Nu stim ce si in ce fel a discutat dl Isarescu, in calitatea sa de guvernator al BNR, cu reprezentantii economici din executivele de la Bucuresti de-a lungul vremurilor, dar ne putem aduce aminte ca, de fapt, domnia sa nu a prea contrazis guvernele care s-au succedat la Palatul Victoria, desi de putine ori politicile guvernamentale s-au suprapus ori completat cu cele ale Bancii Nationale si inca si de mai putine ori a beneficiat in telurile urmarite de sustineri ale Guvernului prin masuri specifice adoptate de acesta.
Asa ca, daca dl Isarescu s-a decis sa iasa la rampa si sa mai fie si mereu mai articulat in avertismente care vizeaza direct masurile adoptate de Guvernul Tariceanu, inseamna ca problema e groasa! Dl Isarescu a ajuns sa ceara explicit Guvernului Tariceanu sa nu inflameze consumul si inflatia cu cresteri salariale si alocatii bugetare fara acoperire. Caci cresterea economica tinde sa se incetineasca, inflatia sa revina si leul s-o ia vertiginos in jos pe tobogan. In orice caz, desi s-ar parea ca oamenii inca nu prea constientizeaza, perioada freneziei a trecut! Singurul lucru care mai "duduie" este uriasul deficit extern. Pentru cat timp inca se prefera sa nu se spuna! Cert este doar ca lucrurile nu pot continua asa si buba va sparge. Deja foarte multa lume – investitori, agentii de rating, chiar si mult prea sensibilii speculatori – si-a adus aminte, subit, ca Romania are un deficit extern atat de mare incat nu este sanatos si nu poate fi sustenabil.
Banca Nationala a ajuns, practic, in impas. Coarda a fost intinsa prea tare in economie si risca sa se rupa. Practic, tot – dar absolut tot – ceea ce a aratat bine in tabloul macroeconomic al Romaniei (cresterea economica relativ rapida, scaderea inflatiei, aprecierea leului) s-a realizat pe seama si cu pretul adancirii deficitului extern. Guvernele Romaniei n-au avut, de fapt, o politica economica. O politica economica nu se poate rezuma la externalizarea de active si afaceri catre capitalul strain. Cadrul si soarta productiei interne din indiferent ce domeniu n-au existat ca preocupare pentru guvernele de la Bucuresti. Singurele proiecte avute in atentie de acestea, ca si de autoritatile locale de altfel, au fost cele imobiliare cu functie sociala slaba (rezidente de lux, birouri, zone comerciale, cosmetizari de strazi), dar in cazul carora intervin, probabil, interesele personale intru uitarea celor ale tarii. Pentru guvernele Romaniei, industria si agricultura nu au existat si nu exista.
Banca Nationala a pus ea insasi umarul, din pacate, la actuala stare de lucruri, caci tintele de inflatie pe care le-a urmarit au fost realizate tot pe seama adancirii deficitului extern, inclusiv prin aprecierea artificiala a leului, care a stimulat inacceptabil importurile.
Dupa ani si ani ai unei asemenea conduite, situatia se razbuna. Romania traieste disproportionat din importuri, fara absolut nici o sansa de a schimba situatia altfel decat printr-o criza. Obiectiv vorbind, criza este inevitabila. Cea mai putin distructiva varianta ar fi cea a unei devalorizari semnificative – dar lente, si nu precipitate – a leului. Multi se tem insa ca, singura, o devalorizare a leului nu va fi suficienta, intrucat raul – care este dependenta nociva de importuri – se afla mult mai adanc implantat in economie. Nici impreuna cu o reinflamare a inflatiei, o devalorizare semnificativa a leului nu va putea pune economia pe un fagas mai putin friabil. Caci Romania nu are baze industriale si agricole. Are doar case mai mult fara fundatii. Asa ca, daca se declanseaza, o criza va avea efecte dezastruoase.
Dl Isarescu se afla la mare stramtoare. Nu stie incotro sa indrepte politica Bancii Nationale, singura institutie din Romania care mai face totusi ceva pentru pastrarea decentei si ordinii economice. si nu este vorba aici doar de fixarea dobanzii de interventie monetara la un nivel mai mare sau mai mic! si nici numai de modificarea tintelor de inflatie pentru a le aduce in spatiul noilor realitati.
Daca forteaza cresterea dobanzilor spre a bloca inflatia si a face din nou atractiv leul pentru capitalurile straine speculative, nu numai ca doar amana deznodamantul, dar, in favoarea unei solutii evident pasagere si pe termen scurt, alimenteaza exact raul profund care macina economia, accentuand de fapt deficitul extern, care tot isi va cere, mai devreme sau mai tarziu, nota de plata. Daca alege insa solutia pe termen lung a lasarii leului sa se devalorizeze – care, desi nu e un panaceu, ar putea totusi opri debusolada deficitului extern si, implicit, tempera presiunea enorma pe care acesta o exercita asupra sanatatii economiei –, evident pierde, pentru un timp, batalia cu inflatia. I-ar fi de mare ajutor ca Guvernul sa nu mai toarne gaz pe foc. Din pacate, intr-o perioada electorala, mai ales intr-una incurcata politic precum cea actuala, ar trebui sa se astepte la contrariul. Mixuri "fine" de politica economica intr-o asemenea conjunctura nu prea au sanse. Chiar daca singura nu va fi suficienta, doar o devalorizare semnificativa a leului mai poate face ceva.
