1.3 C
București
vineri, 22 noiembrie 2024
AcasăSpecialGaudeamus 14. Senzatii tari

Gaudeamus 14. Senzatii tari

» Targurile de carte din ultimii ani demonstreaza ca editurile romanesti sunt tot mai blazate si mai putin dispuse sa inventeze "carlige" pentru vizitatori.
» Editia a 14-a a Gaudeamusului are ghinionul de a avea chiar la intrare un santier urias, unde se construiesc doua cladiri de birouri.
» Reducerile practicate in targ merg pana la 20%, dar titlurile foarte noi sunt destul de putine in acest an.

Editia din acest an a Gaudeamusului va fi o aventura pentru vizitatori. Nu atat o aventura in lumea cartilor, cat in miciile mizerii cotidiene ale Bucurestiului.
La intrarea in Complexul Romexpo se lucreaza. Este un santier serios, care se intinde de la gura pasajului pana aproape de Sofitel, intr-o parte, si in cealalta pana la intrarea principala in Complex, acum nefunctionala. Dupa ce ai reusit sa treci, fara a rata stergerea prelatei care imprejmuieste partial – doar partial! – santierul, te intrebi pe unde este totusi accesul spre Romexpo, ca unul trebuie sa fie. Noroc cu un banner: "Acest santier nu apartine Romexpo". Nu, nu apartine Romexpo, ci unei firme "Anonime" (chiar asa se intituleaza), cu baza in Grecia. Se pregatesc doua minunate cladiri de birouri. Langa banner-ul amintit, portile: nu multe, dupa modelul intrarilor de la metrou, cu dublu acces. Nici nu vreau sa-mi imaginez cum va arata locul respectiv sambata si duminica, cu multimea care va vrea sa iasa calcand pe bataturi multimea care va vrea sa intre. Retineti ca in acest meniu intra si noroiul, muncitorii invartindu-se de colo-colo, in salopete murdare, inarmati cu tarnacoape si alte obiecte contondente, periculos de aproape de tine. Mai retineti si ca in statie la 331 se lucreaza, se lucreaza si in statie la 131.
Oricum, merita incercat. Mai ales pentru aleea care leaga  intrarea de pavilionul central, unde urechile va vor fi delectate cu cele mai bizare expresii pe care le-ati auzit in ultima vreme, de genul "implant conic cu conexiune interna intragonala". Nu este o reclama la vreun nou dictionar lansat sau pus in vanzare la targ, ci este vorba despre ce se mai poarta in materie de freze dentare si aparate de detartraj. Daca ciuliti bine urechile, e posibil sa prindeti si anuntul cu materialele cele mai indicate in constructia… de cotete.

Targul de carte, ajuns anul acesta la a 14-a editie, nu e nici mai mare, nici mai mic fata de alti ani, desi in cifre ar fi ceva mai mare (450 de expozanti fata de 400, cati au fost anul trecut). Nu e nici mai spectaculos, nici mai putin spectaculos. Cum spunea un coleg din presa, ar putea fi folosite, fara riscul de a face mari erori, relatarile despre editiile din anii trecuti. Titlurile noi, scoase chiar inainte de targ, nu mai constituie de pe la inceputul anilor 2000 armele secrete ale editurilor. Nici lansarile sau standurile inventive. Totul e cuminte si asezat, functioneaza si reducerile, dupa principiul "important e sa vindem". Am retinut totusi standul Editurii RAO, ideea Editurii Curtea Veche de a scoate o editie de cani inscriptionate cu sigla editurii – pentru 10 lei sau pentru cumparaturi de 100 de lei de la standul editurii, va puteti bea ceaiul in cana "Curtea Veche" – si "standul" Editurii Publica, cea care scoate in Romania cartile lui Kjell Nordström & Jonas Ridderstrile. Aceasta din urma, fiind o editura foarte tanara, cu doar cateva titluri publicate – "Funky Business", "Karaoke capitalism" si "Viata mea in publicitate. Publicitate stiintifica" de Claude Hopkins – nu intra in criteriile organizatorilor pentru a primi un stand. In schimb, a putut sa-si inchirieze o scara, pe care a fost amenajata o inedita sala de lectura. Fiti atenti la pernutele portocalii, e un loc in care puteti sa va trageti sufletul.
Ieri, in jurul orei deschiderii oficiale – pe care ministrul Iorgulescu a ratat-o la mustata –, nu se imbulzeau prea multi vizitatori. Dar nici macar expozantii nu ajunsesera cu totii: cel putin jumatate din standurile de la etajul doi erau inca pustii, iar expozitia-omagiu Gabriel Garcia Marquez, anuntata ca evenimentul editiei, nu era inca deschisa, pentru ca exponatele au ajuns foarte tarziu.
Daca mai vreti niste senzatii tari, va sfatuiesc sa treceti pe la standul Editurii Paideia si sa va interesati de o editie din Daniil Harms mai veche, "Un spectacol ratat" (1997). Tip: intrebati de traducator. Oamenii de la stand vor incerca sa va convinga ca Daniil Harms a scris in limba romana. Tot la capitolul asta, in schimbul numelui si al numarului de telefon, o domnisoara va va darui, cu generozitate, un pliculet de "Maggi Appetit. Baza pentru mancaruri".

Cartile zilei

"Istoria ilustrata a nazismului", "Istoria ilustrata a primului razboi mondial", "Istoria ilustrata a fascismului", "Istoria ilustrata a comunismului" (fiecare din ele, 62.9 RON), "Cantece invatate de la mama" de Marlon Brando & Robert Lindsay (50.4 RON), toate la RAO.

Evenimentele zilei

» 15.00-15.30 (Spatiul de lansari 1): Editura Vremea, lansarea cartilor "Fratiorul si Karlsson de pe acoperis" (traducere din suedeza de Carmen si Laura Vioreanu), "Naiv. Super" (traducere din norvegiana de Carmen Vioreanu).
» 16.00 (La stand): Editura Compania, lansarea volumului "Cronologia Bucurestilor" de Gheorghe Parusi.

» 16.00 (La stand): Editura Polirom, lansarea volumelor "Cortina de ceata", Vladimir Tismaneanu in dialog cu Mircea Mihaies si "Reinventarea politicului. Europa Rasariteana de la Stalin la Havel" de Vladimir Tismaneanu.

» 16.00 (La stand): Editura Corint, sesiune de autografe: Régis Jauffret, "Poveste de iubire".

Cele mai citite

Lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă li s-a ridicat controlul judiciar. Unde pot călători cei trei

Curtea de Apel București a acceptat scoaterea de sub control judiciar a lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă. Aceștia au dreptul să...

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a avut o întrevedere cu reprezentanți ai Airbus

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit joi, la sediul Ministerului Economiei, cu o delegaţie a companiei Airbus, subiectul principal al discuţiilor fiind axat...

Lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă li s-a ridicat controlul judiciar. Unde pot călători cei trei

Curtea de Apel București a acceptat scoaterea de sub control judiciar a lui Florian Coldea, Dumitru Dumbravă și Doru Trăilă. Aceștia au dreptul să...
Ultima oră
Pe aceeași temă