Un segment semnificativ al societatii civile – din zona sindicatelor, patronatelor si centrelor de cercetare si previziune economica – a trimis tuturor forurilor inalte ale tarii, de la Presedintie la Parlament si de la Guvern la Banca Nationala, o scrisoare deschisa in care solicita initierea si adoptarea unor reglementari care sa instituie garantarea pentru participantii la pensiile private obligatorii a unui randament minim anual macar la concurenta inflatiei anuale. Demersul este mai mult decat salutar, dand expresie unei necesitati imperioase si unei exigente pe deplin indreptatite. Pensiile private nu sunt o joaca si nu implica interese pasagere sau conjuncturale, ci soarta unor oameni fara vina si fara aparare, pe termen lung, la scara deceniilor.
Potrivit reglementarilor actuale, li se garanteaza participantilor doar depunerea cumulata de-a lungul anilor de cotizare, minus comisioanele aferente gestiunii sumelor depuse in fondul privat de pensii. Daca nu se asigura, prin randamentele obtinute, macar protectia impotriva inflatiei, tot mecanismul devine de fapt un jaf, pe cat de bine organizat, pe atat de eficient, pentru societatile de administrare prin spolierea participantilor la mecanism. Un calcul simplu arata ca, dupa 30 de ani, dintr-o suma neprotejata impotriva inflatiei mai ramane efectiv ca putere de cumparare doar 20% la o rata anuala de inflatie de 5% in medie sau cel mult 40% la o rata anuala de inflatie de 3% in medie. Este inadmisibil sa construiesti un mecanism care sa fie in defavoarea tocmai a acelora pentru care chipurile este proiectat, in timp ce se imbuiba, fara vreo obligatie reala in contrapartida, cei pusi sa administreze colectarile si care, cel putin 20 de ani, doar incaseaza bani spre valorificare, fara sa faca nici o plata! Asa ceva nu este posibil sa se intample decat daca cei care fac legi tin nu cu oamenii care i-au ales, ci, din motive si interese ce ne scapa, cu niste firme private care nu reprezinta catusi de putin interesul public, ci doar interesele lor de profit.
Sa fie foarte clar: daca pensiile private de care vorbim n-ar fi obligatorii, ci doar facultative – cum sunt cele care, prin insasi natura lor, poarta acest nume –, n-ar fi nevoie de nici o garantie. Pentru ca fiecare participant se implica in mecanism pe propria raspundere si pe propriul risc. Daca cineva insa te obliga sa participi, cum este in cazul sistemului de pensii in discutie, atunci trebuie sa ti se ofere si niste garantii, macar minime! Asa cum este cazul garantiilor de minima protectie impotriva inflatiei. Dupa cum era de asteptat, societatile de administrare a fondurilor private de pensii – toate practic societati de asigurari sau banci straine – au scos flacari pe nari la auzul demersului mentionat venit din partea societatii civile. Adoptarea pentru participanti a unei garantii de randament la nivelul inflatiei le-ar subtia sever profiturile fabuloase si facile pe care proiectau a le obtine. Doar venisera intr-o tara bananiera si nu aveau in vedere aici nici responsabilitati sociale si nici demersuri potrivnice din partea societatii civile in apararea propriului popor! si vor face totul ca politicienii romani sa nu adopte cumva reglementarea cu pricina, batand in toba dezumflata a "pietei libere" si a imposibilitatii ca structurile private sa ofere garantii de randament. Cu toate ca lucrurile apar complicate – mai ales ca mecanismul pensiilor private obligatorii a fost pus in miscare, desi nu trebuia pana nu se perfectau toate aspectele –, problema de esenta este foarte simpla. Daca societatile de administrare nu vor sa ofere garantia cu pricina, sa renunte la administrare! Daca nu le convine, nimeni nu le poate retine sa plece, asa cum tot de bunavoie s-au implicat. Iar daca intr-adevar – din ratiuni sa le zicem de piata – nu se poate asigura garantia de minima protectie impotriva inflatiei, inseamna ca mecanismul nu este viabil si nu are rost sa fie aplicat, nedovedindu-se o alternativa la sistemul public de pensii, care garanteaza totusi pensiile, chiar daca la un nivel neindestulator. Pensiile private obligatorii au fost prezentate tocmai ca o alternativa la pensiile publice, dar cum ar putea constitui ele asa ceva daca, in 20-30 de ani, de ceea ce s-ar ajunge sa se beneficieze practic ca putere de cumparare n-ar mai reprezenta nici jumatate sau nici chiar un sfert din cotizatia acumulata?!
Clasa politica din Romania se afla in fata unei responsabilitati care ar putea fi elementul incendiar de confruntare in anul electoral 2008. Va trebui sa aleaga intre potentialul lor electorat si interesele legate de firme private. Nemaipunand la socoteala ca in aceasta din urma privinta ar fi indirect de abandonat servilismul jenant de pana acum fata de capitalul strain.
