinde o fabuloasa calatorie la Tropice, scotocind lumea pana in temelii, pentru a-i putea schita geneza si ramificatiile. Dar pana unde poti sa disciplinezi salbaticia Naturii? Cat este realitate si cat plasmuire? Cat de mult poate conta intalnirea in jungla cu un magistru-jaguar sau contactul cu un papagal care vorbeste limba disparuta a indienilor (masacrati de conquistadori)? Cat de revelatorii pot fi mumiile bastinasilor, si cat este efectul drogului curara (inclusiv ca nalucire autoindusa)? Calatoria exotica in jungla central si sud-americana este conceputa ca un adevarat dictionar al extravagantelor; inclusiv lingvistic, undeva, spre Amazon, indienii au mai multe capete pe umeri si vorbesc o limba "pisiceasca" (Alexander von Humboldt va face, la senectute, si o calatorie in Rusia, dar aceasta este banala pe langa multiforma calatorie in jungla!).
Bildungsromanul dedicat lui Gauss este, fireste, altfel decat cel inchinat lui von Humboldt. Copil fiind, Gauss intelege ca, daca restul omenirii nu vrea sa-si foloseasca mintea la maximum, el o va face cu varf si indesat. si ca, spre deosebire de ceilalti, el intelege lumea fara sa faca pauze de respiratie, in avalanse informationale stocate si prelucrate imediat. Viata lui Gauss nu este lipsita de peripetii, dar ea are un drum intrucatva autist si rigid. Humboldt cauta logica lui Dumnezeu in natura; Gauss considera ca Dumnezeu risca sa fie ilogic si, prin urmare, matematica lui Gauss va fi una ajutatoare intru disciplina si ordine. Romanul lui Kehlmann descrie, de fapt, povestea intretesuta a doua genii extravagante, prin intermediul unui Tabel Mendeleev nemtesc, care are prevazute toate casutele posibile pentru viata, moarte, dragoste, experienta, cunoastere.
Spre deosebire de fraza romanica (scrisa, adica, intr-o limba romanica), rasucita si ondulata, fraza germana este succinta si exacta, fara speculatii stilistice (o exceptie, totusi, ar fi minunatul roman Iosif si fratii sai de Thomas Mann). Daniel Kehlmann nu se abate de la regula; dar un roman despre von Humboldt si Gauss nici nu putea fi scris altfel. Iata, deci, optiunea mea la nivel de fraza: "Doamnelor si domnilor, ce este moartea? In principiu, ea nu inseamna nici stingerea vietii sau momentele trecerii dincolo, ci renuntarea lenta dinainte, acea amortire care dureaza ani si ani de zile; timpul in care un om inca este si totodata nu mai este aici, in care el inca mai poate pretinde ca exista, desi maretia sa a palit demult. Atat de atent a planuit natura stingerea noastra, doamnelor si domnilor!" Dixit.
