Tabloidele romanesti nu publica stiri, ci povesti. Intre cele doua notiuni exista o diferenta fundamentala care tine de temporalitate. Timpul stirii e scurt, matematic, nu reuseste sa realizeze functia de identificare de care este capabila povestirea, prin durata pe care o exprima si reprezinta. O stire are audienta cu atat mai mult cu cat implica vedete, pentru ca atunci evenimentul descris poate fi integrat unei succesiuni de evenimente care alcatuiesc o povestire. stirea fara poveste trebuie sa relateze un eveniment foarte brutal pentru a fi interesanta, trebuie sa se instituie ca incipit al unei noi povesti: 11 septembrie bunaoara. De aceea, principala grija a politicii editoriale a unui tabloid este sa inventeze povesti pornind de la fapte reale. Ceea ce in secolul al XIX-lea se numea foileton si statea sub eticheta de fictiune, fie ea realista, devine astazi prima pagina a ziarului. Cu cat modernizarea tehnica transforma lumea, cu atat arhaismul povestii fascineaza mai mult. Povestea Elodiei este tipica pentru antimodernitatea dimensiunii intime a umanului. Elodia este, de fapt, o fiinta virtuala pe care suntem invitati sa o cautam acolo unde nu e: in ziar. De fiecare data cand interesul se pierde pentru ca minunea – descoperirea – nu se produce, intervine cate un personaj secundar care adauga naratiunii "canonice" o alta versiune, ca-n "1001 si una de nopti". In lumea noastra facuta din firimiturile de timp cazute candva dintr-o paine sfintita, nevoia de continuitate este atat de mare incat nimeni nu are ochi sa vada ata alba cu care sunt cusute peticele povestilor noastre de fiecare zi.