Cazul a fost descoperit intamplator la Directia de Finante Iasi, in urma unei adrese inaintate de Directia de Finante Galati, prin care se solicita efectuarea unui control la societatea ieseana Gent Style. Evaziunea enorma s-a petrecut in urma unor tranzactii, fictive sau efective, cu produse petroliere. Potrivit directorului Directiei de Finante Iasi, prejudiciul de aproape un milion de euro a fost estimat pe baza unor facturi emise de Gent Style catre alte doua societati din Galati. "Inspectorii nostri nu au putut realiza insa nici o verificare deoarece firma in cauza nu este de gasit. Nu mai functioneaza la sediul declarat in acte. Mai mult, nici administratorul societatii nu este de gasit. De asemenea, societatea nu a depus pana in prezent nici un bilant anual. >n acest caz, s-a intocmit sesizare penala catre instantele de judecata pentru evaziune fiscala", a explicat presei Anton Dobos, inspectorul sef al Directiei Generale de Finante Publice Iasi. Inspectorii financiari nu se pot pronunta cu exactitate daca Gent Style a realizat vreo tranzactie reala, sau pur si simplu a emis doar niste facturi, pe baza carora cele doua societati din Galati ar fi putut solicita decont de TVA. "Tot ce stim despre aceasta firma este ca a emis 43 de facturi catre doua societati din Galati. >n urma emiterii acestor documente, Gent Style ar fi trebuit sa vireze catre bugetul statului aproximativ 3 milioane de lei noi, din care 870.000 lei reprezinta impozit pe profit, 670.000 lei reprezinta TVA, iar restul sunt accize si penalitati de intarziere", a precizat Anton Dobos.