2.7 C
București
joi, 28 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăFondul Proprietatea e condus prin rotatie

Fondul Proprietatea e condus prin rotatie

» Toti membrii Consiliului de Supraveghere sunt egali si preiau, prin rotatie, timp de o luna, functia de presedinte.

» 3,45% din capitalul social al Fondului este detinut de 3.457 de persoane ale caror bunuri au fost confiscate de comunisti.

Mircea Ursache, membru al Consiliului de Supraveghere al Fondului Proprietatea, este incepand din 28 noiembrie si pana la sfarsitul anului presedinte al Consiliului in locul lui Alexandru Paunescu.
Schimbarea corespunde unei noi formule de "conducere colegiala" a Fondului Proprietatea, instrumentul financiar al despagubirii proprietarilor abuziv deposedati de averea lor in comunism.
"Nu este nici un scenariu obscur la mijloc. E vorba doar de aplicarea prevederilor ordonantei de urgenta. In sedinta actionarilor din septembrie au fost aprobate sistemul de conducere dual si delegarea competentelor. Astfel, Fondul are un sistem de administratie dual, Consiliul de Supraveghere, si un consiliu director", a explicat Paunescu. Astfel, "Consiliul de Supraveghere are un rol administrativ, deliberativ, dar nu mai are atributii executive". Adevarat board al Fondului, Consiliul de Supraveghere este format din membri egal pozitionati, precizeaza Paunescu. Pentru a functiona, Consiliul de Supraveghere este condus, prin rotatie, de unul dintre membrii sai, timp de o luna, ca in democratia orasului Dubrovnik, in vremea dominatiei venetiene. "In aceasta luna presedintele Consiliului este domnul Ursache, in ianuarie va fi domnul Birtalan. Fiecare dintre noi va prelua presedintia, care are doar un rol onorific, nu va mai avea functie executiva", a adaugat Paunescu. "Eu am ramas in continuare membru al Consiliului de Supraveghere, iar conducerea executiva a fost preluata de directorul general adjunct, pana va fi numit un director general al companiei", a mai spus Paunescu.

Un comunicat al institutiei sugereaza ca formula de conducere colegiala descrisa de Paunescu va functiona pana la selectarea administratorului de fond.
Consiliul de Supraveghere al Fondului este format din Alexandru Paunescu, Ingrid Zaarour – presedinte la Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor, Emanoil Negut – secretar de stat la Autoritatea de Control a Guvernului, Catalin Doica – secretar de stat la Ministerul Economiei si Finantelor, Mircea Ursache – presedinte director general al WTC Bucuresti, Bogdan Hutuca – vicepresedinte la Agentia Nationala de Administrare Fiscala si Jozsef Birtalan – presedintele al Agentiei Nationale a Functionarilor Publici.
Fondul Proprietatea parcurge un proces obligatoriu de reasezare a formei de administrare, trecand de la sistemul unitar la cel dualist, consecinta principala a acestui proces fiind separarea functiei de supraveghere de cea administrativa.

Conversia titlurilor de despagubire
Pana in prezent, 3.457 de persoane au devenit actionari ai Fondului, valoarea actiunilor reprezentand peste 3,45% din capitalul social al Fondului Proprietatea.
Potrivit Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 81/2007, persoanele care la data intrarii in vigoare a actului normativ detineau calitatea de actionar la Fondul Proprietatea pot opta in termen de sase luni, incepand cu data de 1 octombrie, intre a-si mentine calitatea de actionar la Fondul Proprietatea sau a solicita anularea conversiei titlurilor de despagubire si a opta pentru titluri de plata. In aceste conditii, este dreptul persoanelor care au intrat in posesia titlurilor de despagubire de a-si realiza optiunea in termenul de sase luni prevazut de lege.
Fondul Proprietatea a fost creat in 2005 ca o solutie pentru despagubirea fostilor proprietari deposedati de regimul comunist si carora nu li se mai pot restitui in natura averile confiscate. Fondul a devenit operational, ca societate pe actiuni inregistrata la Registrul Comertului, pe 29 decembrie 2005. Capitalul social al Fondului este de 14,24 miliarde de lei (4,37 miliarde de euro).

Cele mai citite

Trump o nouă numire în echipa sa de la Casa Albă

Preşedintele ales al SUA, republicanul Donald Trump, l-a desemnat miercuri pe generalul în rezervă Keith Kellogg ca emisar al său pentru Ucraina şi Rusia,...

Ucraina ar fi nevoită să scadă vârsta de mobilizare în armată la 18 ani

Ucraina trebuie să ia în considerare scăderea la 18 ani a vârstei pentru mobilizarea în armată, astfel încât să asigure efectivele necesare pe front...

COREPER a agreat extinderea Spaţiului Schengen cu frontierele terestre ale României şi Bulgariei de la 1 ianuarie 2025

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a salutat miercuri decizia ambasadorilor din COREPER privind extinderea Spaţiului Schengen cu frontierele terestre ale României şi Bulgariei. „Salut decizia...
Ultima oră
Pe aceeași temă