O analiza simpla, bazata doar pe cifrele seci, arata ca fosta Alianta D.A. a castigat la europarlamentare 52%, cu 16% mai mult decat in 2004. La prima vedere, s-ar putea spune ca dreapta nu doar s-a consolidat, dar a ajuns sa domine scena politica in detrimentul unei stangi aflate in degringolada si al unei extreme ce oscileaza intre delir si analfabetism.
Procentele dreptei sunt insa o tema de trista meditatie, pentru ca e putin probabil ca ele sa poata fi fructificate la alegerile din 2008. Intre PD si PNL s-a produs o ruptura irevocabila, care nu tine doar de razboiul dintre palate, ci de abordarea diferita a unor teme majore: coruptie, protectie sociala, proprietate. Impins de dorinta maladiva de a ramane la putere, PNL guverneaza prin masuri de stanga, iar PD, profitand de opozitia in care a fost aruncat, a putut ocupa fara nici un efort zona de centru-dreapta. Ascensiunea PLD, care intr-un timp-record a ajuns la 8%, ar putea prefigura o viitoare constructie politica avand sorti de izbanda in alegerile generale.
Chestiunea nu este deloc simpla, primele disensiuni intre PD si PLD au inceput sa apara, iar din declaratiile contradictorii ale unor lideri democrati se vede ca nu s-a conturat inca o strategie. Doua sunt formulele posibile, ambele cu multiple avantaje si dezavantaje.
Prima ar fi acel partid popular imaginat de Valeriu Stoica, mai precis o fuziune, in care PD si PLD sa-si pastreze individualitatea, varianta dorita de democrati, dar intampinata cu reticenta de PLD, suit pe calul naravas al celor 8 procente. Problema este ca aceasta constructie nu va atrage din nucleul dur al PNL, care, chiar daca este nemultumit de lideri, de struto-camila in care s-a transformat partidul si rusinat de figurile deplorabile ale unor ministri, nu ar vota in ruptul capului un partid considerat fiul nelegitim al fostului FSN, cu Basescu drept locomotiva. Desigur, un partid popular format din PD si PLD ar putea aspira electorat din multe alte zone, dar de preferat pentru clarificarea politica si evitarea ambiguitatilor ulterioare este captarea votantilor liberali intr-un procent considerabil. Lucru dificil din motivele expuse, dar nu imposibil.
A doua formula este aceea a unei aliante de tipul celor care au mai existat deja – CDR si D.A. –, adica protocol, liste comune, negocieri pe locuri. Avantajul este ca fiecare partid ramane cu identitate bine conturata, cu potential maxim de atragere a electoratului. Doar in aceasta varianta PLD are sansa de a creste din bazinul electoral al PNL si de a da acea indispensabila componenta liberala potentialei Aliante. Principalul dezavantaj care ar putea indeparta alegatorii este ca dupa precedentele CDR si D.A. exista suspiciunea perfect justificata ca istoria se va repeta. Ajunse la putere, cele doua partide isi vor urma propriile interese, iar dezbinarea, ineficienta si conflictele le vor marca, asa cum s-a intamplat cu ambele aliante de dreapta. Nici un protocol, nici o declaratie, semnatura sau juramant nu vor constitui suficiente garantii. In ambele formule insa se va ridica problema de lidership. Boc, Blaga sau Stolojan?
Semnalul de disensiune lansat zilele acestea este foarte prost si alimenteaza temerile de care vorbeam. Probabil cuvantul decisiv il va avea Traian Basescu, care poate determina cele doua partide sa gaseasca o formula viabila. Daca insa singurul liant dintre PD si PLD il vor constitui Basescu si dorinta de a castiga alegerile, soarta constructiei de dreapta va fi pecetluita. Liderii PD si PLD au ocazia sa demonstreze ca acum doi ani, cand cereau fuziunea in numele salvarii dreptei, nu erau doar niste demagogi cu misiunea de a destrama Alianta D.A.
