2 C
București
luni, 18 noiembrie 2024
AcasăInternaționalGoogle deţine supremaţia în topul mondial al brandurilor

Google deţine supremaţia în topul mondial al brandurilor

Conform sursei citate, valoarea totală a brandurilor din Top 100 BrandZ a cunoscut o creştere record de 21%, aducând un plus de aproape 750 de miliarde de dolari la valoarea totală a clasamentului. Aceasta ajunge, astfel, la 4,4 trilioane de dolari.

Opt dintre mărcile aflate în Top 10 provin din domeniul tehnologiei sau sunt strâns legate de tehnologie. Această categorie continuă să domine clasamentul, cu Google şi Apple pe primele poziţii. Google a înregistrat o creştere a valorii de brand de 23%, până la 302,1 miliarde de dolari, iar Apple – de 28%, până la 300,6 miliarde de dolari.

Topul se continuă cu Amazon, care a ajuns pe locul 3, înaintea Microsoft, cu un salt de 49%, care l-a propulsat la 207,6 miliarde de dolari. În acelaşi timp, Tencent a crescut cu 65%, fapt ce a propulsat brandul la o valoare de 179 miliarde de dolari, în urcare trei poziţii faţă de 2017, până pe locul 5, surclasând Facebook (poziţia 6).

În clasamentul general, printre brandurile din China cu cele mai importante creşteri se află JD.com (locul 59, salt valoric de 94%), Alibaba (locul 9, avans de 92%) şi Moutai (locul 34, creştere de 89%). Valoarea cumulată a primelor 10 mărci din China a avut o creştere anuală de 47%, un ritm mai mult decât dublu faţă de cel al mărcilor din SUA (+23%).

Printre tendinţele-cheie care se evidenţiază în clasamentul BrandZ al celor mai valoroase 100 branduri globale din acest an se află faptul că JD.com şi HP au reintrat în top în 2018 anul acesta, dar şi că Spectrum – gigantul american de telecomunicaţii – conduce ierarhia „debutanţilor” în top direct pe poziţia 27, în timp ce Uber intră pe locul 81, iar Instagram pe locul 91.

Potrivit ierarhiei, Adidas, brandul cu cea mai mare creştere în 2017, a ajuns în acest an pe locul 100. Pe de altă parte, în premieră, un brand din Indonezia a intrat în top, respectiv banca regională BCA, pe poziţia 99.

În ultimele 12 luni, retailul a fost categoria cu cea mai mare creştere valorică, de +35%, iar mărcile strâns legate de tehnologie continuă să domine, acestea fiind responsabile pentru mai mult de jumătate (+56%) din valoarea totală a brandurilor din Top 100 BrandZ.

Realizat de Kantar Millward Brown, agenţia de consultanţă de brand şi marketing a WPP, Clasamentul BrandZ al celor mai valoroase 100 de mărci la nivel mondial a ajuns la cea de-a 13-a ediţie. Clasamentele BrandZ sunt singurele instrumente de evaluare din lume care ţin cont de ceea ce cred oamenii despre mărcile pe care le cumpără.

Cele mai citite

Emma Răducanu duce Marea Britanie în semifinalele Billie Jean King Cup

Marea Britanie a reușit să se califice în semifinalele Billie Jean King Cup, competiția feminină de tenis pe echipe, după o serie de victorii...

Black Friday 2024 nu s-a terminat pe Notino.ro: Pe 29 noiembrie sunt cele mai tari oferte!

Campania de Black Friday continuă pe Notino.ro, iar clienții au ocazia să se bucure de reduceri prelungite pe toată durata lunii noiembrie. Pe 29...

Președintele Iohannis, discurs în Bundestag: Uitarea trecutului conduce la repetarea greșelilor

Iohannis a amintit că 2024 marchează 80 de ani de la Debarcarea din Normandia și 35 de ani de la căderea Zidului Berlinului, momente...
Ultima oră
Pe aceeași temă