-2.2 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăEconomieGuvernul, obsedat să ia cu japca cele 9 miliarde de euro din...

Guvernul, obsedat să ia cu japca cele 9 miliarde de euro din Pilonul II

 
„Specialiștii” din spatele primului eșalon de putere lucrează de multă vreme la diverse scheme de distrugere a Pilonului II de pensii, cu un singur scop: să ia banii strânși în 10 ani de la cei peste 7 milioane de contributori și să-i transfere la bugetul de stat.

Executivul este într-o foame uriașă de bani, pentru că trebuie să achite lunar salariile mărite ale bugetarilor, dar și pensiile, multe din ele speciale, adică uriașe. În plus, de la 1 iulie urmează o nouă majorare a punctului de pensie. Toate aceste cheltuieli se fac în condițiile în care economia nu a înregistrat nici un salt, iar investițiile lipsesc cu desăvârșire.

Guvernul, deja supraîndatorat, nu are de unde să mai stoarcă bani. Poate majora taxele – cu costuri electorale mari, dar și cu efecte devastatoare asupra inflației – sau vine cu niște bani din altă parte. Așa s-a ajuns la o adevărată obsesie pentru banii din Pilonul II. Numai că, a impune o măsură legală pentru acest transfer este destul de complicat. Problema este delicată și la nivel de percepție publică, dat fiind că cei care cotizează la Pilonul II sunt oameni tineri, care nu pot fi prostiți cu o sticlă de ulei și o găleată de plastic. Mai mult, Guvernul nu poate justifica prin nimic o naționalizare sau o blocare a Pilonului II, atâta timp cât randamentele obținute de administratori au fost foarte bune, iar investițiile făcute de aceștia sunt lipsite de riscuri.

În pofida acestor evidențe, așa-zisa reglementare a Pilonului II a fost trecută de Guvern ca „prioritate legislativă” pentru 2018.

În prezent, din contribuțiile plătite de angajați pentru Pilonul I (sistemul pensiilor administrate de stat), 3,7% se direcţionează automat către Pilonul II.  Contribuțiile la Pilonul II au scăzut de la 5,1% în 2017 la 3,7% în 2018, în condiţiile în care pentru 2018 erau prevăzute să crească la 6%.  

Olguța dă vina pe Comisia de Prognoză 

Un nou scandal în jurul Pilonului II a izbucnit la sfârșitul săptămânii trecute, când a răsuflat în presă vestea că Guvernul a pregătit un proiect care vizează suspendarea plății contribuţiilor la Pilonul II în perioada iulie-decembrie a.c.

Totodată, proiectul prevede că se va stabili o contribuţie a angajatului în suma fixă de 84 de lei în primul an, care va creşte anual până la 125 de lei în al 5-lea an 5 şi va fi dedusă din impozitul pe venit. Nu în ultimul rând,  angajatorul va achita o contribuţie „egală cu a angajatului şi dedusă din impozitul pe profit în funcţie de mărimea companiei (50, 25, 10 angajaţi)”, se arată în proiect citat de Mediafax. Propunerea vine în condiţiile în care, începând din ianuarie 2018, contribuţiile de asigurări sociale (atât cele pentru pensii, cât şi cele pentru sănătate şi şomaj) au fost transferate integral de la angajator în sarcina angajatului. Angajatorul se mai ocupă, în continuare, doar de formalităţile contabile de reţinere şi plată a CAS, având de achitat doar o contribuţie la fondul de garantare a creanţelor salariale, de 0,25% din fondul propriu de salarii al companiei.

Ulterior, într-o intervenţie televizată, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a transmis că suspendarea contribuţiilor este o soluţie propusă de Comisia de Prognoză, dar Guvernul nu este de acord cu ea și nu o va promova. 

Ghizdeanu nu își asumă responsabilitatea 

Preşedintele Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză (CNSP), Ion Ghizdeanu, a negat, luni, că proiectul referitor la suspendarea contribuțiilor la Pilonul II reprezintă o propunere legislativă a CNSP. El a explicat că documentul este doar o variantă internă de lucru, care a fost inclusă, cumva, în mod eronat, în proiectul legislativ. „Astfel de analize şi scenarii le realizăm, dar pe plan intern. S-a produs eroarea aceasta că a fost inclusă o astfel de referire în proiectul programului legislativ, de fapt, nu e niciun proiect definitivat de noi. Repet, eroarea constă în includerea unei evaluări interne a CNSP în textul transmis prin planul legislativ”, a declarat Ion Ghizdeanu, citat de Mediafax. El a precizat că CNSP nu are încă o variantă concretă şi cel mai bine ar fi să nu se ia în considerare nicio referire la Pilonul II de Pensii. „Deocamdată, nu există un proiect de lege în acest sens”, a insistat preşedintele CNSP. 

