De secole, Rusia ramane pentru Romania si formele ei statale anterioare, o piatra de incercare a politicii externe si a rezistentei "intre imperii".
Pentru o schita de tablou diacronic, am cerut parerea unor diplomati profesionisti cu frecvente misiuni in URSS si Federatia Rusa, fosti ambasadori si inalti functionari, experti, rugandu-i sa ne ajute in stabilirea unor repere istorice, cu relevanta, poate, pentru perioada contemporana. Raspunsurile acestor specialisti – pe care le vom publica in serial – par sa duca la concluzia ca prestatia diplomatica, fata de Rusia, a suferit de lipsa de viziune si a avut deficiente majore, in ultimii 17 ani.
Din punct de vedere diplomatic, ambasada Romaniei la Moscova a fost si este cel putin la fel de importanta cum sunt cele de la Londra, Paris, Berlin sau Washington.
Unii experti in Rusia ("kremlinologi", cum li se spune) considera ca Federatia s-a transformat semnificativ in secolul 21, in functie de rasturnarea de situatie din anii 1989-1991. Alti specialisti vad Rusia de dupa anul 2000 in tranzitie de la totalitarism la autoritarism, sau chiar la un nou totalitarism, si inca unul nu foarte bine camuflat. Unde s-a situat si unde se pozitioneaza in prezent Romania in relatia cu Rusia? Ce costuri are neglijarea programatica a Estului? Suntem o "punte", asa cum ne-a sfatuit G.W. Bush?
Sunt oare relatiile actuale si viitoare ale Romaniei cu Federatia Rusa, la fel ca si cu antecesoarea ei, URSS, un test major de politica externa, un act de maturitate politica sau, dimpotriva, un examen amanat sistematic, spre toamna a lectiilor neinvatate.
Primul diplomat roman care a raspuns la intrebarile noastre este ambasadorul Ion Porojan, cu misiuni la Moscova si in Asia Centrala, autor de studii si carti ce descriu experienta diplomatica atat in lumea polarizata a razboiului rece, cat si dupa evenimentele din anul de prag, 1989. Criticile sale, imbracat intr-un impecabil limbaj diplomatic, sunt, totusi, ferme si adesea la limita alertei de derapaj politic prin severitatea observatiilor.
"National" si "rational" in diplomatia romaneasca la Moscova
Etapele in relatiile cu URSS/Rusia, considera fostul diplomat Ion Porojan, necesita o nuantare in raport cu dezvoltarile interne si externe. In anii 1945-‘58 exista o butada care descria concret situatia din Romania: "Daca la Moscova ploua, la Bucuresti se deschide umbrela". Cat timp in Romania au fost prezente trupele sovietice si consilierii sovietici impanzeau toate institutiile centrale, nu se putea vorbi de o politica externa de sine statatoare. In 1949, Romania devine membra CAER, iar in 1955 – membra a Tratatului de la Varsovia, unde se alatura fara rezerve la pozitia URSS: condamnarea "imperialismului" american, socialismul, "gropar al capitalismului". In acea perioada, Romania se zbatea sa obtina statutul de cobeligeranta in cel de-al doilea razboi mondial, dar demersul romanesc nu s-a bucurat nici macar de sprijinul URSS la Conferinta de pace de la Paris din 1947. Primirea Romaniei in ONU, in 1955, a oferit conducerii de la Bucuresti prilejul de a lua parte la reuniuni internationale si au aparut incercari timide de a avea o voce distincta in politica externa. Ele s-au multiplicat dupa plecarea trupelor sovietice din Romania prin diversificarea relatiilor internationale cu tari ce nu faceau parte din CAER, ca Iugoslavia, China, dar si cu state capitaliste dezvoltate, ca Franta, Anglia, Olanda, Belgia, sau tari in curs de dezvoltare. Au aparut personalitati care au incercat sa impuna o anumita distantare de politica externa a URSS, cum au fost Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ion Gheorghe Maurer, Alexandru Barladeanu, Corneliu Manescu, Paul Niculescu-Mizil, Gheorghe Gaston-Marin. Incercarile lor erau deosebit de precaute, despre unele demersuri ale lor am aflat mult mai tarziu.
