» Incepute pe la mijlocul anilor ‘50 ai secolului trecut, exploatarile de uraniu din
Banatul de Munte, de la Lisava, Ciudanovita, Ilisova, Varful Boului au intrat in agonie imediat dupa 1990, spre a se inchide apoi una dupa alta. Proces generat nu de epuizarea din subsolul zonei a pretiosului zacamant, ci, mai degraba, din cauza reducerii substantiale a comenzii de stat. De un deceniu si jumatate, cea mai costisitoare si delicata problema tine de ecologizarea acestor perimetre otravite, imperativ a carui materializare se tot amana, invocate fiind, invariabil, putinele fonduri banesti alocate in acest scop.
Otraviti cu uraniu, mare parte dintre cei ce l-au scos la suprafata din pantecul pamantului au trecut prea devreme in lumea umbrelor. Cei ramasi in viata traiesc drame ce le macina galopant existenta, provocate de boli grave, precum leucemia, silicoza ori cancerul pulmonar. Pentru locuitorii zonelor contaminate radioactiv, amenintarea uraniului este nu numai actuala, dar si agresiva. Ca un blestem de care nu stiu nici cum si, mai ales, cand vor scapa…
Ucigasul de la Ciudanovita
Oravita, oraselul superlativelor, abia se mai zareste in urma prin ceata densa, cu nuante negricioase, asternuta la mijloc de ianuarie peste tainica vale. Dupa 18 kilometri parcursi pe soseaua, altadata bine intretinuta, intri intr-un perimetru al groazei cu zecile si zecile lui halde in care sunt incorporate cateva mii de tone de steril, randuite haotic, unele chiar langa apa Jitinului in care ajung usor la vremea ploilor prin scurgerile de suprafata. Putine dintre ele au fost ingradite cu gard de sarma ghimpata, disparuta insa pe alocuri si valorificata de "intreprinzatori" la fier vechi. Rareori dai peste cate o placuta avertizoare, scapata ca prin minune sa nu-si piarda urma, pe care scrie, abia perceptibil: "Atentie, radiatii!" Avertisment nesocotit devreme ce haldele au devenit locul de joaca al copiilor sau locul in care pasc vitele localnicilor, care se adapa din apa contaminata si in care vara femeile spala rufele.
Din 1955, de cand a inceput exploatarea uraniului in Valea Jitinului, apa contaminata ajunge prin panza freatica in fantanile si izvoarele pe care le folosesc, fara retinere – dar cu urmari resimtite mai tarziu – nevinovatii oameni ai locului. Despre gravele probleme de la Ciudanovita, autoritatile, chiar si cele locale, pastreaza o tacere suspecta, marginindu-se doar sa afirme incurajator: statiile de tratare se modernizeaza dupa normele UE, iar zona face obiectul unui amplu program de ecologizare.
Dl Mircea Golosie, presedintele organizatiei nonguvernamentale "Jules Verne", care se ocupa cu protectia mediului din aceste zone din Banatul de Munte, afirma resemnat ca nici el n-a stiut la ce se expune cand a venit in perimetrele groazei, asezandu-si de fiecare data cortul chiar pe suprafetele cu o mare incarcatura de radiatii. si a resimtit pe propria lui piele nesabuinta, pierzand, in scurt timp, aproape jumatate din cele 95 kg, cate cantarea corpul sau… "Numai Dumnezeu si medicii m-au ajutat sa scap de ultimul drum spre care ma indreptasem, afirma dl Golosie. Dar cui ii pasa de cei grav bolnavi ori de cei care s-au dus?…"
Conservarea… pericolului
In 1989, la Ciudanovita erau in activitate 2300 de persoane, din anul 2001 mina a intrat in conservare, acum pe statele de plata figurand putin peste 100 de angajati implicati in operatiunile de conservare. Proces care n-a indepartat insa si pericolul de contaminare. In sapte ani, abatajele si galeriile s-au degradat din cauza neexecutarii la timp a lucrarilor impuse de operatiunea, aparent simpla, de inchidere a minei, dar si prin disparitia unor elemente din structura de rezistenta si sustinere a lor. Spre implinirea blestemului, putul nr. 1 de la Ciudanovita s-a surpat, declansand umplerea galeriilor cu apa ajunsa radioactiva, dupa ce in ea s-a dizolvat minereul de uraniu, dand nastere la paraiase ce "izvorasc" din mina. Au fost instalate pompe pentru a scoate apa din galerii, dar cum ele nu sunt supravegheate permanent, iar curentul electric are scurtcircuite dese, acestea mai mult stau. "Cea mai mare sursa de radiatii este buncarul unde se depozita minereul de uraniu spre a fi apoi incarcat in vagoane, nici macar acoperite, si expediate la uzina de prelucrare de la Feldioara din judetul Brasov", a mai precizat Mircea Golosie. Privim schela ruginita si inclinata din gura minei, ce poarta pe crestet blestemata stea cu cinci colturi, ce aminteste de cei care au luat din aceste mine caimacul, lasandu-le romanilor zatul si gravele boli ce i-au cuprins.
