Primele euroalegeri din istoria tarii ar fi trebuit sa reprezinte o cotitura pentru Romania, ai carei cetateni au fost chemati sa desemneze eurodeputatii care se vor alatura, de-acum, colegilor din Parlamentul continental reprezentand aproximativ 470 de milioane de europeni.
Cu putine zile inainte de scrutin insa, Tudor Chiuariu a ales sa-si puna tunurile pe Comisia Europeana, devenita agasanta din pricina constantelor solicitari adresate guvernului in vederea mentinerii structurilor DNA, inclusiv a procurorilor sai, in cadrul luptei impotriva coruptiei. Intr-un fel, explicatiile oferite de Chiuariu presei straine pot fi interpretate drept progres – oficialii si expertii europeni scapand mai ieftin, respectiv neacuzati de coruptie sau abuz, asa cum s-a intamplat in cazul ambasadorului Taubman, interpelat de colegul liberal Olteanu.
Probabil ca ministrul are parte de accese de furie periodice – ori de cate ori isi aminteste de momentul de slabiciune al premierului care a acceptat, anterior aderarii, cerinta CE privind monitorizarea progreselor inregistrate in justitie pe parcursul primilor trei ani dupa aderarea tarii la UE, cerinta denumita, mai prozaic, clauza de salvgardare. Desi imi doresc din suflet sa ma insel, ma tem ca pana si acest mecanism se va dovedi, in final, prea anemic, daca nu chiar insuficient pentru a induce eventuale schimbari. Totusi, Chiuariu ramane furios nevoie mare pentru ca o entitate din exterior mai poate exercita, fie si intr-o masura redusa, asemenea presiuni. Din pacate, destui romani ii impartasesc opinia, potrivit careia nici un for extern nu ar trebui sa fie indrituit la avertismente legate de vreun demers nefericit al guvernului, chiar daca acesta ar decide sa bage buldozerele peste intreaga tara. De fapt, planurile prezentei administratii se dovedesc mai modeste – vizand, preponderent, sanse de eludare a legii oferite unor politicieni si grupuri de interese transpartinice.
Revolta lui Chiuariu impotriva Bruxelles-ului mi-a invocat "declaratia de independenta" dejista fata de Moscova. Nu-mi amintesc de nici un alt politician roman – cu exceptia lui Ceausescu – care a poftit cu o similara franchete forurile internationale sa-si vada de treaba. In 1964, Gheorghiu-Dej pandea un moment oportun. URSS se afla intr-o perioada de deriva. China maoista se impotrivea planurilor Kremlinului; pana si micuta Albanie ordonase marinei sovietice sa-si inchida baza navala. Familia natiunilor socialiste manifesta disfunctionalitati majore sub Nikita Hrusciov, devenit curand un "tatuca" dispretuit. Romania, pana atunci unul din copiii ascultatori ai familiei, s-a folosit de situatia externa creata pentru a-si lansa "declaratia de independenta", clamata printr-o pseudorevolta a tovarasilor mai tineri, Moscova fiind luata complet prin surprindere.
Nu ar fi prima oara cand istoria se repeta, sub o forma sau alta. Romania pare, de acum, satula de regulile valabile in cadrul clubului european. UE, in schimb, incearca sa-si explice si impuna autoritatea fata de juniorul abia aderat, mandrindu-se cu sistemul ei de guvernare la mai multe niveluri, cu institutiile de la Bruxelles care isi impart puterea cu statele membre si autoritatile regionale. In realitate insa, nimeni nu detine o imagine completa sau un control asupra situatiei. Oficialii romani de la Bruxelles prefera sa mizeze pe cartea starnirii neincrederii in cadrul Consiliului European fata de instinctul de reformare al actualei Comisii. Iar Chiuariu a gasit un moment optim de confuzie, pe care l-a exploatat in vederea protejarii intereselor unor grupuri.
In opinia sa, conceptul european al justitiei trebuie sa ramana o notiune abstracta, coruptia autohtona fiind, desigur, doar o maladie fictiva.
Va mai fi constientizat ca ambitioasele planuri europene privind Balcanii se afla, deocamdata, in impas. UE a inlocuit SUA sub aspectul supervizarii fragilelor procese de pace din Bosnia si Kosovo – unde pare a fi ajuns la capatul puterilor ei. In Bosnia bunaoara, UE desfasoara, actualmente, 2.500 de militari, in timp ce contingentul de trupe stationat in perioada impunerii "Pax Americana" era de 60.000. UE se dovedeste o institutie coordonata deficitar in vremuri de crize multiple – aparent, se poate dedica doar cate unei, nicidecum insa mai multor crize in acelasi timp.
Chiuariu crede, probabil, ca Bruxelles-ul va tolera, de voie-de nevoie, deviationismul de la Bucuresti, dat fiind ca are prea multe alte probleme pe cap. Sunt aproape surprins ca inca nu s-a comparat cu generalul de Gaulle, care a respins la randul sau suprematia Bruxelles-ului. Dar de Gaulle a fost, indubitabil, un patriot inzestrat cu proprie viziune europeana. Chiuariu si Tariceanu raman, in schimb, simpli lideri de trib – cam de teapa celor tinuti de marile civilizatii, precum cea chineza, la o distanta considerabila… prin ridicarea de ziduri.
Tom Gallagher este profesor la Universitatea Bradford din Marea Britanie
