Nu, frate, nu-i bine. Fiindcă e caniculă. E adevărat că nu-i bine nici să stai ca prostul în ploaie, contemplând la diverse metode și instrumente suicidare. Acuma, na, dacă ești emo, îmi retrag ultima afirmație. Unde mai pui că atâta ploaie nu face bine la pepeni sau ceva de genul acesta?
Nu știu, că mie nu-mi plac pepenii, dar trebuie să conteze pentru cineva. Vara nu mai poți să iei deloc niciun mijloc de transport în comun, chiar și pentru câteva stații, că pute. Rău. Chiar dacă s-a dat dezlegare la apă. Vara nu-i un motiv de bucurie în special pentru bărbați. Da, mă, ai parte de grătare, fotbal, metri cubi de bere, poți să dormi cu ceatârna p-afară și majoritatea femeilor sunt semi-îmbrăcate. Subliniez: majoritatea. Din păcate, bărbații sunt capabili să ignore cele 85,6% dintre bunăciunile din jur și să observe numai cașaloții și orcile ieșite parcă la împerecheat.
Vara pare sezonul în care proliferează. Nu, dacă ești obeză nu e bine să te îmbraci cu pantaloni strâmți, fuste mini și bluze mulate cu decolteu. Celulita nu e în tendințe nici anul ăsta. O să mai ziceți că vara e frumos datorită concediului. Greșit. Nu numai că trebuie să te întorci în spuzeala orașului, dar eu cred sincer că, dacă vrei să te enervezi și să faci spumele mării, nu trebuie să… (Citește întregul pamflet în Academia Cațavencu)