Strigatele de revolta despre Basescu "dictatorul" au cam disparut in ultima vreme – de unde se poate deduce ca asertiunea s-a demonetizat. Nici nu e de mirare: devenise de nesustinut in conditiile in care principalii presupusi persecutati s-au dovedit a fi Ludovic Orban, Tudor Chiuariu, Bogdan Olteanu etc. Iar domniile lor nu se aratasera catusi de putin timorate nici atunci cand rosteau tirade denigratoare la adresa unor ambasadori occidentali, nici cand intimidau politisti pentru a-i reduce la tacere si nici cand amenintau acei procurori determinati a reaminti influentilor de ieri si de azi ca mai exista, totusi, o domnie a legii.
La moda este, mai nou, un alt adagiu: "Basescu dementul’ si-a facut, rapid, intrarea in tematica unor talk-show-uri dominate de spirite cerebrale precum Valentin Stan sau, mai nou, George Pruteanu. Zilele trecute, Adrian Nastase a facut si el dovada imensei sale anxietati avute in aceasta chestiune, intreband pe blogul sau: «Romania a avut conducatori nebuni. Mai este posibil un astfel de lucru?»".
S-ar zice ca este doar o chestiune de timp pana cand somitati internationale din domeniul psihiatriei vor fi chemate, de urgenta, la Bucuresti pentru a examina daca vreun tic nervos al presedintelui sau unele zvonuri despre o eventuala noua habitudine basesciana de a se conversa indelung cu un papagal proaspat achizitionat constituie motive suficiente pentru a-l suspenda din functie.
Meritul incontestabil al lui Basescu rezida in demascarea unei intregi retele de politicieni – aparent rezonabili, dar, de fapt, preocupati de o unica finalitate: cea a anihilarii oricarei schimbari. Latratorii din PNL, PSD si restul avanposturilor – mai mici sau mai mari – ale privilegiatilor devin din ce in ce mai agresivi deoarece presedintele refuza sa abandoneze ideea valabilitatii unanime, fara exceptii, a legilor in vigoare. Doreste, cu alte cuvinte, sa-i priveze de un sistem judiciar care continua sa le ofere, automat, certificate de buna purtare indiferent de faptele comise.
Basescu a dezamagit pe multi, inclusiv pe subsemnatul, din cauza unor erori de judecata. Dar comprehensiunea sa fata de importanta capitala a unui sistem de justitie curat pentru viitorul natiunii diminueaza, in buna parte, greselile facute. Desemnarea unor persoane ca Macovei, Kövesi si Morar, refuzul de a-i lasa prada sortii pe procurorii care au ajuns sa-i incomodeze pe mai-marii zilei (inclusiv pe cei din randurile propriului sau partid) constituie, in opinia principalilor sai adversari, adevarate acte de huliganism – care i-au constrans, pe deasupra, sa-si dea arama, respectiv intentiile pradatoare, pe fata. Uniunii Europene i s-a transmis sa nu-si bage nasul unde, deodata, nu-i mai fierbe oala, ambasadorul SUA a fost catalogat drept emisar corupt, in timp ce Rusia este curtata din ce in ce mai fatis de un premier care intelege prea bine motivele pentru care bunul sau prieten Dinu Patriciu a preferat sa apeleze la un tribunal strain – Curtea de Arbitraj a Bancii Mondiale – pentru a da in judecata statul roman, caruia ii solicita plata unor daune considerabile.
Avand in vedere ca romanii au ignorat, in mare parte, manipularile media grosiere din perioada antereferendum pentru demiterea presedintelui, n-as prea crede ca in prezent vor inghiti, brusc, teza nebuniei lui Basescu. Afirmatia in cauza poate conduce, cel mult, la o sfidare si mai accentuata a normelor de conduita politica – doar-doar asemenea stratageme il vor frana, cumva, pe Basescu. Un pas clar in aceasta directie l-a facut, de curand, Theodor Melescanu – intarziind momentul inceperii urmaririi penale a unor fosti si actuali ministri prin returnarea avizelor de urmarire penala ale presedintelui pe motiv ca nu au fost trimise si dosarele celor opt.
Am putut, asadar, urmari in actiune un demnitar scolit pe bancile diplomatiei comuniste, specializat in constanta amagire a opiniei publice si, fireste, a occidentalilor naivi, impresionati de maniere impecabile si de un pragmatism aparent sanatos. Deja, in trecut, Melescanu dovedise ca se descurca de minune in astfel de situatii: in anii ’90 reusise sa convinga o serie de responsabili ai NATO ca Romania a renuntat sa-si mai fixeze ceasul dupa ora Moscovei. Acum, Tariceanu ii va fi pus in vedere sa binevoiasca a-si castiga cu adevarat painea liberala – avand in vedere ca PNL i-a oferit refugiu dupa tentativa sa esuata de accedere in Olimpul politicii romanesti prin intermediul defunctei aliante ApR. Drept care abilul diplomat a performat asemenea unei bune parti a colegilor sai – ca un luptator de strada. Cand venerabilul dom’ Melescanu ajunge sa sfideze procedurile mai ceva ca Tudor Chiuariu, parca nici nu-ti mai vine sa plangi, ci sa razi in hohote.
Tom Gallagher este profesor la Universitatea Bradford din Marea Britanie