Marila, ultima speranta
In varful tocit al muntelui, o cladire imensa sta sa se prabuseasca. Spre aceasta cladire sinistra sunt dirijati bolnavii incurabili, fostii lucratori din minele de uraniu. Fiecare dintre ei isi traieste cu densitate drama, atinsi de boala lor teribila. Ioan Adomnitei a venit la Varful Boului de pe meleaguri moldave. Isi blesteama zilele ca nu s-a interesat la ce riscuri se expune atunci cand s-a angajat la mina de uraniu. Dar ii blesteama si pe cei care nu l-au avertizat ce il asteapta la anii de pensie. "Am gresit ca n-am fugit de la uraniu cand mi-am vazut ortacii murind… Dar incotro s-o fi apucat atunci cand aveam in familie cinci guri care imi cereau mancare?" Ne priveste lung, parca pierdut in timp, sufla greu, injura si scuipa cand ii aducem vorba de sefi… "Ma obligau sa raman si in al doilea schimb ca sa realizam planul la uraniu… M-am ales cu astm bronsic cu silicoza, cu reumatism. Presimteam ca o sa ma imbolnavesc, dar am ramas la mina, nici macar cei care veneau si ne faceau razele nu ne-au spus ca suntem iradiati. Poate nici noi n-am fi dat importanta… Importanta era doar viata de toate zilele, sa castig painea pentru copii… Sa stiti ca acei ani din subteran, vreo 10, fac cat 30 de ani de puscarie…". Ochii ii sunt umezi. Sfios, isi ia ramas bun de la noi, se indreapta catre intrarea in lugubra cladire, tarandu-si piciorul zdrobit in adancuri. Spune ca-si numara deja zilele si se roaga Domnului sa faca ceva sa poata respira ca se sufoca… Simptom pe care il are si Traian Sava, si el fost miner. "Nu cred ca nu stiau la ce se baga, zice el. Eu am intrat la uraniu pentru bani si m-am ales cu gradul doi de silicoza. Da’ nu mai am mult si scap, ma scapa moartea de suferinta…". Nu se mira si nici nu pare a se speria cand il intrebam daca au mai murit dintre cei cu care a lucrat. "Domnule, mare parte au murit… Eu am scapat pana acum, dar mai bine nu scapam, sa nu sufar atata".
Lucrand mai bine de 30 de ani in administratia sanatoriului groazei, dna Tinca Constantin din Oravita, azi octogenara, a aflat multe de la fostii mineri bolnavi, care au venit la Marila ca la ultima speranta de viata: "Deseori auzeam ca s-a nascut in familiile lor ba un copil cu doua inimi, ba altul cu inima in partea dreapta, ba fara o mana ori fara labele picioarelor sau ele erau intoarse… Bolile lor – nevazute – le-au macinat incet existenta, multi plecand in cosciug de la sanatoriu… si acum ii vad pe unii dintre ei in asteptarea clipei, iesind din cand in cand la soare sa-si incalzeasca oasele, sa-si povesteasca viata care a trecut pe langa ei prea repede si din care s-au ales doar cu suferinta si deznadejde…".
