13.5 C
București
sâmbătă, 21 septembrie 2024
AcasăSpecialBalerini constanteni pe scena din Germania

Balerini constanteni pe scena din Germania

Artistii si tehnicienii companiei de coregrafie a Teatrului National de Opera si Balet "Oleg Danovski" se afla, in aceasta perioada, in turneul organizat in Germania. Cateva dintre cele mai importante scene care vor gazdui evenimentele sustinute de balerinii romani se anunta a fi cele de la Theater am Aegi din Hanovra in data de 29 decembrie. Balerinii constanteni vor reveni in tara in prima decada a lunii ianuarie, cand vor prezenta si publicului constantean, intr-un spectacol de gala, premiera spectacolului "Cenusareasa". In ultimii 29 de ani, in perioada sarbatorilor de iarna, proiectul se desfasoara neintrerupt incepand din a doua stagiune a anului 1979 de cand compania exista, cateodata chiar si cu cate doua deplasari pe an. Secretarul artistic al Comapaniei de balet, Nicolae Spirescu, a declarat ca echipa teatrului va prezenta 21 de spectacole in 19 orase, inclusiv in seara de Anul Nou, cand va interpreta "Spargatorul de nuci", pe scena Teatrului Rastatt din Nienburg, conform unei traditii instituite de organizatorii si edilii micutului, dar frumosului oras de langa Hanovra, cu un teatru elegant si foarte bine dotat tehnic.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă