Ambasadorul României la Minsk și alți diplomați din UE au mers miercuri dimineaţă să o viziteze pe scriitoarea Svetlana Aleksievici, laureată cu premiul Nobel pentru Literatură acum cinci ani, devenită în prezent unul dintre liderii Opoziției din Belarus.
Anunțul în acest sens a fost făcut, miercuri, la București, de ministrul Afacerilor Externe al României, Bogdan Aurescu, cu prilejul Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române.
„Pentru că vorbim de încălcări ale drepturilor omului, azi dimineaţă, ambasadorul nostru la Minsk, conform instrucţiunilor mele, a mers, alături de colegi ai săi din UE, să o viziteze pe una dintre faimoasele reprezentate ale opoziţiei, Svetlana Aleksievici, câştigătoare a Premiului Nobel pentru Literatură, pentru a se asigura că drepturile omului sunt respectate şi cred că trebuie să continuăm să facem presiuni la adresa regimului, pentru a avea un dialog deschis cu Opoziţia şi nu prin mijloace represive”, a declarat, miercuri, ministrul Bogdan Aurescu.
Amintim că situația încălcării drepturilor omului, de către regimul de la Minsk, a fost incriminată, în România, și printr-o declarație a Camerei Deputaților.