Inopinata decizie de formare a Partidului Democrat Liberal poate constitui un eveniment crucial pentru scena politica postdecembrista. Va reusi, oare, noua formatiune sa supravietuiasca unei nasteri aparent survenite cu forcepsul? si care va fi oferta prezentata cetatenilor tarii? Se va dovedi PDL capabil sa proiecteze standarde etice mai ridicate decat cele intalnite la partidele rivale? Nu in ultimul rand – va reusi noul partid sa atraga in mai mare masura variile grupuri sociale, respectiv pleiada persoanelor de valoare scarbite, in prezent, de primitivismul si egoismul politicii autohtone?
Urmatoarele saptamani si luni vor fi relevante: fie presiunile centrifugale existente vor conduce la explozia proiectului, fie liderii politici implicati vor dovedi suficienta dexteritate si intuitie politica pentru a demonstra ca PDL doreste inducerea unei turnuri in cadrul politicii romanesti. Modul de lansare a partidului nu a lasat, deocamdata, sa se intrevada dorinta renuntarii la vechile sabloane politice. Fiintarea sa a fost anuntata precipitat, dupa ce, anterior, principalii reprezentanti ai ambelor formatiuni implicate au negat, zile in sir, existenta unor astfel de planuri. Liderii locali au fost luati prin surprindere, iar ca atare unii si-au exprimat public nemultumirea – in special cei proveniti din regiuni in care relatiile dintre cele doua partide par sa fie oarecum tensionate. Ar fi fost de preferat ca Traian Basescu si aliatii sai sa demareze proiectul prin intermediul unei ample dezbateri pe tema valorilor si strategiilor definitorii ale noului partid. Daca Romania dispunea macar de un singur think-tank notabil de centru-dreapta, demersul ar fi fost lesne realizabil datorita existentei platformei prielnice familiarizarii publicului larg, dar si multitudinii de activisti, cu noul proiect. Ar fi fost, poate, mai oportun daca lansarea era initiata imediat dupa referendumul din luna mai. Atunci, demersul ar fi reprezentat o reactie fireasca la tentativa majoritatii alesilor de a se debarasa, prin tactici dubioase, de seful de stat. Dat fiind gradul popularitatii sale din acea perioada, presedintele insusi ar fi dispus de o libertate de actiune sporita in privinta modelarii partidului. Pe de alta parte insa, perioada respectiva nu era nici ea complet lipsita de riscuri: eventuala incapacitate a noului partid de a atrage un numar semnificativ de activisti ar fi condus doar la supraincarcarea bateriilor pediste. Alternativa liberala la "petroliberalii" lui Tariceanu abia aparuse, astfel ca baza de negociere a PLD in cursul primaverii va fi fost, fireste, mai redusa decat deunazi. De atunci insa s-au schimbat multe. Cele 29 de procente obtinute de PD la europarlamentare pot lesne reprezenta un indiciu al eventualului plafon maxim al formatiunii. La randul sau, presedintele nu a putut mentine elanul general din perioada antereferendum – pe de o parte din cauza propriilor erori tactice, pe de alta ca urmare a ferocitatii si lipsei de scrupule a adversarilor. Iar PLD, intremat de rezultatul scrutinului din noiembrie, pare capabil sa devina o forta stabila in politica tarii, daca va stii sa-si joace bine putinele carti de joc disponibile.
Presedintele si aliatii sai au enorm de lucru inainte de lansarea definitiva a noului partid. Transparenta in actiuni si intentii sunt indispensabila daca doresc sa obtina sustinerea unei bune parti a cetatenilor. Timpul ramas pana la congresele PD si PLD, in cadrul carora va fi decisa unificarea, este infim. Viitorul PDL trebuie sa depuna eforturi mari pentru a convinge electoratul ca poate reprezenta si altceva decat un superpartid prezidential sau un amalgam preponderent democrat cu unele urme liberale.
Prioritatea consta acum din elaborarea unui program-platforma reformator, dedicat solutionarii problemelor care ii determina pe romani sa evoce trecutul ceausist cu o nostalgie din ce in ce mai profunda. Prin urmare, PDL va trebui sa reprezinte mai mult decat simpla insumare a doua partide pentru a putea (re)insufla populatiei un sentiment de incredere in ceea ce priveste politica autohtona si capacitatea
ei de solutionare a gravelor
probleme ale tarii. Daca PDL va semnala ca intelege provocarile existente si stringenta acestora, poate castiga si simpatiile electoratului – in pofida atitudinii sceptic-ostile a mass-media. Daca nu, lansarea sa subita se poate dovedi, in cele din urma, un calcul la fel de eronat precum cel al partidelor oligarhice referitor la suspendarea presedintelui.
Nici un partid si nici o alianta
nu detin monopolul sapientei in politica. Dimensiunile actualei intelepciuni a clasei politice romanesti vor fi demonstrate, in buna masura, de modul in care va fi lansat PDL.
Tom Gallagher este profesor la Universitatea Bradford din Marea Britanie