Primele brese in politica externa
Stabilirea de contacte directe si de acorduri comerciale cu SUA si alte tari capitaliste dezvoltate au dus la diversificarea relatiilor externe si la o distantare de politica externa sovietica. Amintesc pozitia intransigenta a Romaniei in diferendele sovieto-albanez, sovieto-chinez, criza rachetelor din Cuba, ca si eforturile de achizitionare de tehnologie avansata din Occident, in detrimentul celei sovietice, modeste si mai putin performante. S-au convenit proiecte de anvergura, ca realizarea Hidrocentralei de la Portile de Fier, cu Iugoslavia. Ambasadorii Nicolae Guina, Teodor Marinescu, Gheorghe Badrus au avut contributii personale la clarificarea dedesubturilor unor evenimente sau a pozitiei sovietice. Pe acest fond, vizita oficiala a lui Hrusciov la Bucuresti, in 1959, incerca sa dea un ton de normalitate relatiilor bilaterale. Dar, intotdeauna a existat ceva care a facut ca relatiile si atitudinea dintre URSS si Romania sa fie mai altfel, mai aparte. Greu de explicat, dar aceasta situatie se face simtita si astazi in relatiile romano-ruse.
Contactele bilaterale frecvente au permis abordarea unor probleme spinoase si delicate, chiar daca au ramas mult timp secrete, cum a fost apartenenta Basarabiei, a tezaurului romanesc, a arhivei PCR, dar si a unor atitudini apreciate ca neprietenoase in relatiile romano-sovietice.
In 1964, folosindu-se de o conjunctura externa favorabila, Romania a lansat ceea ce s-a numit "Declaratia de independenta", moment deosebit de important in definirea politicii externe, bazata pe principii ce-si pastreaza si astazi valabilitatea, dar incalcate grosolan de URSS, ca in cazul interventiei din Ungaria (1956), al invadarii Cehoslovaciei (1968) si altele.
Politica externa independenta a Romaniei a fost amendata de URSS in plan economic. Tara noastra nu a beneficiat mult timp de petrol si gaze naturale sovietice, iar atunci cand livrarile au fost demarate au fost platite de noi in valuta forte, in dolari, si nu precum celelalte tari din CAER, in ruble transferabile. Perioada 1964-1989 a fost foarte grea, ministrul George Macovescu arata cat de grele erau negocierile din cadrul CAER si al Tratatului de la Varsovia, cum delegatia romana era singura care lua atitudine, solicita introducerea sau scoaterea unor amendamente, in timp ce restul delegatiilor nu scoteau nici un cuvant, dar strangeau mana romanilor "pe sub masa", exprimandu-si satisfactia sau felicitandu-i in particular. Imi amintesc de atitudinile pline de zel ale unor diplomati bulgari, polonezi sau din RDG care dadeau dovada de o obedienta inimaginabila, de condamnare a pozitiei diplomatilor romani, acuzandu-i de separatism si de atitudine contrara intereselor comune ale lagarului socialist.
"De la Moscova, Romania se vede ca o tara fascista"
In 1978, o delegatie sovietica formata din Andrei Gromiko, Rusakov si Ponomariov, in intalnirea cu Paul Niculescu-Mizil, stefan Andrei si Vasile Musat, reprosa faptul ca romanii sunt antisovietici, ca vor Basarabia, ca au revendicari teritoriale fata de Uniunea Sovietica. Nu cunoastem cum a reactionat partea romana la afirmatiile din acest an ale unui general rus, cum ca "de la Moscova, Romania se vede ca o tara fascista". (Teorie reluata cu obstinatie de conducerea actuala a R. Moldova – n.n.)
Ultimii 5-6 ani ai perioadei ceausiste au fost extrem de dificili. Teama organica de tradare a cuplului Ceausescu genera masuri aberante. Ambasadorii acreditati la Moscova faceau parte obligatoriu din nomenclatura fidela – Dudas, Bucur, N.M. Nicolae –, iar diplomatii trimisi, in majoritate, temporar la post, pe 3-6 luni, fara sotii, nu puteau contribui la ameliorarea situatiei. Era perioada in care URSS avea probleme majore, legate de boala lui Brejnev si de succesiunea la Kremlin. Nu era incurajat accesul romanilor la televiziuni "pe Est", care informau despre perestroika si glasnosti. La Lehliu, am vazut un anunt, intr-un magazin, "Avem lighene de prins rusii", cand antenele parabolice erau o raritate.
Din anul 1964, dupa Declaratia de independenta, in politica externa fata de Uniunea Sovietica s-a constatat o detasare de obedienta ce se practicase pana atunci. Ambasada noastra a purtat o adevarata batalie pentru pozitia clara romaneasca, adeseori in contradictie cu cea sovietica. In acest timp, partea sovietica a exercitat o presiune continua asupra diplomatilor romani spre a-i influenta in schimbarea pozitiei Romaniei. S-au incercat toate mijloacele pentru ca unii membri ai ambasadei si agentiei economice "sa faca declaratii" contrare politicii externe a tarii noastre. Nu putine au fost la numar cazurile cand propaganda sovietica a reusit sa corupa pe unii diplomati romani.
Va urma
