In noul scandal legat de cei doi functionari romani acuzati de Republica Moldova ca urgentau ilegal obtinerea cetateniei romane, autoritatile de la Chisinau se incurca in explicatii privind dovezile, iar diplomatia romaneasca tace malc.
Ministerul de Externe de la Bucuresti continua sa taca in aceasta a doua etapa a scandalului Republica Moldova-Romania, care a inceput cu acuzatia adusa fostului consul Alexandru Rus, de obtinere de vize romanesti contra spaga. "Nu am fost notificati. Atat timp cat nu avem date concrete, nu putem specula pe baza informatiilor din presa", ne-a declarat Ilie Banica, purtatorul de cuvant al Ministerului de Externe.
Dupa anuntul viceministrului moldovean de Interne, Valentin Zubic, ca o retea ilegala facilita, pe bani, dobandirea cetateniei romane cu ajutorul a doi functionari din Ministerul Justitiei din Romania, autoritatile moldovene au anuntat ca documentele obtinute in urma anchetei de la Chisinau au fost trimise marti la Bucuresti. Romanii urmau sa preia dosarul, dar si Ministerul Justitiei, si cel Public au anuntat ca nu au primit inca nimic de la Chisinau.
Ieri, un anunt al Procuraturii generale din Moldova a dat peste cap argumentatia Internelor de la Chisinau. "Actele cu privire la cazul celor doi functionari ai Ministerului Justitiei de la Bucuresti au fost examinate si se afla in faza de perfectare. Decizia de transmitere a lor catre institutiile competente din Romania a fost luata, iar materialele urmeaza sa fie transmise in scurt timp", a declarat Valeriu Gurbulea, procuror general al Moldovei, conform agentiei BASA-press. Cu alte cuvinte, anuntul Ministerului de Interne de la Chisinau s-a dovedit a fi o minciuna.
Pe de alta parte, dosarul fostului consul de la Chisinau, Alexandru Rus, si-a pierdut urma prin instantele romanesti, relateaza Mediafax. Dosarul a fost incredintat Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, care sustine ca l-a trimis apoi la Departamentul National Anticoruptie. Aici insa acest dosar nu se afla pe rol.