3.7 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSpecialSoc. Gen. pierde, BRD urca

Soc. Gen. pierde, BRD urca

Anuntul facut de Banca franceza Societe Generale privind fraudarea sa cu circa 5 mld. euro din cauza "jocului unui broker" – diminuand profitul pe anul 2007 la 0,8 mld. euro – ar fi putut influenta major cotatiile BRD (actionar majoritar fiind banca franceza cu 58,32%).


Evolutia relativ pozitiva a burselor
americane si asiatice si reactia real pozitiva a investitorilor fata de potentialul emitentului BRD au influentat prin "empatie" si cotatiile actiunilor de la BVB. Totodata, in anul 2007 sunt confirmate circa 40 mld. $ pierderi pentru bancile americane, acestea fiind estimate in final la circa 500 mld. $, la care se adauga si cele ale unor banci europene.
Bancile centrale au in prezent atitudini diferite fata de lichiditatea pietelor financiare si dobanda critica (FED scade cu 0,75%, Japonia si BCE mentin rata la 0,5%, respectiv 4%, iar Anglia reduce pentru prima data cu 0,25%). Pe de alta parte, avem o stire buna din partea Coface, care mentine ratingul Romaniei la A4 minus, dar adauga ca riscurile cresc pentru tara noastra, ea fiind cea mai afectata de criza financiara americana, iar reactia Guvernului la supraincalzirea economiei a fost slaba. Este cunoscut faptul ca deficitele au scazut increderea investitorilor straini, iar investitiile straine directe vor fi mai slabe in 2008.
Acesta este contextul in care analizam principalele societati bancare prezente pe bursa, BRD si Banca Transilvania, care dupa societatile de investitii financiare domina acum piata prin lichiditate. Evaluarea rezultatelor celor doua grupuri de companii bancare la nivelul anului 2006/trim. al III-lea 2007 prezinta:  profit net de 655,6/682,2 mil. lei la BRD fata 120,2/133,5 mil. lei la TLV, iar cresterea profitului in ultimele 12 luni a fost de 43% la BRD  fata de 58,2% la TLV. In acelasi timp, indicatorii de performanta calculati in functie de rezultatele la Q3 2007 pentru BRD fata de TLV sunt: 16,19/26,16 la P/E pentru preturile actuale; 5,89/6,14 la P/Bv; 1,235/0,03 la EPS; rentabilitatea economica ROE este 10,56% fata de 7,95% (la BRD este cea mai buna din sector). Acum P/E la nivel piata este de 14,9, iar P/Bv este de 2,35 pentru o capitalizare de 66,678 mld. lei. Remarcam ceva deosebit, si anume faptul ca sase persoane initiate actionare la TLV au tot cumparat in anul 2007 circa 2.570.000 de actiuni cu peste 550.000 euro, dar mai ales in ultimele doua luni. (Silaghi Claudiu/270.000 euro, Grigore Aurelia/85.000 euro, Ciorcila Horea/93.000 euro, Robert Rekkers/65.000 euro, familia Tarcea/87.000 euro).

TLV rezista mai bine decat BRD
Deprecierea din acest an a indicelui BET/BVB este de 22,47%, iar actiunile BRD au scazut cu 40%, TLV doar cu 19,44%, ceea ce arata o mai mare fidelitate din partea actionarilor sai. Deprecierea fata de maximele istorice din anul 2007 a fost 29,55% la BET, 48,5% pentru BRD si doar 24% pentru TLV. Graficele saptamanale prezentate reflecta evolutia descendenta a celor doua actiuni, mai puternica la BRD. Pe volume in crestere, pretul acestor actiuni a strapuns pe rand liniile celor doua medii mobile luate ca semnal, cele de 50 si 100 saptamani (SMA 50, SMA 100), indicand totusi dorinta multor investitori de a renunta repede la actiuni. Avand in vedere ca in ultimii cinci ani este pentru prima data cand pretul scade serios sub nivelul SMA 50 si pentru prima data sub SMA 100, ne putem astepta in viitor la noi scaderi, care vor testa din nou, ca si pe 22 ianuarie, minimele de la sfarsitul anului 2006, dar fara a realiza oscilatii prea mari. Datorita semnalelor de supravanzare ale indicatorului CCI este posibil ca in urmatoarele zile directia actiunii TLV sa "intoarca" si sa incerce mai repede unele variatii pozitive care vor duce la o situatie relativa de echilibru dincolo de nivelul lui 0,75 lei.  BRD in schimb poate sa mai testeze unele minime locale in zona de suport a pretului de 17,6 lei, putand vedea apoi in timp o revenire mai serioasa spre pragul de 21,0 lei.

Cele mai citite

Franța adaugă la rețea, primul reactor nuclear din ultimii 25 de ani

Reactorul sub presiune Flamanville 3 este cel mai mare din Franța, cu 1,6 gigawați și unul dintre cele mai mari din lume Franța a conectat...

PNL în colaps financiar: Audit comandat pentru cheltuielile „scăpate de sub control”

Președintele executiv al partidului, Ilie Bolojan, a anunțat în ședința conducerii că acest audit este necesar pentru a clarifica situația financiară și a gestiona...

Ordonanța „Trenuleț” 2024 – măsuri dure pentru echilibrarea bugetului

Pensii înghețate până la aprobarea bugetului pe 2025, salariile bugetarilor blocate la nivelul din 2024, semnale clare de austeritate pentru anul viitor Proiectul Ordonanței „Trenuleț”...
Ultima oră
Pe aceeași temă