Directorul Directiei Agricole si pentru Dezvoltare Rurala Bistrita-Nasaud, Valentin Mititean, a declarat ieri ca 6000 de hectare de livezi de pe raza judetului trebuie defrisate pentru ca si-au depasit perioda de rodire, nu au fost inlocuite cu alte plantatii de pomi fructiferi. In ultimii 17 ani suprafata de teren arabil cultivat s-a redus cu 27.000 de hectare. Cu toate astea, structurile agricole din Bistrita-Nasaud au sute de angajati.
"Nu se prea mai cultiva terenul, si productia a scazut drastic la grau, porumb si sfecla de zahar. Am fost bazin pomicol, insa si livezile sunt in declin, e depasita perioada de rodire a plantatiilor de pe 6000 de hectare care trebuie defrisate si schimbata categoria de folosinta a terenului. Cea mai afectata zona este cea de campie. Micii producatori nu pot fi obligati sa taie livezile, dar e jale, le folosesc pe post de fanete", a declarat Mititean care sustine ca asteapta pentru revigorarea agriculturii, si a pomiculturii in special, fonduri destinate infiintarii de livezi noi in locul celor imbatranite.
Potrivit prefectului Ioan Szilagyi, din 16.000 de hectare de livezi cu pomi fructiferi intensive si clasice, cat avea judetul in 1989, se mai lucreaza pe 2000 ha, care apartin cu preponderenta firmei "Pombis".
"E un dezastru total si in viticultura, din 16.000 hectare de vita de vie mai exista 67. Agricultura a ajuns la sapa de lemn cu toate ca iau salarii sute de oameni care nu fac nimic toata ziua", s-a plans prefectul.