8.5 C
București
joi, 23 ianuarie 2025
AcasăPoliticăVIDEO "Domnișoara Usturoi" se întoarce la Victor Ponta. Cum i-a făcut de...

VIDEO „Domnișoara Usturoi” se întoarce la Victor Ponta. Cum i-a făcut de râs Traian Băsescu pe cei doi

Petrescu susţine că s-a alăturat unei echipe politice de profesionişti, iar măsurile pe care le-a luat în mandatul său de ministru al Finanţelor au efecte şi astăzi.

“Am făcut acest pas cu convingerea că nu pot schimbă lucrurile care cred eu că nu funcţionează cum trebuie doar comentând de pe margine. Pentru a îndreptă lucrurile care, în ultima vreme, merg într-o direcţie periculoasă pentru întreagă societate, este nevoie de voinţa politică”, a anunţat aceasta pe Facebook.

 Ea susţine că s-a alăturat unei echipe politice de profesionişti, iar măsurile pe care le-a luat în mandatul său de ministru al Finanţelor au efecte şi astăzi.

“Echipa alături de care m-am decis să întru în politică este formată din profesionişti care au demonstrat că vor şi pot să lucreze pentru oameni. Am fost ministru technocrat într-un guvern politic şi am lucrat alături de o parte din profesioniştii care acum îmi vor fi colegi de partid. O parte din măsurile luate în Guvernul din care am făcut parte că ministru de Finanţe îşi produc efectele şi astăzi. Altele au fost amânate până azi, modificate sau chiar uitate”, mai spune Petrescu.

Fostul ministru spune că că oamenii vor de la clasă politică mai mult profesionalism şi viziune şi aare convingerea că Pro România poate oferi aceste lucruri, în interesul românilor, indiferent de statutul lor social sau de vârstă. “Vom fi aproape de cetăţeni şi ne dorim să orientăm România spre modernizare, să oferim condiţii mai bune pentru toţi cei care, prin muncă lor, contribuie la dezvoltarea întregii ţări”, spune ea.

Ioana Petrescu a fost Guvernator din partea României în relaţia cu Instituţiile Financiare Internaţionale, Guvernator pentru Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Banca Europeană de Investiţii (BEI), Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) şi Banca pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre (BSTDB). A fost reprezentantul României în Consiliul ECOFIN. 

”Domnișoara Usturoi”, umilită de Traian Băsescu

Și ea, și Victor Ponta s-au făcut de râs în fața președintelului de la acea vreme, Traian Băsescu, care le-a demonstrat că habar nu au de economie. 

Cei doi nu au priceput ce înseamnă termenul ”MTO”, acronimul din limba engleză pentru medium term objective. Ioana Petrescu a băiguit câteva cuvinte fără rost, iar Victor Ponta se uita în tavan, așa cum se poate vedea din imaginile date publicității la vremea respectivă de Traian Băsescu.

Ea a fost poreclită ”Domnișoara Usturoi” după ce a scris în Ziarul Financiar o opinie în care făcea referire la o bătrână care vindea usturoi.

Cele mai citite

Avatarurile lui Georgescu și fabricarea autorității: Profet, Expert, Erou

De la câștigarea primului tur de alegeri prezidențiale de către candidatul Călin Georgescu în decembrie 2024, multiple analize au încercat să explice succesul său...

Raportul Comisiei Europene privind influențele TikTok în alegerile din România urmează să fie prezentat

Comisia Europeană (CE) urmează să prezinte, într-un interval scurt de timp, un raport dedicat influențelor exercitate prin intermediul rețelei sociale TikTok asupra alegerilor prezidențiale...

Tehnologia goal-line, un proiect departe de a deveni realitate în fotbalul românesc!

Din punct de vedere tehnologic, fotbalul românesc se află în urma marilor campionate europene, iar implementarea tehnologiei goal-line rămâne doar un vis pentru moment. Fotbalul...
Ultima oră
Pe aceeași temă