Un nou motiv de scandal politic 

Pe fondul apariției noilor informații privind intențiile Guvernului, politicienii Opoziției au lansat acuze grave la adresa guvernanților și chiar amenințări cu procese. Senatorul Florin Cîţu, vicepreşedinte al PNL, a afirmat, luni, că în cazul în care Guvernul va decide să naţionalizeze Pilonul II de pensii va depune plângere penală împotriva acestuia. „În cazul în care Liviu, Olguţa, Vasilica, Viorel şi Eugen vor naţionaliza banii din Pilonul II de pensii, vă spun ce fac. Voi depune plângere penală împotriva găştii de mai sus pe care o voi semna personal şi vă aştept şi pe voi toţi să semnaţi alături de mine”, a scris Florin Cîţu, pe Facebook.

Pe de altă parte, preşedintele USR, Dan Barna, a declarat luni, într-o conferință de presă la Parlament, că este foarte probabil ca parlamentarii Opoziţiei să inițieze o moţiune de cenzură în actuala sesiune, pe marginea Pilonului II de pensii. „Discutăm cu colegii de la PNL care va fi cel mai bun moment oportun pentru demarare. O astfel de iniţiativă (n.r. – desfiinţarea sau naţionalizarea Pilonului II de pensii) ar putea să fie temeiul care să justifice o moţiune de cenzură (…) Vorbim de furtul banilor de pensie cetăţenilor. Aici nu e o chestiune de viziune economică sau de percepţie individuală a unui dezacord al doamnei prim-ministru, vorbim de furtul banilor de pensie ai cetăţenilor României”, a afirmat Barna, citat de Agerpres.

El a pledat pentru menţinerea Pilonului II de pensii în forma actuală. „Pilonul II este singura perspectivă pentru ca cei care muncesc cinstit să aibă şansa unei pensii. (…) Sabotarea Pilonului II înseamnă sabotarea şansei la o bătrâneţe decentă pentru actualii cetăţeni români. (…) USR va folosi orice instrument legal pe care îl putem utiliza şi la care putem avea acces pentru a bloca o astfel de iniţiativă. PSD testează societatea dacă ar putea să înghită şi această gogoaşă uriaşă pe care încearcă să o umfle. Trebuie să reacţionăm foarte ferm şi foarte dur”. 

 Vosganian încearcă să se eschiveze 

Președintele ALDE, Varujan  Vosganian, încearcă să se țină deoparte de scandalului acaparării Pilonului II, deși este parte în coaliția de guvernare. „Noi, ALDE, nu am participat la nicio discuţie privind suspendarea Pilonului II de pensii şi nu am fi fost de acord. Oricum, banii din Pilonul II sunt exclusiv ai cetăţenilor şi nicio lege care să respecte Constituţia nu îi poate lua de acolo şi nu s-a găsit nicio altă soluţie pe termen lung care să compenseze efectele negative ale evoluţiei demografice în ce priveşte echilibrarea sistermului de pensii. Nu ştiu dacă Pilonul II este o soluţie bună sau rea. Este, însă, singura până în clipa de faţă care poate să mărească resursele financiare pentru plata pensiilor în clipa în care valul demografic care acum are în jur de 50 de ani va ajunge la pensie”, a declarat Vosganian.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu: Am votat pentru o Românie al cărei președinte să muncească pentru țară

Președintele PSD a adăugat că a votat și pentru stabilitate, echilibru şi echitate socială Marcel Ciolacu a declarat, la ieșirea din secția de votare că...

România votează: 18 milioane de cetățeni înscriși pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie

Actualizările sunt gestionate de primari sau de persoane desemnate prin dispoziție legală Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat că numărul total al alegătorilor înscriși în...

Cum să votezi corect la primul tur al alegerilor prezidențiale: reguli și situații de invalidare a voturilor

Pe buletinul de vot sunt înscriși 14 candidați, iar ștampila „VOTAT” trebuie aplicată corect Alegătorii care se prezintă la urne în primul tur al alegerilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă