Centrala Electrotermică Sud (CET Sud) are o putere instalată de 550 MW şi a fost dată în folosinţă în anul 1965. CET Vest (250 MW) a fost inaugurată în anul 1975. CET Progresu (200 MW) a fost terminată în 1987. CET Grozăveşti (100 MW) a fost inaugurată în 1902 şi este cea mai veche din Bucureşti.
Mai există CET Titan (8 MW), terminată tot în 1965, pe care într-o vreme, împreună cu CET Grozăveşti, Primăria Capitalei dorea să o vândă.
Agentul termic primit de la Elcen este gestionat de Radet (Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice). Până când ajunge în caloriferul consumatorului final din Balta Albă, de exemplu, agentul termic călătoreşte de la CET Sud mulţi kilometri. Oricât de bine sunt izolate ţevile, temperatura scade, pentru că sunt pierderi pe reţea. Rezultă bani pierduţi.
Ţevile de transport nu sunt însă toate izolate bine, ba, chiar mai mult, sunt sparte. Cum am amintit în articolul din pagina de specialitate, „România liberă” a scris de peste un an că zilnic, în pământul Capitalei, se scurg din ţevile sparte 24 tone de apă agent termic în sezonul rece. Alţi bani pierduţi.
Toţi aceşti bani sunt plătiţi de bucureşteni, pentru că se regăsesc în facturi. Mai multe studii s-au făcut, de-a lungul timpului, despre cum se poate desface acest nod perdant, toxic, de tip moscovit (pentru că sistemul a fost importat în Capitala României, pe filieră sovietică, din capitala URSS, Moscova – oraşul tipic sovietic sau rusesc este încălzit şi acum în această manieră).
Dincolo de studiile făcute, realitatea occidentală vorbeşte de la sine. Metropola occidentală tipică nu are, în afara zonei citadine, nişte superuzine de dimensiunile unui combinat, unde se produce energie electrică şi termică (în cogenerare – adică apa încălzită la producerea energiei electrice este trimisă în caloriferele locuitorilor, ca agent termic). Cea mai simplă soluţie pentru a elimina pierderile de pe reţeaua de transport a agentului termic e ca această reţea să fie cât mai scurtă cu putinţă.
Pe de altă parte, soluţia centralelor de apartament s-a dovedit scumpă (hidrocarburile folosite se scumpesc iarna) şi poluantă (arderea lor lasă o puternică amprentă de carbon în atmosferă). Nimeni nu se atinge de o altă chestiune: folosirea biomasei imense produse zilnic de oraş, care poate fi folosită de centrale individuale, de imobil sau de cvartal.
S-a calculat că deşeurile produse de bucureşteni pot asigura pentru mult timp, bine gestionate, procesate pe categorii, peletele energetice nepoluante necesare încălzirii oraşului.
Dacă mai combinăm şi cu soluţiile bazate pe energie solară şi eoliană, efectul asupra facturilor, ce ar scădea foarte mult ca valoare, ar fi spectaculos. Factura tipică, într-o lună de iarnă, într-un apartament din -Bucureşti ar trebui să fie cam la 200 de lei.
În schimb, „băieţii deştepţi” care parazitează acum Elcen îşi vor pierde obiectul muncii. Nu ne referim doar la pletora de gulere albe ce conduce Electrocentrale Bucureşti, ci şi la cei care, când vând un cazan TGM 84 sau un turbogenerator, câştigă comisioane grase.
Pe de altă parte, fructificarea biomasei are directă legătură cu atacarea chestiunii gropilor de gunoi, care pun acum în pericol ecologia Capitalei şi sunt controlate de mafii. Este în prezent o întreprindere destul de riscantă să-ţi deschizi o mică afacere de producere de pelete din biomasă şi oricum accesul este destul de prohibit, în diferite modalităţi.
Aşadar, ca să scapi de nodul perdant Elcen-Radet la Bucureşti trebuie voinţă politică, un plan de restructurare foarte bine pus la punct, cooperarea dintre instituţii multiple (ministere, procurori, Poliţie, Primărie etc.) şi investiţii. Unele a căror valoare este neglijabilă comparativ cu pierderile uriaşe produse în fiecare an de monstrul de tip moscovit Radet-Elcen.