Localnicii nu sunt avertizati
Condamnabil este ca si azi oamenii locului nu sunt informati pe deplin de pericolul ce le insoteste si le roade existenta, cu toate ca atatia copii cu malformatii si numarul mare al celor secerati de maladii incurabile provocate de aceleasi stiute cauze stau marturie. Iar cei care cunosc situatia nu se sperie si nici nu le trece prin gand sa paraseasca aceste frumoase meleaguri. Drama familiei Mihalache e cutremuratoare: "Acum 10 ani, copilul meu s-a nascut cu un deficit grav, cu picioarele pe abdomen. Am fost cu el la Timisoara, la cei mai buni doctori constituiti in cateva comisii care s-au inchinat dupa ce au vazut analizele… Nimeni nu-mi zicea insa nimic", spunea doamna Virginia, vizibil marcata de atatea necazuri.
Cand medicii au aflat ca tatal micutului lucrase la mina de la Lisava, cauza malformatiei nu mai era o necunoscuta pentru ei. "Din banii primiti prin ordonanta la inchiderea minei, am cumparat animale pe care le-am vandut pentru tratamentul copilului, care nici azi nu poate sa mearga…", a mai afirmat amarata femeie. "Cei care au lucrat aici, la mina de uraniu de la Ilisova, n-au depasit, ca varsta, 50-55 de ani", spune batranul Eremici din Svinita, care crede ca a fost norocos ajungand la 63 de ani, dar de 15 ani e fara nici un dinte in gura si chel. si cei care au plecat pe meleagurile natale au avut si ei zilele numarate… Ce sa mai spunem despre cei care au ramas in zonele contaminate. "Din Sinaia Banatului", cum inca era numita in urma cu 7-8 decenii Rusca Montana, s-a ales praful, afirma Dorin Ecobici, primarul asezarii. Minereul extras de la Varful Boului, unde au lucrat circa 5.000 de mineri, a fost transportat cu masini deschise prin Ruschita si Rusca Montana. O adevarata crima ecologica…". Colonia minerilor, care ieri era un furnicar, arata dezolant, dominata de tristetea apasatoare, si ea amplificata la intervale scurte de clopotul care anunta ca a mai plecat un miner pe ultimul drum. "Circa trei sferturi dintre mormintele din cimitirul asezarii apartin celor care au lucrat la mina de uraniu. Cu ce s-au ales pentru enormul lor sacrificiu, cu o cruce din marmura de aici, de la Ruschita?", intreaba retoric primarul.
"Cei care au lucrat la minele de uraniu au fost materia prima pentru sanatoriu si cimitir", sustinea dl Aurel Caiman, fostul director al EM Banat cu sediul in Oravita. Domnia sa spera ca nu va iesi la pensie pana ce nu va fi ecologizata zona, redata chiar circuitului turistic. "O sansa pentru a procura o mare parte din fonduri – necesare acestei reconstructii ecologice – exista la UE", preciza inginerul Sebastian Bazoi, prefectul Mehedintiului. "Dar indiferenta manifestata de catre autoritatile locale fata de acest dezastru a indepartat-o, deocamdata…". Sau pentru totdeauna. Caz in care generatiile viitoare nu vor mai avea la indemana decat blestemul. Pentru ca ele vor plati prea scump povara lasata de nemernicia inaintasilor, nu atat prin exploatarea uraniului, ci prin adevaratele "bombe ecologice" ce le-au lasat in urma prin inchiderea necontrolata a minelor de la Lisava, Ciudanovita, Ilisova, Varful Boului din fermecatorul tinut al Banatului de Munte.
» Rapoartele, Tinute la secret
Dupa inchiderea minelor, foarte tarziu, distinsul doctor Dan Popescu, cel care a coordonat multi ani cercetarile privind bolile profesionale din exploatarile de uraniu – institutia pe care o conducea avand baza la STEI, a rupt in sfarsit tacerea. "Totul este contaminat in aceste perimetre in care viata palpaie. Rapoartele pe care le faceam periodic privind evolutia unor boli in aceste zone erau tainuite mai abitir ca un secret de stat. Doar prin 1966-1967, profesorii Milcu si Maximilian, somitati ale stiintei medicale, au avut curajul sa spuna adevarul, acuzand faptul ca atunci 16-17% dintre copiii nou-nascuti in perimetrele groazei prezentau malformatii. Autoritatile n-au luat in seama avertismentul si uite unde s-a ajuns. Chiar si sotia mea, care si-a desfasurat activitatea ca geolog in aceste zone, a fost rapusa de o boala nemiloasa…".
