Tot mai des in ultimul timp, la sediul Norges Bank, banca centrala a Norvegiei, pot fi intalniti intrand si iesind chinezi, rusi, arabi, carora cu greu le-ar putea confunda nationalitatea. Un adevarat du-te-vino, care are legatura cu cea mai noua dintre marile afaceri pe plan mondial: plasamentele internationale ale unor fonduri de investitii detinute de guverne! Sunt specialisti in economie de la Beijing, Moscova sau Dubai ce vin la institutia bancara din Oslo sa ceara sfaturi norvegienilor in gestionarea acestui tip de fonduri de investitii.
Norvegienii au devenit experti recunoscuti international in gestiunea fondurilor de investitii suverane, adica fonduri apartinand statului, si nu unor structuri private. Statul norvegian nu si-a transferat unor structuri private controlul asupra exploatarii imenselor resurse de petrol din Marea Nordului, ci a facut-o prin companii proprii. Mai mult, intr-o deplina responsabilitate fata de soarta propriilor cetateni, uriasele incasari din exporturile de titei au fost incredintate unor fonduri de investitii tot proprietate de stat. Acestea sunt un fel de fonduri de pensii, in sensul ca strang bani albi pentru zile negre, adica pentru perioada in care resursele de petrol (acum inca existente in Marea Nordului) se vor epuiza. Obligatia ce le revine in acest scop institutiilor financiare respective este de a gestiona astfel resursele stranse incat sa faca pui, sa se inmulteasca, si nu sa se deprecieze cu trecerea timpului. Resursele gestionate de fondurile de investitii norvegiene depasesc 350 miliarde de dolari si sunt plasate, in vederea valorificarii, pe 42 de piete distincte si in 31 de valute internationale. Sumele investite reprezinta echivalentul a circa 75.000 de dolari de fiecare norvegian. Totul se desfasoara intr-o deplina transparenta, cu raportari publice regulate pe diferite piete. Acesta si este certificatul ce-i atrage, vrand-nevrand, pe noii proprietari de fonduri de investitii suverane ce apartin autoritatilor statale din China Rusia, Arabia Saudita, Emiratele Arabe Unite. Adica tarilor care obtin, de asemenea, imense resurse financiare din exporturi, cu care au constituit rezerve valutare substantiale, dar pe care doresc, de asemenea, sa le puna la lucru pentru expansiune economica pe alte piete.
Dincolo de eventualele motivatii ideologice sau de filozofie in organizarea societatii si economiei, exista si o explicatie pragmatica pentru dezvoltarea acestui gen de fonduri de investitii: in tarile emergente respective, capitalul privat n-a avut timp (adica sute de ani sau macar decenii) in care sa creasca si sa se extinda suficient pentru a putea concura marele capital privat occidental, aceste state punand la lucru intr-un asemenea scop capitalul lor public. Altfel ar ramane de caruta sau chiar o simpla frunza in bataia vantului in din ce in ce mai dura competitie mondiala.
Se apreciaza ca deja resursele vehiculate de fondurile de investitii detinute de guverne au ajuns la vreo 2.800 miliarde dolari si ar putea depasi 10.000 miliarde dolari in 8-10 ani. Sunt sume uriase de care sunt constiente ambele tabere. Tarile occidentale se tem ca aceste fonduri vor putea fi folosite ca arme politice de catre guvernele care le controleaza. Nici aceste din urma guverne nu sunt chiar fara griji. Ele se tem ca amenintarea pe care isi dau seama ca o reprezinta pentru spargerea globalizarii, care pana acum s-a derulat doar de la Vest la Est si de la Nord la Sud, ar putea sa genereze in Occident adoptarea de bariere care le-ar opri tocmai sa foloseasca fondurile de investitii suverane ca instrument de expansiune externa.
De aici si interesul de a invata la Oslo cum sa le manuiasca in regulile pietei, pentru a nu starni reactii adverse. si Occidentul incurajeaza de fapt aceste "training"-uri in ideea ca, daca fondurile de investitii norvegiene, desi de stat, n-au alterat concurenta internationala intre structuri private, poate si noile structuri de stat din tarile emergente, invatand si aplicand regulile, vor face acelasi lucru. Mai ales ca pietele financiare occidentale nu sunt deloc neinteresate de atragerea resurselor pe care aceste fonduri le vehiculeaza!
Ramane de vazut deznodamantul. Caci nici China, nici Rusia nu sunt Norvegia. si tentatia unor asemenea puteri de a folosi in scopuri politice fondurile de investitii guvernamentale este mare si, probabil, irepresibila!
