Sigur că numele lui nu vă spune mai nimic. Nu stârnește fiori. El n-are un bust în fața Palatului Justiției, nici măcar un nume de stradă. Însă, vechii cititori ai “României libere” sigur își amintesc celebrul articol “Descoperire istorică – Legea prin care s-a decretat Republica este un fals”, din octombrie 1991, semnat de Focșeneanu.
Dacă procurorii de atunci ar fi început ancheta și demonstrau în fața magistraților că Republica era ilegală, pe un rechizitoriu gata scris, nu am fi ajuns azi în această situație de ură generalizată, organizată de niște saltimbanci ai regimului mafiot securist.
La acea vreme, cel care avea să condamne formal regimul comunist criminal era ministrul Transporturilor. Se bucura de întreaga protecție a sistemului.
Dacă acel agregat al sistemului avea să ajungă peste mai bine de zece ani președinte, Eleodor Focșeneanu a devenit, grație acelui material publicistic istoric, consilier al Regelui Mihai în câteva zile.
La scurt timp de la publicarea documentului – care astăzi ar fi titrat ca “incendiar” –, juristul de marcă Eleodor Focșeneanu a primit biletul de avion, chiar de la Rege. Astfel, a devenit primul consilier român al Majestății Sale.
Nimeni n-a deschis vreun dosar al condamnării Republicii, doar DIICOT anul trecut la presiunea publică a organizației Mișcarea pentru Regat și Coroană.
Traian Băsescu și-a ispășit mandatul cu injurii și delațiuni. Maxima mandatului său apocaliptic “Regele a fost slugă la ruși” era în antiteză cu realitatea constituționalității. Un fals. Un hibrid. Un președinte ilegitim, chiar dacă a fost demis legitim, tot ilegitim și nereprezentativ rămâne pentru scara istoriei, care nu poate fi urcată cu turbulențele cuburilor de gheață din zeama de ploșniță, ci doar de pașii maiestuoși.
Neam înfrânt. Cratima lipsește dinadins. Cursul firesc al istoriei a fost decapat de regimul lui Ion Iliescu, ajuns la putere printr-o lovitură de stat. Cine i-a preluat steagul? Traian Băsescu și editura lui Gabriel Liiceanu care astăzi refuză să-i publice lui Eleodor Focșeneanu cartea “Istoria constituțională a României”, din dezacord cu propriile principii, exprimate în filmul “Monarhia Salvează România”, regizat de Sorin Ilieșiu. Sigur că a oferit cu o dărnicie suverană spațiu editorial pentru elogiul slujirii pure. Alta decât la ruși. Slujirii față de noul Constantinopol.
Spre cinstea basarabeanului Valentin Ajder, cartea îngrijită de renumitul profesor universitar Anca Focșeneanu, fiica ilustrului constituționalist, căzut în anonimat, pe motiv că azi nu încape în amplul sac propagandistic al “corectitudinii politice”, a apărut la Eikon. Istoria unui popor aservit se scrie de oamenii mici cu edituri mari. Laura Codruța Kövesi n-ar fi strălucit atât dacă și-ar fi făcut cinstit meseria. La Bookfest i s-a lansat de curând o carte elogiu. Omagiu pur. Prima carte a lui Eleodor Focșeneanu a apărut totuși la Humanitas. Gabriel Liiceanu, care poate fi acuzat de orice, doar de consecvență nu, nu a catadicsit la o reeditare. “Două săptămâni dramatice din istoria României (17-30 decembrie 1947)”, carte rechizitoriu pentru Republică, nu și-a găsit loc printre colecțiile autorului altei maxime istorice – “Kövesi e slujirea pură”, apărută la o altă editură, a fost depusă de către monarhiști la dosarul deschis la DIICOT. Zeița anticorupției nu caută să dărâme răul primordial, poate nici nu are acest aspect în “to do list-ul” dat de noii stăpâni ai Republicii.
Dacă parchetele se ocupau de procesul comunismului, de anularea decretului de consfințire a Republicii, printr-o Adunare ilicită și nereprezentativă, într-o după-amiază de beznă istorică, din ziua de 30 decembrie 1947, Republica securistă a procurorilor n-ar fi existat. Am fi avut și noi – precum alte națiuni civilizate ale Europei – un Rege și o Monarhie Constituțională. Nu o societate divizată, un președinte cititor de foi scrise dinainte, de ofensatorii de evrei, de un guvern atacat de instituțiile fundamentale ale statului.
Eleodor Focșeneanu a scris că autorii Constituției din 1991 au conferit Curții Constituționale puteri sporite, în dauna altor instituții. Ghinion. La vremea redactării actului fundamental, cerberii Republicii nu s-au gândit că șeful statului poate fi de altă culoare politică. Gri cenușiu, nu strălucitor ca un astru, precum un Monarh Constituțional.
Abuzurile Republicii în forme calificate au dus la apariția unui regim despotic al procurorilor, talonați de securiști prin protocoale ilegale. O procuroare care și-a copiat lucrarea de doctorat, una care a ascuns fărădelegile subordonaților săi din „Republica de la Ploiești”, botezată „Unitate de elită”, n-ar fi existat. Am fi fost și noi în rândul statelor civilizate ale Europei, conduse de Regi sau Regine, nu de președinți slugi la Înalte Porți și procurori dirijați de ambasade și de rețele ascunse ale intereselor marilor corporații. Un Rege sau o Regină ar fi ținut cu țara. Nu cu străinătatea.
