12.7 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăEconomieExtinderea rețelei de gaze salvează pădurile României, consideră ministrul Mediului

Extinderea rețelei de gaze salvează pădurile României, consideră ministrul Mediului

Extinderea reţelei de aprovizionare cu gaze naturale este benefică întrucât în acest mod “reducem presiunea de pe pădurile României”, a declarat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, într-o conferinţă de presă susținută duminică, 6 septembrie, la Iași.

La conferința de la Iași a participat și europarlamentarul Siegfried Mureşan, în fața căruia ministrul Alexe a salutat ideea de extindere a rețelei de gaze cu ajutorul fondurilor europene.

“Eu, ca ministru al Mediului, mă bucur mai mult pentru că reducem presiunea de pe pădurile României, iar judeţul nostru, ca de altfel întreaga Moldovă, are această problemă. După cum bine ştiţi, comparativ cu alte state europene, România, cu 36 la sută grad de racordare, stă mult sub Ungaria, care e la 90 la sută, sau Republica Moldova, care e la 76 la sută”, a precizat ministrul Costel Alexe.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Primarul Sibiului vrea un al doilea mandat. Astrid Fodor şi-a depus candidatura

Primarul actual al municipiului Sibiu, Astrid Fodor, și-a depus marți candidatura pentru un nou mandat, notează Agerpres. În aceeași zi, conform sursei menționate, Ciprian...

Înțelegerea Declarației 700

Declarația 700 este un instrument esențial în cadrul sistemului de administrare fiscală din România, utilizat atât de antreprenori cât și de alte entități de...

Inițiativa pentru Democrație lansează un nou site de informații pentru Alegători și anunță Granturi pentru a crește puterea Votanților din Europa

Bruxelles — Inițiativa pentru Democrație (A4D), o organizație nonpartizană de frunte dedicată susținerii și protejării valorilor democratice la nivel global, este mândră să anunțe...
Ultima oră
Pe aceeași temă